Vinul o ajuta la amintiri.
Amintirile pe care nu le poate împarți cu nimeni.
Cateodata nici macar cu ea.

Barbatul pe care l-a iubit.
Cel care a rănit-o.
Cel pe care l-a părăsit.
Barbatul pe a cărui umăr a putut sa plângă.
Cel dupa care regreta.
Cel de care ii este inca dor.
Barbatul care o păstrează in gand ca pe femeia vieții lui.
Sau cel căruia i-a dăruit constient tot ce avea, conștienta fiind ca greșește.
Cel care i-a adus flori.
Barbatul care nu avea nimic dar o facea sa simtă ca are tot.
Si cel care avea tot cand ea simțea ca nu are nimic.
Barbatul care a sarutat-o prima oara.
Sau cel dupa care s-ar fi dus pana la sfarsitul lumii.

Nu poate.
Nu poate sa isi amintească de ele oricum.
Doar cu ea si un pahar de vin dulce rosé.

Asa amintirile au gust.
Aroma.
Trecut.
Esența.

P.S. Aceasta poezie mi-a fost trimisa de Corina (in poza este chiar ea savurand un pahar cu vin) la invitatia mea de a scrie pe blog pe orice tema, dupa bunul plac.