Arhiva Etichetei: despre viata

Feb
17
2016
Theodore Gerard (1829 – 1895, Belgian)Theodore Gerard (1829 – 1895, Belgian)Sunt atâtea de spus, dar atunci când vrei să le pui pe hârtie niciodată cuvintele nu curg asa cum iti doresti, sunt atâtea de povestit, dar când vrei sa scrii, amintirile par sa dispara ca si cum ar vrea sa nu fie povestite. Si totusi încerc sa scriu, nu ca as avea talent înnăscut, poate asa îmi voi opri, măcar pentru un moment, avalansa de gânduri care dau navala si îmi tulbura linistea sufletească. Nu stiu daca toata lumea e copleșită de gânduri sau doar eu, dar pur si simplu nu mai fac fata tumultului, încerc sa nu ma mai gândesc la ceva anume, in zadar, într-o fractiune de secunda parcurg distante uriase, de la extaz la agonie, de la sărăcie la bogăție, de la sănătate la moarte, innumar până la plictisesc, bineinteles in acelasi timp cu alte fantezii sau nebunii, îmi imaginez grădini de vis, etc, degeaba... Asa ca încerc, nu stiu daca vor ajunge rândurile astea vreodată sa fie citite, dar poate mă ajuta pe mine. Hai sa zicem ca a fost o dată ca niciodată o fata, al treilea copil la părinții, care nu stie nici astăzi de ce doar ea a fost data spre crestere bunicilor din partea tatălui la doar doua luni. A crescut, dar nu va uita niciodată copilăria presărată cu multă suferința. Bunicii erau nevoiti sa o ia peste tot cu ei, erau țărani simpli ce aveau un car cu boi, in care, inghesuita într-un colt, botul de fata a crescut. La câmp era lăsată la capul locului si ei munceau, nu aveau ce face si doar cand copila plângea din cauza ciupiturilor de furnici sau de foame, făceau cu schimbul si o linisteau cum puteau ei mai bine, transpirati si obositi, nu au încetat sa o ingrijeasca.
Sunt atâtea de spus, dar atunci când vrei să le pui pe hârtie niciodată cuvintele nu curg asa cum iti doresti, sunt atâtea de povestit, dar când vrei sa scrii, amintirile par sa dispara ca si cum ar vrea sa nu fie povestite. Si totusi încerc
Jan
26
2016
Inele de logodna si verigheteInele de logodna si verigheteCu 10 ani si ceva in urma, am avut o nunta restransa. Asa ne-am dorit, nu ne place sa ne dam in stamba. Dar ne place sa ne distram, asa ca am fost la nuntile si botezurile amicilor nostri, chiar si la unele cunostinte cu care nu am mai avut de-a face dupa aceea. Ne place sa sustinem oamenii, sa le dam votul de incredere, sa fim alaturi de ei in aceste momente frumoase. Aproape toate nuntile la care am fost mi-au placut mult. Recunosc: imi place cand se streseaza altii sa organizeze ceva frumos, cand totul este o surpriza pentru mine si nici nu vreau sa stiu dinainte cum se va desfasura evenimentul. Bine, daca e ceva care apare in discutie din timpul pregatirilor, cu exceptia rochiei de mireasa, sunt verighetele si inelul de logodna. Inelul este primul care deschide discutia despre nunta, primul care anunta lumii ca cei doi au intentii serioase pe termen lung. Nu am vazut pana acum inel de logodna care sa nu-mi placa. Am admirat multe modele, chiar si acum ma uit dupa ele in vitrinele magazinelor. Diamantul este nelipsit si oglindeste povestea cererii in casatorie. Apoi urmeaza poveste intalnirii dintre cei doi. Nu stiu daca se continua, ca in filmele romantice, cu insiruirea calitatilor pe care fiecare le vede la celalalt. E o intreaga nebunie cu declaratiile astea de dragoste! Odata stabilit traseul spre altar al celor doi, urmeaza cel putin un an de pregatiri intense. E ca si cum au un proiect comun la care trebuie sa traga amandoi. Daca stau si ma gandesc bine, cu cat este mai mare nunta, pregatirile mai intense si mirii preiau fraiele organizarii (adica nu-i lasa pe parinti), cu atat ei vor fi mai antrenati sa traga impreuna la ceea ce se numeste casnicie si familie, pe termen lung. Pe parcursul acelui an, cei doi sunt parca obsedati cu pregatirile de nunta. La asta se gandesc, despre asta vorbesc des, parca sunt cu totul absorbiti de acest proces. Inca ma mai uit cu drag la rochii de mireasa, oferta mare de verighete cu design si materiale moderne, buchete minunate si aranjamente pentru mesele invitatilor. Sunt organizate pe tematici, culori, motive sau locatia unde are loc evenimentul. E o intreaga industrie organizatoare de nunti si evenimente atat de speciale, fara de care nu s-ar obtine rezultate atat de minunate. Eu am vrut o nunta simpla si mica, intuind parca ca voi merge la multe alte nunti. Nunta ta cum a fost? Sau cum vrei sa fie?
