Cand eram la gradinita, imi doream sa pot face ceea ce fac copiii de scoala. Cand am ajuns la scoala, imi doream sa fiu cea mai desteapta si mai populara. Cand am ajuns la liceu, nu mi-am mai dorit sa cresc cat mai repede, ci doar sa pot face ceea ce vreau eu. Vroiam sa ating perfectiunea, sa am raspuns la toate intrebarile. Apoi am realizat ca raspunsurile pe care le aveam eu nu contau, le avea toata lumea la fel, ne incadram cu totii in aceleasi tipare. Mereu am avut o neliniste, o framantare care ma facea sa-mi doresc mai multe si mai bune. Anturajul ma presa, caci vroia raspunsuri si confirmari la ceea ce facea el. E greu sa spui nu, cand toti spun da. Atunci m-am apucat de citit si am inceput sa car peste tot carti si reviste, ca o scuza de a nu ma arunca in tumultul vietii din jurul meu.

Au trecut multi ani de atunci, ma apropii de 40 de ani si incerc sa nu ma incadrez in etichetele pe care societatea romaneasca le pune femeilor de 40 de ani. Inca imi doresc sa am parul mai bogat si mai lucios, sa imi permit un stilist pentru mine si unul pentru casa, mai multe ore petrecute cu familia si amicii. Am avut luni in care luam destul de des cina in oras, asa ca asta nu mi se mai pare o grozavie; acum imi doresc timp sa gatesc pe indelete pentru familie. Am tone de haine si cosmetice, sunt putine lucrurile pe care mi le mai doresc; de fapt, am realizat ca am nevoie de putine insa de foarte buna calitate.

Insa am si regrete, mai ales cu lucruri pe care nu le-am facut. Nu am stat de vorba mai mult cu bunica mea, nu am calatorit in locuri exotice, nu am participat la maratoane. Dar am invatat sa renunt la regrete si tot ceea ce inseamna balast. Imi doresc doar sa fiu un om mai bun. In fiecare zi o pot lua de la zero. Nu neaparat sa duc o viata mai buna, caci nici nu as putea sa o definesc. Pentru fiecare dintre noi o viata mai buna inseamna altceva, pentru multi inseamna sa aiba tot ceea ce se poate cumpara cu unul dintre cele 7 tipuri de carduri.

Mare parte a vietii mi-am petrecut-o dorindu-mi lucruri. Nu a fost ceva neaparat rau, unele le-am si obtinut, doar ca nu mi-a folosit la nimic. Nici acum nu am renuntat la dorinte, doar ca nu le mai dau atata putere, sa-mi domine viata. Incerc sa ma concentrez pe prezent. Adica pe clipa prezenta. Ceea ce imi vine destul de greu, este un exercitiu pe care nu-l fac de mult, caci mintea imi este obisnuita sa-mi zboare mereu aiurea. De exemplu, in momentul asta stiu ca trebuie sa-mi platesc facturile prin internet banking de la Banca Transilvania, insa nu este o povara ci doar un lucru care trebuie pur si simplu facut din cateva clicuri.

Abia astept varsta de 40 de ani, simt ca voi fi mai puternica si mai frumoasa atunci. Ma voi cunoaste mai bine si voi fi mai buna pentru cei din jurul meu. Caci sunt in continua crestere!