13
2023
Știi vorba aia, ”Dacă dragoste nu e, nimic nu e”? Ne-am întâlnit cu ea chiar la școală, deci cred că s-a întipărit bine în minte. Și pentru că mintea unora nu e calibrată corect, acest citat a fost transformat în ”Dacă iubire nu e, nimic nu e”. Adică, dacă nu ne iubim, ce rost mai are să facem ceva împreună? Iar asta este total aiurea, absurd și de-a dreptul greșit.
Ceea ce-i aduce pe oameni împreună sunt valorile comune. Valorile morale. Asta sudează o relație de orice fel, fie parteneriat, prietenie sau familie.
Dragostea este, uneori, sinonimă cu respectul. Iubirea nu are niciun amestec aici, ea are legătură cu propagarea speciei și nu discutăm despre asta aici.
Dragostea înseamnă respect reciproc. Înseamnă să nu critici și să nu judeci omul. Înseamnă să-i respecți deciziile și limitele tale în același timp. Dragostea înseamnă să nu iei decizii în numele altor persoane, chiar dacă fac parte din familie.
Dragostea nu înseamnă că trebuie să-ți placă de cineva cum se îmbracă, cum se aranjează ca să te porți frumos cu ea. Dragostea înseamnă să înțelegi că fiecare are dreptul la propriile opinii și la propriul fel de a fi.
Cu unele persoane nu rezonăm (de fapt, valorile nu rezonează) și atunci fiecare își vede de drumul lui. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Dar cu persoanele bune la suflet, cu ele merită să faci un parteneriat care să conducă pașii fiecăruia către ce are nevoie fiecare.
Dragostea ia multe forme, avem de unde alege. Inclusiv disponibilitatea de a asculta pe cineva, a-i oferi atenție și un zâmbet, fără a judeca și a da sfaturi necerute.
Alteori, dragostea înseamnă respect sau vulnerabilitate sau asumarea responsabilității. Și fără astea, nimic nu e. Nimic nu va merge bine în lumea asta care va ajunge să se autodistrugă.
Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Dacă respect nu e, nimic nu e. Dacă responsabilitate nu e, nimic nu e.
Cred cu tarie ca fiecare dintre noi are o farama de romantism, chiar daca isi da voie sa o exploreze sau nu.
[poll id="238"]
Cu 10 ani si ceva in urma, am avut o nunta restransa. Asa ne-am dorit, nu ne place sa ne dam in stamba. Dar ne place sa ne distram, asa ca am fost la nuntile si botezurile amicilor nostri, chiar si la unele cunostinte cu care nu am mai avut de-a face dupa aceea. Ne place sa sustinem oamenii, sa le dam votul de incredere, sa fim alaturi de ei in aceste momente frumoase.
Aproape toate nuntile la care am fost mi-au placut mult. Recunosc: imi place cand se streseaza altii sa organizeze ceva frumos, cand totul este o surpriza pentru mine si nici nu vreau sa stiu dinainte cum se va desfasura evenimentul. Bine, daca e ceva care apare in discutie din timpul pregatirilor, cu exceptia rochiei de mireasa, sunt verighetele si inelul de logodna. Inelul este primul care deschide discutia despre nunta, primul care anunta lumii ca cei doi au intentii serioase pe termen lung.
Nu am vazut pana acum inel de logodna care sa nu-mi placa. Am admirat 
Cu fiecare moment trecut din viața fetițelor, ele se apropie din ce în ce mai mult de latura largă a feminității, ele descoperă lumea mai bine și devin femei prin experiențe trăite pe propria piele. La un moment dat, ele ajung să cunoască bărbatul "visurilor". Aici începe adevărata experiență, din care înveți cele mai multe: iubirea.
