Sunt persoane care-si dedica viata unui singur scop, persoane care nu au nici un scop, deci isi pierd viata in lucruri in care nici nu cred si persoane care nu recunosc ca inca sunt in cautarea acelui ceva pe care toti l-am pierdut si nu-l mai putem recupera. Mecanicitatea, monotonia si rutina lucrurilor ne-au robotizat si nu mai suntem in stare sa intelegem sensul lucrurilor. Mancam, venim acasa, iar ne intoarcem la munca, venim acasa, dormim, exact ca niste roboti programati care stiu ca o ratare a programului va duce la distrugere, confuzie, haos…

Reguli sau libertate?

Cariera sau fericire…

Asa vad lucrurile in acest moment, clipe fara sens in cautarea acelui ceva care sa corespunda asteptarilor mele. Fac un pas, e bine, al doilea gresesc, ne intoarcem la nivelul 1 si mereu o luam de la capat, ca un joc ce nu se mai termina, incepi sa-ti pierzi speranta, dar dai inainte. “a mai trecut o zi…”. Imi dau seama ca-mi risipesc viata, ca pare mult dar e putin, timpul conteaza cel mai mult si uneori e prea tarziu, mult prea tarziu sa mai reparam, sa ne mai intoarcem inapoi..
Incerc sa inteleg, elaborez ce invat si rezultatul e : o mai mare confuzie, adevarul poate n-ai sa-l afli niciodata pentru ca esti neputincios si aici comanda doar o regula, cine poate poate. Vad din ce in ce mai multa ura si invidie, ce se intampla?
Ce inpinge o persoana la nebunie? Poate nebunia insasi…dar cel mai rau e ca o data ce esti prins, nu mai ai scapare, cand viata te aduce intr-o situatie, greu poti gasi o solutie.
Azi e o zi importanta, m-am asezat pe pat si m-am intrebat: ce am facut in tot acest timp?

Raspuns: l-am pierdut si cel mai rau e ca asa voi face si de acum in colo, se stie…

Buna, ma numesc Mavriche Madalina.
acum cinci ani am luat hotararea de a veni in italia pt.a-mi reuni familia pentru multi ani despartita din cauza banilor. Aici m-am confruntat cu multe situatii problematice si multa “lume cu caracter” . Nu am pierdut niciodata legatura cu cei de acasa, mereu ma gandesc la ei si …”acasa”.
Ma intorc o data pe an acasa dar cand intru in camera mea plina de praf cu toate lucrurile mele va asigur ca traiesc cea mai profunda clipa, un impact socant, mereu, pe data de 1 august. Cel mai greu e cand iti lasi rudele si iti refaci iar bagajul, e momentul cel mai urat pentru ca stiu ca o sa revin peste un an inapoi.
Am terminat de curand liceul, vara am lucrat…altceva, cam atat despre mine.
Am scris acest articol ca o pagina de jurnal, deci poate fi inteles, poate nu.
Totusi, inainte de tot va multumesc ca l-ati citit si va urez o seara placuta.
Va pup dulce
Mada