REVISTELE LUI 2020

Revistele lunii Mai 2020

revistele lunii mai 2020Nu credeam că o s-o spun și pe asta, dar iat-o: mi se pare mie sau timpul se scurge mult mai lent acum? Adică, zilele trec destul de repede dar totodată agale, parcă fără nicio grabă. Am ajuns să o trăiesc și pe asta, cum zic bătrânii …

În altă ordine de idei, vreau să vă îndemn să profitați de aceste zile de autoizolare și carantină și distanțare socială pentru a visa cu ochii deschiși la o nouă versiune a viitorului. Nimeni nu va ști cum va arăta viitorul nostru și al planetei după ce se termină pandemia asta, sau dacă se va termina vreodată. Însă nimeni și nimic nu ne poate lua puterea de a ne dori, de a visa un viitor croit pe placul nostru.

Cu cât mai multă lume va emite dorințe într-o direcție, cu atât acea fâșie de realitate va fi mai repede atrasă în viețile noastre. Eu asta fac deja de ceva timp (mă și relaxează, recunosc): scriu zilnic în jurnal despre cum aș vrea să fie viața mea, felie cu felie. Sun recunoscătoare pentru ceea ce am bun, funcțional și frumos acum și îmi notez ce vreau să se schimbe în bine în diverse domenii din viața mea: casă, familie, relații, proiecte, sănătate, vacanțe, hobby-uri etc.

Lăsați deoparte grijile și veștile proaste, atât cât se poate. Cred că a venit momentul, mai mult ca niciodată, să ne alegem în mod conștient direcția în care ne îndreptăm atenția și ce anume hrănim cu ea. Stă în puterea noastră să ne gândim la lucruri pozitive, să avem tot mai multe discuții ce încep cu “Ar fi super dacă …” sau “Îmi doresc din toată inima ca …” și să ne creem gânduri care ne dau stări de bine, cât mai departe de anxietatea asta care a cuprins parcă pe toată lumea.

Haideți să vedem dacă găsim împreună inspirație în acest sens în paginile revistelor glossy de Mai:

Galeria foto pentru coperțile & cadourile revistelor lunii Mai 2020:

1
  • Lasa un comentariu

Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

vivre.ro yves-rocher.ro bottegaverde.ro

Adresa ta de e-mail ramane confidentiala. Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Articolul are 3 de comentarii aprobate pânaă acum.

Mă bucur mult că cei de la Ringier au găsit o soluție de a vinde revistele online.

Ce mai faceți voi, fetelor? Cum vă simțiți în această perioadă?
XOXO

Unica mai 2020 este una dintre puținele revistei tipărite pe care le veți mai găsi luna aceasta la punctele de difuzare a presei. Caută noua ediție Unica începând cu data de 23 aprilie sau comand-o online, cu livrare prin curier.
Coperta revistei o readuce în prim-plan pe Andreea Marin care, încă o dată, a reușit să mobilizeze oameni, fonduri, timp, materiale, bunăvoință și tot ce mai era nevoie pentru a ajuta cu resurse pe cei vulnerabili. Citește cum a decis vedeta să-și lase viața personală deoparte și să organizeze patru convoaie umanitare cu materiale în valoare de peste 800 000 de euro.
Nu doar Andreea Marin a făcut minuni în această perioadă, ci și alte personalități extraordinare: Melania Medeleanu a decis ajute ONG-urile care nu reușesc să fie atât de vizibile, dar și să dea o mână de ajutor la ridicarea unui spital. Și tot un nou spital pentru bolnavii de COVID se pregătesc să ridice și fondatoarele de la Asociația Dăruiește Viață, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu.
Dacă vrei să afli care sunt adevăratele lecții ale izolării, îți recomandăm un alt interviu inedit, cu membrii echipei „România, te iubesc”, care au suspendat momentan filmările la reportajele lor, dar ajută echipa Știrilor Pro TV în relatările despre cum ne afectează pe toți criza produsă de coronavirus. Unica a făcut și un „tur” printre cei aflați în linia întâi în lupta cu pandemia și îți prezintă gândurile câtorva medici și asistente, adevărați „îngeri în halate albe”, despre cum este pentru ei contactul dur cu boala provocată de coronavirus.

