PAREREA MEA

„Ți-am adus un cadou din vacanță!” – mai există obiceiul ăsta?

Eu am fost crescută să aduc ceva draguț pentru cei rămași acasă când plec în vacanță în alt oraș sau altă țară. Nu contează exact ce, gestul în sine spune că m-am gândit la ei, că am făcut efortul de a le cumpăra și aduce un suvenir practic, un dulce, un tricou, un creion tematic, orice.

Știu că se simte foarte bine un astfel de gest pentru că și eu, la rândul meu, am primit astfel de atenții și m-au încântat de fiecare dată. Cui nu-i plac surprizele?

Nu trebuie să fie ceva costisitor, pot fi dulciuri (ceva ce la noi nu se găsește, un alt brand, un ambalaj interesant), un semn de carte, un pix deosebit … sigur se găseste câte ceva și pentru bugetele ciuruite de cheltuielile din vacanță.

Se mai poartă acest obicei/ atenție? 🎁️

Ce părere ai despre asta?

Mi-a venit acest subiect în atenție pentru că, recent, un membru al familiei a fost plecat în vacanță o săptămână și s-a întors cu mâna goală. Nicio grisină, nicio măslină, nimic!

Și-atunci mi-am pus 2 întrebări, în timp ce dădeam dezamăgirea cu lopata la o parte din sufletul meu: am eu așteptări nerealiste? Sau persoana respectivă a avut cele mai bune și întemeiate motive să nu aducă nimic celor rămași acasă?

După ce am terminat de dat cu lopata toată dezamăgirea din sufletul meu, am găsit acolo o singură concluzie: decizia ei de a veni cu mâna goală nu mă reperezintă, nu are legătură cu mine. Atât a putut, atât a făcut! Eu sunt responsabilă doar de reacția mea la gestul ei. Atât!

Da, mă deranjează nepăsarea, însă cel mai mult mă supără dezamăgirea celuilalt copil care aștepta ceva de la sora lui.

Însă asta e altă poveste care mă privește numai pe mine.

Păreri?

0
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

melimeloparis.ro answear.ro librariadelfin.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are niciun comentariu aprobat până acum.