Arhiva Etichetei: poezii

Jun
16
2020
Fata mea m-a întrebat, la un moment dat, în ce zi a săptămânii sunt eu născută. Nu știu de unde i-a venit întrebarea asta, însă i-am răspuns: într-o zi de Miercuri. Și așa a început discuția noastră despre zilele săptămânii. M-a întrebat dacă a fost o zi bună și dacă mai țin minte cum era fost vremea afară atunci. A fost o zi de primăvară, deci sigur a fost o zi frumoasă și bună, mai ales pentru mine. Văzând că este atât de curioasă pe această temă, i-am propus să scriem împreună Povestea Zilelor Săptămânii, specială pentru copii curioși și deștepți. Iată ce a ieșit:

Într-o zi însorită de vară, în care veselia și perfecțiunea naturii pluteau în aer, Soarele și Luna s-au întâlnit să bea o limonadă și să mai discute despre lume. Au decis să facă un dar oamenilor, sub forma zilelor săptămânii, căci oamenii erau buni și se îngrijeau de Natură și umpleau aerul cu râsetele și muzica lor. Au convocat și planetele și s-au sfătuit cum să dea cele mai bune zile oamenilor, zile care să le aducă bucurii și realizări. Așa s-au născut Zilele Săptămânii.

Luni, prima zi, era o fetiță cu rochie albastră căreia îi plăceau mult clătitele cu lapte cald. Se juca toată ziua cu pisica ei, era visătoare și-i plăcea să facă planuri pentru toată săptămâna. Și-a primit numele de la Luna și a învățat repede să facă yoga împreună cu celelalte zile ale săptămânii.

Marți, a doua zi, era un băiețel cu tricou roșu căruia îi plăceau mult covrigii calzi cu mere și scorțișoară. Toată ziua se juca cu câinele său și se antrena cu scutul. Era foarte amuzant și încuraja pe toată lumea să își pună în aplicare ideile, oricât de ciudate ar părea. Și-a primit numele de la planeta Marte.

Miercuri, a treia zi, era un băiețel cu tricou verde ce adora să bea ceai de mentă cu miere de albine. Se plimba tot timpul cu trotineta sa cu aripi, împreună cu broasca sa țestoasă. În preajma lui, oamenii găseau mai ușor soluții la problemele lor și erau convinși să facă ceea ce este bine, chiar dacă părea greu. Și-a primit numele de la planeta Mercur.

Joi, a patra zi, era tot un băiețel cu tricou argintiu căruia îi plăcea mult înghețata de vanilie. Avea un skateboard foarte frumos iar animalul lui preferat era vulturul. Îi plăcea să protejeze călătorii și să aducă noroc oamenilor născuți de ziua lui. Și-a primit numele de la planeta Jupiter.

Vineri, a cincea zi, era o fată drăguță cu rochiță roz și cu o mare iubire pentru pizza cu fructe de mare. Toată ziua cânta la harpă și se juca cu lebăda sa albă. Împărțea în jur numai veselie și multe-multe îmbrățișări. Și-a primit numele de la planeta Venus.

Sâmbătă, a șasea zi, era tot o fată ce adora biscuiții cu cacao. Purta o rochiță mov și trăgea foarte bine cu arcul pentru că se antrena toată ziua, urmărită îndeaproape de bufnița ei. Îi plăcea să-și facă prieteni, de aceea cunoștea foarte multă lume. Avea un talent aparte de a evalua corect o situație. Și-a primit numele de la planeta Saturn.

Duminică, a șaptea și ultima zi din săptămână, era un băiat cu tricou galben ce spunea mereu numai și numai adevărul. Îi placea mult cozonacul cu stafide pe care îl împărțea cu celelalte zile ale săptămânii căci era foarte generos. Animalul său preferat era delfinul – se jucau împreună cu mingea și învățau trucuri noi. Și-a primit numele de la Soare.

