Probabil că ai ales să citești articolul nu pentru a afla răspunsul la întrebare, căci știi că și tații au treabă cu parentingul la fel ca și mamele, ci pentru că vrei să știi cam cât de multă treabă. Adică, ce știu tații despre creșterea unui copil? Părerea mea este că ei știu tot atât de mult cât și o mamă. Până la urmă, sarcina și nașterea marchează etapa de transformare a unei femei în mamă, însă nu aduce cu sine și un manual cu instrucțiuni pe care să-l găsim dimineața sub pernă pus de Zâna cea Bună. Personal, am început să ne creștem copiii cum am crezut noi mai bine, doar noi doi. Am făcut o grămadă de greșeli, am crescut și noi alături de ei și, pe parcurs, am înțeles că este necesar un sat întreg pentru a crește copiii fără victime colaterale. Am decis să scriu despre acest subiect pe blog datorită articolelor citite în Harper's Bazaar România ediția de Iunie 2019 din secțiunea JUNIOR. Un articol mi-a plăcut cel mai mult, în special datorită mesajului transmis, mesaj ce a ajuns la mine tot mai des în ultima perioadă din diverse surse. Pe scurt: este necesară, benefică și normală implicarea tatălui în creșterea copiilor, începând chiar de la concepere. Mama nu știe prea multe, tatăl nu știe mai nimic, însă împreună formează o echipă puternică în favoarea copiilor. Articolul din revistă de la care a pornit acest post pentru blog împărtășește opinia dnei Ioana Dumitrescu (bloggar pentru East of Kitchen si MARe Cafe). Am selectat pentru voi câteva pasaje din articol:

La noi în casă nu există treburi de femeie și treburi de bărbat, amândoi spălăm, gătim, curățăm, reparăm, disciplinăm (cu blândețe) sau ne asumăm rolul de clovn, pe rând sau împreună. În același timp, încercăm să nu ținem socoteala cu cine ce face, cred că ar fi în detrimentul amândurora. Nu îmi place să compar, dar realmente m-am simțit norocoasă văzând că în general bărbații din jur nu împart echitabil sarcinile cu partenerele lor și mi-am dat seama că Vlad, așa cum se spune în engleză, really steps up to his plate.

Așadar, se poate. Știu familii din ambele tabere - tații participă atât cât pot și cum pot sau tații nu fac mai nimic căci presupun că nu se pricep și o lasă pe mamă să se descurce - și e clar că participarea tatălui echilibrează mult situația și-i confirmă mamei că nu e singură în călătoria asta prin parenting.

Am realizat mai de mult, pe când fiica mea era mai mică, cât de recunoscătoare îi sunt partenerului meu pentru sprijinul necondiționat pe care mi l-a acordat în deciziile luate cu privire la copii, de la naștere, alăptare, prioritizarea timpului cu ei, până la alegerea grădiniței sau a activităților.

Deciziile luate împreună, discutate în familie, sunt cele mai bune. Nu e OK să-i zici partenerului: "Fă cum crezi tu, eu nu mă bag că nu știu."

Și mai sunt recunoscătoare că acesta este modelul masculin pe care îl văd copiii noștri zi de zi.

Bingo! Aceasta este una dintre cele mai mari mize ale parentingului: ce văd copiii la noi și învață prin imitare. Asta este educația pe care o primesc în primii 7 ani de viață acasă: li se întipărește în minte ceea ce văd și aud, considerând că asta este normal și OK.

[...] mama mea a fost mereu un model de independență și nu și-a asumat niciun rol casnic care să nu fie aliniat cu nevoile, plăcerea sau posibilitățile ei.

Cu alte cuvinte, fără victimizare și sacrificiu ca stil de viață. A spune un NU răspicat și clar (NU este o propoziție în sine) este un exemplu dat de cei ce-și stabilesc propriile limite.

[...] e normal să ai nevoie de ajutor, e sănătos să îl ceri și e necesar să o faci înainte de a ajunge la capătul puterilor.

Bingo din nou! Niciun părinte, oricât de super erou se consideră, nu poate fi un părinte și un om bun dacă nu mai are resurse interne, este sleit de puteri și de motivație. Ideile bune, în slujba copiilor, se nasc din armonie și relaxare în fața vieții, nu din încrâncenare și luptă continuă.

[...] învăț din ce în ce mai mult să renunț la ideea, de altfel iluzorie, de control. [...] E adevărat, chiar e nevoie de un sat întreg și tocmai asta ne lipsește.

Da, este nevoie de ajutor pentru părinți și diversitate pentru copii. Cred că acum "satul" ni-l formăm/ alegem singuri, dintre bunici și educatori și vecini și familie extinsă și multe alte surse. Concluzie: E OK să încurajăm tații, să-i implicăm în creșterea copiilor și să le arătăm copiilor ce înseamnă familie și echipă. Dacă sunt noțiuni pe care nici noi părinții nu le cunoaștem prea bine, acum este momentul să le definim după propriile noastre reguli și să ne croim viața pe care o merităm.