Scrisoare catre socrul meu
Nu ne vorbim. Nici nu interactionam in vreun fel. De aceea, aceasta scrisoare nu va fi niciodata citita de el. Insa este in regula pentru ca aceasta scrisoare este mai mult pentru mine si voi, decat pentru el. De fapt, nici macar nu ii pasa de parerea mea in legatura cu orice aspect al vietii.
Iti multumesc ca mi-ai aratat cu o claritate deosebita omul care nu vreau sa fiu niciodata si viata pe care nu vreau sa o am. Iti sunt recunoscatoare pentru ca imi reamintesti in fiecare zi proverbul “Ajuta-ma sa ma ajut.” Este atat de puternic acest proverb si vorbeste atat de mult de starea emotionala a multor oameni din jurul nostru.
Iti multumesc ca m-ai invatat sa apreciez cadourile si grija pe care o primesc de la cunoscuti si necunoscuti. Am descoperit ca viata are multe daruri si surprize pentru noi, insa trebuie sa vrem si sa stim cum sa le primim. Acum stiu ca exista o bucurie si mai mare in a oferi altuia un dar – intai ma bucur cand il caut, iar apoi ma bucur cand il ofer.
Iti multumesc ca mi-ai aratat cat se poate de clar cum sa nu ma port cu cei din jurul meu. Cum sa nu-i ranesc, cum sa nu ma folosesc de bunatatea lor si cum sa nu-i consider responsabili pentru starea mea de bine. Nimeni nu are aceasta responsabilitate si acest rol, cu exceptia mea. Doar a mea!
Am inteles bine ca oamenii merita sa fie primiti cu un pahar de apa, o bucata de paine pe masa si bratele deschise atunci cand vin la tine sa te vada. Tu nu ai facut asta niciodata pentru noi iar noi nu am inteles de ce. Nu este vorba de a avea, ci de a oferi fara sa astepti nimic la schimb.
Iti multumesc ca mi-ai dovedit ca lipsa muncii, a creatiei, a unui hobby, ca lipsa preocuparilor zilnice pentru o viata mai buna il omoara pe om incetul cu incetul. Nu degeaba se spune ca omul sfinteste locul. Scuzele au putere zero in fata motivatiei. Cu alte cuvinte: a gasi/inventa scuze pentru ceea ce esti & faci acum este o preocupare fara sens si rezultate, comparativ cu actiunea pusa in practica de motivatie.
Cea mai puternica lectie a vietii mele vine tot de la tine: frica este inutila; frica este o fantoma; frica este o iluzie.
Uitandu-ma la tine si la mosternirea ta, am inteles ca a avea copii este un privilegiu, iar a-i iubi neconditionat este un exercitiu zilnic, o arta, o magie care se intampla chiar in viata si inima ta. Bineinteles, daca iti dai voie sa traiesti toate astea. Tu le-ai refuzat pe toate, ceea ce le-a clarificat si mai mult importanta.
Am inteles ca un om care nu este iubit nu poate oferi iubire la randul lui. Daca aceasta forma de energie nu se afla in el, nu are cum sa o daruiasca mai departe.
Am auzit azi de dimineata un mesaj care spunea ca o relatie este un mediu de a multiplica bucuria din viata ta, de a deveni mai mult decat ai fost la inceput. Nu am vazut nimic din toate astea la tine, si vad unde si cum ai ajuns. Acum am inteles ca nu calea aleasa de tine este cea buna, ci cu totul alta; eventual, opusul ei.
De parca ar mai fi fost nevoie, ne-ai demonstrat inca o data ca alcoolul ucide si ii afecteaza pe toti cei apropiati.
Iti multumesc ca mi-ai aratat cat de seaca este viata fara prieteni si cunostinte apropiate. Nu vreau sa fiu ca tine la batranete. Vreau sa fiu inconjurata de oameni diversi cu care sa fac activitati cat mai variate. Nu trebuie sa ma placa sau sa ii plac pe toti ci doar sa ne simtim bine impreuna. Cred cu tarie ca omul nu este facut sa traiasca singur, decat pe perioade scurte de timp.
Apreciez lectia pe care mi-ai dat-o si pe care o tin minte foarte bine: fiecare trebuie sa-si vada de viata si casa lui, fara sa se amestece in treburile altora, nici macar cu un sfat daca el nu a fost cerut.
Multumesc, inca o data, pentru toate aceste lectii de viata. Poate mi-au scapat cateva detalii, insa le voi adauga la text pe masura ce mi le amintesc. Sper sa serveasca si altcuiva inafara de mine.
Stiu ca lumea cauta mentori si modele de la care sa invete; asta e moda. Insa pe lume exista si modele negative, care ne arata consecintele deciziilor proaste. Acesti oameni ofera si ei o lectie, aceea de “Asa nu!”. Cred ca in viata exista mai multe perspective, iar cele corecte pot fi intarite de cele dezastruoase.
Sa-ti spun un secret: niciodata nu am acceptat sa fiu asociata cu tine, sa admit ca suntem in aceeasi familie si ca ai vreo legatura cu copiii mei. Insa am inteles acum ca asta este o alta forma de frica. Si atunci am ales sa renunt la aceasta perspectiva si sa abordez alta: ai si tu rolul tau in lume si decizia imi apartine daca iti ofer atentie si timp sau nu. Atat de simplu este! Puterea asupra a ceea ce se intampla in viata mea imi apartine si nu are nicio legatura cu tine, indiferent de ceea ce faci sau gandesti sau comentezi tu.
Calatoria continua!
[Photos by Jeff Sheldon & Luke Chesser on Unsplash]
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!
Daca imi permiti…
Am citit scrisoarea ta si mi s-a pus un nod in gat. Cred ca toti cunoastem cate un om, sa-i zicem urâcios, care prin felul lui de a fi si prin viciile pe care le are, ii indeparteaza pe cei din jurul lui. Cand e vorba de un prieten, e usor sa rupi prietenia, dar cand e vorba de propriul tata sau de bunicul copiilor tai, nu stiu ce sa zic…
Am cunoscut si eu un astfel de om urâcios si uneori am impresia ca port si eu cu mine unele din urâțeniile lui.
Nu pot decat sa-mi imaginez ca batranetea, singuratatea si patima alcoolului sunt greu de suportat. Eu cred ca familia socrului tau (sotia si fiul acestuia) ar trebui sa incerce sa-si aminteasca daca omul acesta a fost asa tot timpul sau lucrurile s-au inrautatit odata cu inaintarea in varsta sau mai are din cand in cand si momentele lui bune.
Evident eu nu cunosc situatia voastra si deci comentariul meu nici nu-si are rostul, il poti sterge, dar eu cred cu toata fiinta mea ca familia ar trebui sa fie pe primul loc si mi-ar placea sa-i pot ajuta cumva pe cei care s-au indepartat de familiile lor.
Pana acum nu am intalnit parinti care sa nu se bage deloc in viata copiilor sau in casniciile copiilor lor, sa nu ofere sfaturi (nedorite de cele mai multe ori).
Mi-as dori sa cred ca socrul tau isi iubeste fiul, isi iubeste nepotii si ca poate ar vrea sa fie ajutat. Si nu cred ca ajutorul acesta ar trebui sa vina de la nora (desi nora poate salva viata socrului – din experienta o spun, indiferent cat de stupid ar suna), ci de la copilul lui. Ca sa nu existe regrete ca nu a facut tot posibilul sau ca s-a purtat urat la randul lui/ei atunci cand tatal nu va mai fi.