Aceasta este povestea Zilelor Săptămânii pentru copii, compusă de mine și fiica mea în vârstă de 10 ani. A fost chiar amuzant să o compunem împreună și să ne gândim la personaje. Tu în ce zi ești născut(ă)? Ți se pare că o anumită zi din săptămână seamănă cu tine?
Fata mea m-a întrebat, la un moment dat, în ce zi a săptămânii sunt eu născută. Nu știu de unde i-a venit întrebarea asta, însă i-am răspuns: într-o zi de Miercuri. Și așa a început discuția noastră despre zilele săptămânii. M-a
Apr
16
2015
Poezie despre tataPoezie despre tataTata era un om aparte. Aparte prin dragostea care o purta oamenilor din jurul lui. Rândurile astea sunt însă despre dragostea infinită pe care mi-o purta mie. Mi-e greu să scriu despre tata. Pentru că doare. Pentru că sunt răni deschise, care vor rămâne așa toată viața. Pentru că nu i-am spus mai des "te iubesc", precum și-ar fi dorit să audă. Pentru că nu am avut timp destul să îi mulțumesc pentru tot ce a fost pentru mine. Pentru "drumurile" pe care mi le făcea iarna până la școală, mergând înaintea mea și dând zăpada la o parte. Să îi mulțumesc pentru jocurile din copilărie și pentru timpul în care ne jucam împreună. Pentru poveștile spuse înainte de somn. Pentru nopțile în care nu puteam să dorm și îmi spunea să mă gândesc la apa care curge printre pietricele unui râuleț. Să îi mulțumesc că m-a îndreptat de mică să ascult muzică bună și să fiu sensibilă. Pentru că el era. Foarte rar îmi spunea pe nume. Avea mereu alte "alinturi" speciale. El m-a învățat să fiu bună și să iert. Tatăl meu era deosebit. Eu am știut asta mereu însă parcă nu mi-au ajuns niciodată cuvinte să îi spun. Acum când "tot ce am vrut să îi spun vreodată" se așterne frumos pe hârtie, e prea târziu. E prea tarziu pentru el. Prea tarziu pentru mine. Acum când ajung acasă, nu mă mai așteaptă la poartă. Nu mai fuge să mă prindă în brațe. Nu mai am nici eu la cine să fug atunci când mi-e frică. De viață. Tot ce mai am este o poză din care el îmi zâmbește. Și am dor. Și am lacrimi. Lacrimi pentru tot ce a însemnat tatăl meu. "Un pian vechi se aude încet, plânge și el pe melodii, știi tată că am un regret? Că nu ți-am scris mai des poezii." P.S. Aceasta poezie mi-a fost trimisa de Corina (in poza este chiar tatal ei) la invitatia mea de a scrie pe blog pe orice tema, dupa bunul plac. Sper sa va placa!
Tata era un om aparte. Aparte prin dragostea care o purta oamenilor din jurul lui. Rândurile astea sunt însă despre dragostea infinită pe care mi-o purta mie. Mi-e greu să scriu despre tata. Pentru că doare. Pentru că sunt răni deschis
Etichete: • • •

No Comments Restul articolului
Apr
9
2015
Poezii de dragoste: Am bilet către tinePoezii de dragoste: Am bilet către tine Am coborât din avion ușor timorată. Toată viața mea de până atunci rămăseseră departe. Acum începea o altă provocare despre care nu știam nimic. Știam doar că este iubire. Că eu sunt unde ar trebui să fiu. Era inutil să mă gândesc la ce urmează. Era un început de poveste. Pe care am hotărât să o trăiesc din clipa aceea, deși povestea începuse demult și devenea tot mai frumoasă. ... Mi-am luat bagajele de pe bandă și m-am oprit pentru o clipă printre oamenii grăbiți ce se înghesuiau. Mă gândeam că partea asta de poveste trebuie să înceapă fără pic de teamă sau incertitudine. În fond, dragostea e mereu ca o loterie ... joci fără să știi finalul. Mi-am făcut loc prin aglomerație și am zâmbit. Eram fericită. L-am văzut. El vizibil emoționat. Eu vizibil îndrăgostită. Emana o caldură și o fericire în priviri încât știam că tot ce mi-a spus până acum în nopțile acelea fără sfârșit, era mai adevărat decât aș fi crezut. M-a luat în brațe și am tăcut amândoi. Nu mai erau loc de cuvinte. Aerul cald, mediteranean, pe care începeam să îl simt, mă purta într-o liniște profundă. Ne ținem de mână. Simt că partea pierdută din mine a revenit. Îl privesc. Eu vizibil emoționată. El vizibil îndrăgostit. P.S. Aceasta poezie mi-a fost trimisa de Corina (in poza este chiar ea impreuna cu iubitul ei) la invitatia mea de a scrie pe blog pe orice tema, dupa bunul plac. Sper sa va placa!
Am coborât din avion uÈ™or timorată. Toată viaÈ›a mea de până atunci rămăseseră departe. Acum începea o altă provocare despre care nu È™tiam nimic. Știam doar că este iubire. Că eu sunt unde ar trebui să fiu. Era inutil să mă gÃ
Etichete: • • • •

No Comments Restul articolului