Iubirea este un sentiment de la care pleacă fericirea, înțelegerea, poate chiar înțelepciunea însă inevitabile sunt suferința, naivitatea... Bărbatul visurilor nu există deoarece bărbații nu tratează cum trebuie o femeie. Femeia trebuie văzută ca pe o floare (simbolul începutului, al frumuseții) pentru că fără ea, bărbatul nu există. Nu femeile depind de bărbați, ci invers. Încă din marile începuturi femeile nu aveau drepturi, însă au început să apară cunoștințele bărbaților față de femei și au realizat, într-un sfârșit, că acestea pot face lucrurile mai bine. Așa este.
Ceea ce o ajută este latura sensibilă, pentru că ea poate simți, poate gândi limpede și poate rămâne puternică chiar dacă nu își dă seama de asta în momentele respective. Sensibilitatea femeilor nu este dominată de puterea bărbaților. Femeile devin sensibile pentru că înăuntrul lor, ele nu își dau seama că suferința peste care trec are un scop: acela de a-și dezvălui puterea la un moment dat. Acel moment poate fi după o relație cu un bărbat. În general, bărbații nu tratează cum trebuie femeia de lângă ei deoarece ei simț nevoia să domine, dar fetelor...nu vă lăsați mai prejos decât ei. Ei depind de voi, nu invers. Învățați să vedeți orice suferința că fiind o lecție, o lecție din care va dați seama că bărbații sunt puternici fizic, dar nu sufletește. Și bărbații suferă, și suferă adânc însă nu arată asta. O relație poate ajunge la o treaptă înaltă de înțelegere și armonie abia după ce și bărbații își dezvăluie latura sensibilă, atunci există un echilibru.
Femeia ca o floare, ca un răsărit ce pur și simplu se întinde, te orbește, te învăluie în căldură... ea este ceea ce ține bărbatul puternic. E culmea că prin sensibilitatea voastră "țineți" bărbatul de lângă voi "puternic". Scriu între ghilimele deoarece doar se spune că îl țineți și că este puternic. Nu "îl țineți" pentru că el doar domină când vă vede sensibile, doar îl hrăniți și nu e "puternic" pentru că sufletește, este egalul vostru. Relația perfectă vine atunci când nu cauți, vine atunci când te încrezi în cel de lângă tine orbește, pentru că nu îl poți ține legat, el sau ea își poate "muta lacătul la alt dulap" oricând. Iubiți și învățați, nu suferiți la fiecare pas.
P.S. Acest articol este trimis de Rares la 
Ne cunoscusem ciudat, foarte ciudat.
Atunci nu am stat să mă gândesc dacă e vorba de soartă sau dacă e doar o coincidență.
Știam doar atât: am căutat bărbatul ăsta o viață întreagă.
L-am construit în vise, l-am îmbrăcat, l-am dezbrăcat, de haine, de secrete.
Era bărbatul perfect, pentru că eu îi luasem și îi dădusem în fiecare zi calități, nebunie, romantism, totul într-o exactă măsură cât mi-ar fi fost mie deajuns, totul încât să nu îi lipsească nimic.
Il descriam așa ușor în cuvinte de parcă l-aș fi cunoscut, de parcă m-ar fi ținut de mână.
Știam că va veni ... într-o zi, într-o seară ...
Nu știam însă dacă va alege să rămână!!!
Înalt, cu o cămașă aranjată perfect și cu un pulovăr alb aruncat pe spate, relaxat, emana putere prin toți porii.
Știa să vorbească, stia să asculte.
Am stat o noapte întreagă doar noi doi cu o sticlă de vin și am povestit ce suntem, ce am fost.
Din când în când îmi arunca câte o privire profundă care mă intimida, dar eram hotărâtă să nu îmi arăt slăbiciunile.
În fond, el se credea un simplu bărbat, lângă o simplă femeie.
Nu știa cât de mult l-am căutat.
Printre marea de lume și paharele noastre de vin, m-a prins de mână.
A fost atât de ușor să disting sentimentul ăsta de altele.
M-am apropiat și l-am privit făra pic de timiditate.
