PAREREA MEA

3 dintre super puterile mele

Luna trecută, Andreea antrenoarea mea de yoga a organizat un concurs ce avea ca subiect recunoașterea a 3 calități sau super-puteri pe care le conștientizăm. Nu știu de ce, dar m-am blocat și nu mi-a venit nicio idee. Evident, eram într-o pasă proastă, chiar foarte proastă.

Andreea mi-a zis că e imposibil să nu știu 3 calități despre mine, trebuie doar să fac puțină liniște și să mă uit bine în adâncul meu.

Dacă mi-ar fi zis careva că eu nu am calități, i-aș fi dovedit imediat contrariul. Așa, pentru că mi-am spus singură că nu știu/ nu am, m-am crezut și am rămas în apele mele tulburi. Ce chestie și cu mintea asta mincinoasă!

Bineînțeles că am super puteri, chiar mai multe de 3. Dar din modestie, voi enumera doar 3, în ordine aleatorie:

  1. Gândesc în termeni de soluție, și nu de vinovăție. Cu alte cuvinte, când apare o problemă, nu dau vina pe nimeni și nici nu disec situația pe toate părțile, ci mă focusez pe căutarea de soluții și realizarea de pași mici spre înainte. Cu alte cuvinte, orice problemă are o soluție ce așteaptă să fie găsită sau inventată.
  2. Paharul este întotdeauna pe jumătate plin. Cu alte cuvinte, sunt optimistă și nu renunț ușor la bătălie. Nici măcăr la bătălia de a mă descoperi pe mine, de a scoate la iveală esența a ceea ce sunt, am fost și voi fi eu cu adevărat.
  3. Sunt ordonată și cred în puterea ritualurilor (de dimineață, de seară, de scris, de citit, de joacă cu cei mici, de a face ordine în casă, de a pregăti cina etc). Am felul meu de a face lucrurile și mereu m-a interesat mai mult updatarea stilului de viață decât a garderobei sau al dulăpiorului cu cosmetice.

N-a fost așa de greu să găsesc 3 calități pe care să le conștientizez, să le împărtășesc lumii și care să facă parte din esența mea (adică nu se vor schimba niciodată, le am impregnate în piele).

De fapt, cred că eu însămi sunt o super putere formată din multitudinea de super puteri pe care le am în tolbă. Se pare că am nevoie să îmi reamintesc de ele din când în când și-i mulțumesc Andreei pentru asta.

Aș putea spune că ultima super putere activată este pornirea pe drumul autocunoașterii. Parctica yoga mă ajută, alături de alte tehnici, să parcurg acest drum cu mai multă încredere.

Pe Andreea (Tomuleasa pe numele întreg) o găsiți pe Facebook, Youtube și Instagram sub numele ei și al studioului EnjoyLife Yoga Studio.

0
  • Lasa un comentariu

Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

melkior.ro yves-rocher.ro farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Adresa ta de e-mail ramane confidentiala. Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Articolul are niciun comentariu aprobat pânaă acum.