Cu 10 ani si ceva in urma, am avut o nunta restransa. Asa ne-am dorit, nu ne place sa ne dam in stamba. Dar ne place sa ne distram, asa ca am fost la nuntile si botezurile amicilor nostri, chiar si la unele cunostinte cu care nu am mai avut de-a face
Oct
22
2015
Carduri personalizate de la Banca TransilvaniaCarduri personalizate de la Banca TransilvaniaCand eram la gradinita, imi doream sa pot face ceea ce fac copiii de scoala. Cand am ajuns la scoala, imi doream sa fiu cea mai desteapta si mai populara. Cand am ajuns la liceu, nu mi-am mai dorit sa cresc cat mai repede, ci doar sa pot face ceea ce vreau eu. Vroiam sa ating perfectiunea, sa am raspuns la toate intrebarile. Apoi am realizat ca raspunsurile pe care le aveam eu nu contau, le avea toata lumea la fel, ne incadram cu totii in aceleasi tipare. Mereu am avut o neliniste, o framantare care ma facea sa-mi doresc mai multe si mai bune. Anturajul ma presa, caci vroia raspunsuri si confirmari la ceea ce facea el. E greu sa spui nu, cand toti spun da. Atunci m-am apucat de citit si am inceput sa car peste tot carti si reviste, ca o scuza de a nu ma arunca in tumultul vietii din jurul meu. Au trecut multi ani de atunci, ma apropii de 40 de ani si incerc sa nu ma incadrez in etichetele pe care societatea romaneasca le pune femeilor de 40 de ani. Inca imi doresc sa am parul mai bogat si mai lucios, sa imi permit un stilist pentru mine si unul pentru casa, mai multe ore petrecute cu familia si amicii. Am avut luni in care luam destul de des cina in oras, asa ca asta nu mi se mai pare o grozavie; acum imi doresc timp sa gatesc pe indelete pentru familie. Am tone de haine si cosmetice, sunt putine lucrurile pe care mi le mai doresc; de fapt, am realizat ca am nevoie de putine insa de foarte buna calitate. Insa am si regrete, mai ales cu lucruri pe care nu le-am facut. Nu am stat de vorba mai mult cu bunica mea, nu am calatorit in locuri exotice, nu am participat la maratoane. Dar am invatat sa renunt la regrete si tot ceea ce inseamna balast. Imi doresc doar sa fiu un om mai bun. In fiecare zi o pot lua de la zero. Nu neaparat sa duc o viata mai buna, caci nici nu as putea sa o definesc. Pentru fiecare dintre noi o viata mai buna inseamna altceva, pentru multi inseamna sa aiba tot ceea ce se poate cumpara cu unul dintre cele 7 tipuri de carduri. Mare parte a vietii mi-am petrecut-o dorindu-mi lucruri. Nu a fost ceva neaparat rau, unele le-am si obtinut, doar ca nu mi-a folosit la nimic. Nici acum nu am renuntat la dorinte, doar ca nu le mai dau atata putere, sa-mi domine viata. Incerc sa ma concentrez pe prezent. Adica pe clipa prezenta. Ceea ce imi vine destul de greu, este un exercitiu pe care nu-l fac de mult, caci mintea imi este obisnuita sa-mi zboare mereu aiurea. De exemplu, in momentul asta stiu ca trebuie sa-mi platesc facturile prin internet banking de la Banca Transilvania, insa nu este o povara ci doar un lucru care trebuie pur si simplu facut din cateva clicuri. Abia astept varsta de 40 de ani, simt ca voi fi mai puternica si mai frumoasa atunci. Ma voi cunoaste mai bine si voi fi mai buna pentru cei din jurul meu. Caci sunt in continua crestere!