Ne-am plimbat pe zeci de străzi de atunci, împreună, ținându-ne de mână, îndrăgostiți oarecum, de moment, de noi, de vinuri bune și nopți târzii.
Și acum când îl privesc, îl descopăr ...
Îl descopăr zi de zi deși eu îl știu de o veșnicie.
Eu nu mai plâng, zâmbesc în fiecare zi.
Nu mă mai ascund de soare, nici de curcubee.
Ating cerul cu mâna.
Dragostea nu trebuie să doară.
Trebuie sa vibreze, în inima, în vene, în privire.
Mi-a rămas pe gât, pe coapse, pe suflet.
Ce se asortează mai bine cu o femeie decât un parfum de bărbat?
Îl adun de peste tot și îl apropii de mine în fiecare zi.
Nu îi spun tot, niciodată.
Îl fac doar să simtă că sunt, că mă face să fiu.
Că dimineața poate avea culori de dezastru.
Dezastrul pe care îl trăim noaptea.
În nebunia mea, el are partea cea cuminte.
În liniștea lui, eu sunt bucata de furtună.
La umărul lui mă simt protejată, e ca o armură care se mulează perfect pe corp și pe suflet.
Nu am întrebări pentru el, e prea pregătit pentru răspunsuri.
Jocul ăsta pentru oameni mari, fără condiții precise, în care cărțile vin perfect, este menit să mă plimbe pe cele mai frumoase străzi.
Am lăsat vagoanele codașe ale acelei gări în care fugeam când eram nefericită.
Acum sunt în față, în fața tuturor.
Îmi scrie în suflet, îmi citește în palmă.
Ce poate să facă un bărbat?
Două lucruri : știe să fie și știe să nu.
Nu vine cu jumătăți de cuvinte, nici cu jumătăți de buchete.
Întregul ar trebui să îl definească.
În tot.
Eu nu știu nimic despre iubire.
Nimic mai mult decât atât.
Că trebuie să fie Femeia.
Și trebuie să apară bărbatul perfect.
De aici totul devine o poezie.
Cu rime și fără.
Eu sunt.
Acum este și el.
Poezia noastră începe și pare să aibă versuri pe care eu încă nu le-am scris niciodată, rime de care m-am temut.
Am o foaie albă și vreau să o umplu de iubire.
De multă iubire.
Știam că El va veni într-o zi.
Simt că vrea să rămână.
Vinul o ajuta la amintiri.
Amintirile pe care nu le poate împarți cu nimeni.
Cateodata nici macar cu ea.
Barbatul pe care l-a iubit.
Cel care a rănit-o.
Cel pe care l-a părăsit.
Barbatul pe a cărui umăr a putut sa plângă.
Cel dupa care regreta.
Cel de care ii este inca dor.
Barbatul care o păstrează in gand ca pe femeia vieții lui.
Sau cel căruia i-a dăruit constient tot ce avea, conștienta fiind ca greșește.
Cel care i-a adus flori.
Barbatul care nu avea nimic dar o facea sa simtă ca are tot.
Si cel care avea tot cand ea simțea ca nu are nimic.
Barbatul care a sarutat-o prima oara.
Sau cel dupa care s-ar fi dus pana la sfarsitul lumii.
Nu poate.
Nu poate sa isi amintească de ele oricum.
Doar cu ea si un pahar de vin dulce rosé.
Asa amintirile au gust.
Aroma.
Trecut.
Esența.
P.S. Aceasta poezie mi-a fost trimisa de Corina (in poza este chiar ea savurand un pahar cu vin) la 
[poll id="182"]
Am coborât din avion ușor timorată.
Toată viața mea de până atunci rămăseseră departe.
Acum începea o altă provocare despre care nu știam nimic.
Știam doar că este iubire.
Că eu sunt unde ar trebui să fiu.
Era inutil să mă gândesc la ce urmează.
Era un început de poveste.
Pe care am hotărât să o trăiesc din clipa aceea, deși povestea începuse demult și devenea tot mai frumoasă.
...
