CALITATEA VIETII

Încă 5 lucruri pe care să ți le reamintești azi (partea 2)

Acesta este al doilea articol din această serie dedicată mie și vouă, menită să ne reamintească câteva principii după care chiar merită să ne construim viața, începând chiar de acum.

Iată încă 5 lucruri pe care să nu le uiți, începând de azi. Apasă RESET și notează-ți-le:

  1. Mâine este o nouă zi. Acest gând mă liniștește mult în zilele grele și în cele în care nu mă simt prea grozav. O nouă zi aduce multe lucruri noi: energii noi, oameni noi, oportunități noi.
  2. A greși face parte din viață. Îi repet des asta fiicei mele, căci e la o vârstă la care se supară rapid când lucrurile nu ies cum vrea ea. Problema nu sunt greșelile, ci felul în care reacționăm la ele.
  3. E OK să spui NU. Cine se supără își asumă reacția la NU-ul tău. Iar tu îți asumi consecințele NU-ului.
  4. Nu trebuie să te placă toată lumea. Ăsta este preferatul meu, căci chiar nu țin să fiu populară și admirată. Știu, în calitate de blogger ar trebui să-mi pese ce crede lumea despre mine, însă nu e așa. Prefer să fiu reală decât plăcută forțat.
  5. Frumusețea și forța vin din interior. Puțin cred și cultivă acest principiu, căci niciuna dintre aceste concepte – frumusețea, forța, interiorul nostru – nu sunt palpabile. Însă ce poate fi mai ușor de simțit și crezut dacă nu ceea ce avem în noi? Exteriorul nu ne aparține.

5 lucruri de schimbat in atitudinea ta

Uită-te cu atenție la poza de mai sus și oferă-ți timp să te gândești puțin la ideile astea, aici și acum.

Care punct ți se pare mai ușor de implementat și care mai greu?

Te invit să urmărești blogul – prin Facebook, newsletter sau e-mail – pentru a citi și ultimul articol din aceasă serie.

0
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

libris.ro answear.ro melkior.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are 2 comentarii aprobate până acum.

@ Cristina
Mulțumesc pentru comentariul tău, apreciez sinceritatea ta.
Eu sunt la capitolul la care scormonesc să găsesc frumusețea și forța din interiorul meu. Sunt atât de bine îngropate …

MCM

Cel mai greu mi-e să mă împac cu ideea că nu pot fi pe placul tuturor….Și mi-e tare greu să spun nu. Treaba aceasta pune însă presiune pe mine și simt cum mă încarcă emoțional..