Cand eram la gradinita, imi doream sa pot face ceea ce fac copiii de scoala. Cand am ajuns la scoala, imi doream sa fiu cea mai desteapta si mai populara. Cand am ajuns la liceu, nu mi-am mai dorit sa cresc cat mai repede, ci doar sa pot face ceea ce
Jan
26
2015
Scaune auto si carucioare pentru copiiScaune auto si carucioare pentru copiiStiati ca exista legile lui Murphy si pentru parinti? De fapt, astea sunt cele mai amuzante, pentru ca sunt parte a vietii de zi cu zi in familie, iar zilele astea nu arata mereu ca in sitcom-urile americane. Una dintre legile lui Murphy care se intampla la mine in fiecare zi si nu reusesc sa scap de ea este: "Dupa ce pui copilul in pat si stingi lumina, mai vrea ceva." La noi este in felul urmator: ii pun pijamaua si o pun in pat, spunem rugaciunea si stingem lumina, mai povestim vreo doua minute si vrea sa bea apa. Chiar daca bea apa inainte sau un castron cu compot, tot cere apa. Ii dau, nu pot nega o nevoie de baza. O invelesc si ies din camera; dupa vreo 2-3 minute o aud cum ma striga ca are nevoie la baie. Ce sa fac? Eu pic de somn si ea sa nu mearga la baie? Nu se poate! Si uite asa in fiecare seara, aproape. La fel si cu scaunul auto pentru bebe: cat sta in el, nu se intampla nimic; cum nu o prind cu centura sau hamurile, o frana brusca o da jos din scaun si se loveste. Aproape invariabil, ceea ce este o lectie atat pentru mine cat si pentru ea. Dar se pare ca eu sunt prea indulgenta iar ea e mai atrasa de libertatea de miscare decat de siguranta. In plus, promite ca se tine bine si nu va cadea, insa isi uita promisiunea cand o fura peisajul de pe geam. O alta lege a lui Murphy care, cred eu, ii convinge pe tinerii petrecareti sa nu aiba copii prea repede este: "In mod inevitabil, cei mici se trezesc mai devreme in weekenduri decat in zilele din timpul saptamanii. Cu cateva ore mai devreme." Cand sunt marisori, le mai dai ceva de joaca si mai poti fura jumatate de ora de somn, insa cand sunt mici ... nici macar nu te poti enerva. Sau alta: "Cand te duci sa faci putine cumparaturi prin magazine, exact atunci uiti acasa caruciorul umbrela si copilul oboseste si se plictiseste dupa prima jumatate de ora." Mie mi s-a intamplat de multe ori si am ajuns la concluzia ca mai bine ii dau ceva care sa o tina ocupata in carut decat sa alerg dupa ea printre umerase. O alta lege "amuzanta": "Daca spui cuiva ca bebelusul tau doarme mereu dupa-amiaza, nu va mai dormi niciodata dupa-amiaza." La fel ca atunci cand te documentezi si cauti zile in sir si vanezi promotii pentru cel mai bun carucior sport pentru copii si dupa ce-l cumperi, lui nu-i place si spune ca nu vrea sa urce in el decat daca-i dai o surpriza. Si cand te gandesti ca unele carucioare sunt o adevarata investitie. Care lege a lui Murphy se tot intampla in familia ta?