Mi-am luat bagajele de pe bandă și m-am oprit pentru o clipă printre oamenii grăbiți ce se înghesuiau.
Mă gândeam că partea asta de poveste trebuie să înceapă fără pic de teamă sau incertitudine.
În fond, dragostea e mereu ca o loterie ... joci fără să știi finalul.
Mi-am făcut loc prin aglomerație și am zâmbit.
Eram fericită.
L-am văzut.
El vizibil emoționat.
Eu vizibil îndrăgostită.
Emana o caldură și o fericire în priviri încât știam că tot ce mi-a spus până acum în nopțile acelea fără sfârșit, era mai adevărat decât aș fi crezut.
M-a luat în brațe și am tăcut amândoi.
Nu mai erau loc de cuvinte.
Aerul cald, mediteranean, pe care începeam să îl simt, mă purta într-o liniște profundă.
Ne ținem de mână.
Simt că partea pierdută din mine a revenit.
Îl privesc.
Eu vizibil emoționată.
El vizibil îndrăgostit.
P.S. Aceasta poezie mi-a fost trimisa de Corina (in poza este chiar ea impreuna cu iubitul ei) la 
21 Ways To Ruin A Marriage este un film suedez din 2013, pe care l-am văzut luna trecută (pe care cred că nu-l știți) pe Cinemax.
O comedie spumoasă, destul de savantă (dar tocmai prin asta se distinge și sunt convins că o să vă placă) și cu morala inclusă din start, despre încercarea unei tinere drăguțe (Armi Toivanen) și apreciate datorită carierei sale academice, de a nu se îndrăgosti.
După mai multe interviuri luate cuplurilor căsătorite, cu multe exemple, aducându-ne în atenție o listă întreagă de reguli și tot felul de clasificări, Sanna ajunge la concluzia că: divorţul este o consecinţă naturală a faptului că lumea se îndrăgosteşte. Ca urmare, se decide să rămână singură. Dragostea şi sexul sunt două chestii diferite, observă ea din studiul său asupra cuplurilor, alegând chestia mai funny, cea din urmă. Dar așa cum se întâmplă în viață, până la urmă fata descoperă că ultima ei regulă: Să nu te îndrăgostești - ca și întregul ei eșafodaj - se dă peste cap când îl va cunoaște pe Aleksi.
De re-văzut pe Cinemax sau HBO, cine are!
P.S. Acest film va este recomandat de Marius, care prezintă 
Suntem intr-o perioada de foc pentru domnii din viata noastra. Sincer, n-as vrea sa fiu in locul lor acum. Sfantul Valentin, Dragobete, 1 si 8 Martie - nu conteaza ce cred ei, ci doar ce asteptari au doamnele si domnisoarele. Si niciun domn nu vrea sa dezamageasca o gingasa doamna, nu? Cred ca multi pur si simplu isi fac de treaba prin alte locuri departe de femeile din viata lor numai ca sa scape mai usor; sau joaca cartea "invoit pe motiv de boala".
Cuvantul de ordine este cadou, insa nimic nu se compara cu un superb buchet de 
Adevaratul secret al seductiei? Nu exista. Asa cum frumusetea difera de la o persoana la alta, la fel si armele seductiei. Tocmai asta face jocul seductiei mai interesant. Nu stii la ce sa te astepti de la cealalta persoana, nu stii cum va reactiona la farmecele tale.
Fiecare femeie si barbat seduce in alt fel, punand la bataie un mix de atuuri unic ei sau lui. Atuurile fac parte din sfera frumusetii fizice si sufletesti, insa, pe langa astea, e necesar si un mic ajutor de exterior. Ma refer la o cat mai buna intretinere corporala, haine si accesorii care sa te reprezinte, si, bineinteles, un strop de parfum. Sau parfumul face parte din categoria accesoriilor? Eu cred ca nu, e ceva aparte, il alegi cu multa atentie si-l folosesti ani de-a randul, un fel de parfum-semnatura. 