Stiati ca exista legile lui Murphy si pentru parinti? De fapt, astea sunt cele mai amuzante, pentru ca sunt parte a vietii de zi cu zi in familie, iar zilele astea nu arata mereu ca in sitcom-urile americane. Una dintre legile lui Murphy care se inta
Apr
17
2013
Cum alegem sa traim? Exista vreo diferenta intre cei care se lasa purtati de val si cei care iau decizii clare in ceea ce priveste modul de a trai? Cam da, exista. Dar prin ce se deosebesc unii de altii? Simplu. Ii zaresti de la o posta. Primul e cel
Mar
4
2013
Mi-a placut ca anul acesta Primavara a fost punctuala. De 1 Martie a fost soare, chiar si in zilele urmatoare. De fapt, si in zilele precedente. Pe mine m-a surprins, insa foarte placut. Si simt ca s-a creat un fel de obligatie reciproca - daca Mama
Nov
19
2012
Despre viata unei adolescente Câteodată stau şi ma gandesc de ce viaţa noastră nu e ca cea prezentată în filme. De ce nu locuim în case mari, de ce nu avem echipa de fotbal a liceului şi nelipsita echipă de majorete, de ce nu avem prietene/prieteni pe care să îi păstrăm toata viaţa ... acei “best friends” care să ne fie alături mereu, unde sunt cavalerii de onoare (cei mai buni prieteni încă de la grădiniţă, şcoala generală, liceu, eventual facultate) sau domnişoarele de onoare (cele mai bune prietene care lăsau baltă orice întâlnire romantică doar ca să fie alături de tine când sufereai sau pur si simplu aveai nevoie de ele ... si de un castron mare de îngheţată). Am citit cărti şi am urmărit filme care prezentau o viaţă perfectă, viaţa pe care mi-aş fi dorit-o şi eu şi de fiecare dată când terminam de citit ultimul rând sau urmăream ultimul minut din film rămâneam cu o oarecare tristeţe în suflet, poate şi lacrimi pe obraz ... . În filme, până şi găsirea unui loc de muncă e floare la ureche ... joburi de vis precum editor la o revistă pentru femei, sau deţinerea unei firme organizatoare de nunţi ... toate acestea sunt căpătate cu uşurinţă ... în filme. În schimb, în viaţa reală ne chinuim zi de zi să terminăm o facultate, apoi masterat ... pentru ca la terminarea studiilor să ne gasim de lucru în domenii total diferite faţă de domeniul studiat sau mai rău ... să nu găsim deloc ... şi aşa ne trezim căutând pe diferite site-uri tot felul de joburi care să ne asigure măcar plata chiriei indiferent că e un post de vânzătoare sau menajeră. Nu e o jignire să lucrezi în astfel de domenii, să nu fiu greşit înţeleasă, dar când m-am decis să mă înscriu la o facultate am crezut că după terminarea acesteia nu o să trebuiască să îmi fac griji în privinţa găsirii unui loc de muncă mai ales că na, vorba aia “am facultate”. Dar m-am izbit de o crudă realitate, aceea că nici măcar ca vânzătoare nu mă pot angaja pentru că nu am experienţă. Şi regret cel mai mult faptul că părinţii mei au cheltuit zeci de milioane pentru ca eu să termin o facultate si acum îmi este pur şi simplu ruşine de faptul că tot ei mă întreţin, deşi sunt la master şi ar fi trebuit să muncesc ... însă nu sunt acceptată nicăieri din cauza lipsei de experienţă. Acest lucru mă supară foarte tare şi deşi nu mi-a surâs niciodată ideea de a pleca din ţara mea într-o altă ţară, departe de casă, familie ... probabil chiar asta o să se şi întâmple şi asa ajung la vorba “de ce fugi de aia nu scapi”. Foarte adevărat. Şi uite asa ajung să inchei ziua cu un film pentru a evada timp de câteva ore din această realitate cruntă cu care toţi ne confruntăm. Cu drag, ANCA PS. Articolul este scris de Anca la invitatia mea de a trimite articole; ea are 22 de ani, este studentă în Braşov, s-a nascut in Focşani, nu munceste şi la anu' va fi mireasă.
Câteodată stau şi ma gandesc de ce viaţa noastră nu e ca cea prezentată în filme. De ce nu locuim în case mari, de ce nu avem echipa de fotbal a liceului şi nelipsita echipă de majorete, de ce nu avem prietene/prieteni pe care să îi păs
Pagina 1 din 11