Unica mai 2020 nu este numai despre eroi, este și despre noi, oamenii obișnuiți, care stăm închiși în case de peste o lună de zile și ne confruntăm cu tot felul de situații – de la nevoia de a redescoperi ritualuri de frumusețe ce pot fi făcute acasă sau reorientarea shoppingului de modă către designerii români până la idei de utilizare a perioadei de izolare ca oportunitate de dezvoltare personală.
Știind că online-ul a prins aripi zilele acestea, am luat pulsul socializării virtuale de la unul dintre vloggerii celebri și am intervivat-o pe Bianca Adam. Îți recomandăm acest articol dacă ești curioasă să afli ce efecte are pandemia pe Youtube.
Noutățile ediției de mai a revistei Unica nu se opresc aici, dar te lăsăm să le descoperi singură, răsfoind revista.
Îți reamintim că Unica mai 2020 apare la punctele de difuzare a presei începând cu 23 aprilie 2020. Poți comanda revista și direct acasă, prin curier, apelând la magazinul online.

sursa: unica.ro

Criza din ultima vreme ne-a arătat că pe lângă nevoile cotidiene, nevoia de informație a devenit prioritară. Descoperă în noul număr ELLE poveștile a patru jurnaliști a căror muncă a fost esențială în această perioadă, pentru a ne arăta dimensiunea reală a problemei. De asemenea, vei putea citi o serie amplă de articole despre felul în care această pandemie ne afectează psihicul.
Tot în numărul de mai vei găsi răspunsurile a 11 persoane reprezentative pentru felurite industrii – realizatori TV, artiști, antreprenori etc. – la întrebarea: „Cum vedeți viitorul?”.
Rubrica noastră permanentă Operațiunea Dulapul ne prezintă de data asta piesele-cheie din garderoba Alinei Ceușan, iar coverstory-ul este unul special. Pictorialul care prezintă noua colecție TommyXLewis pentru primăvară-vară 2020, marca Tommy Hilfiger, este realizat pe străzile Londrei, iar hainele sunt purtate de un model digital, alături de unul real.

ELLE FASHION – RECICLARE, RECICLARE ȘI IAR RECICLARE – Styling-ul este mai important decât piesele în sine, spune Domnica Mărgescu, care îți arată cum te poți folosi de ce ai deja în garderobă pentru a fi la zi cu ultimele tendințe.

ELLE FASHION – INSTASTYLE – Descoperă cum răspândesc vedetele, în vremuri de criză, speranță și bună dispoziție pe Instagram.

ELLE FASHION – INSUPORTABILA UȘURĂTATE A MODEI – În contextul în care lumea modei se confruntă cu cea mai puternică criză din ultimele decenii, Maurice Munteanu vorbește despre cum întrevede viitorul acestei industrii.

ELLE FASHION – EFECTELE PANDEMIEI ASUPRA DESIGNULUI ROMÂNESC – Cinci designeri români vorbesc despre modul în care au fost afectați de criza generată de pandemie, cum s-au adaptat acestei situații, dar și ce planuri întrevăd pentru perioada următoare.

ELLE AGENDA – MIHAELA BUZĂRNESCU REVINE – Tenisul feminin românesc e un fenomen de câțiva ani încoace, și pe bună dreptate se spune că asta i se datorează Simonei Halep. Dar fi nedrept să nu recunoaștem și aportul altor jucătoare foarte talentate. Citește un interviu cu tenismena Miki Buzărnescu în noul număr ELLE.

ELLE AGENDA – 12 LUCRURI DE VĂZUT CÂT #STĂMACASĂ – Chiar dacă toate evenimentele publice din perioada următoare s-au anulat, asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm de văzut filme, teatru sau operă. Dimpotrivă, acum avem o ofertă mai bogată ca niciodată.

ELLE DOSAR – CUM NE ARATĂ 4 JURNALIȘTI ADEVĂRATA FAȚA A EPIDEMIEI DE CORONAVIRUS DIN ROMÂNIA – Am vrut să aflăm de la patru dintre jurnaliștii care în ultima vreme ne-au ajutat să ne dăm seama de proporțiile crizei de sănătate din România ce mai înseamnă munca lor astăzi și cum văd impactul lucrurilor pe care le scot la lumină asupra societății.

ELLE SOCIAL – POVEȘTI DIN DIASPORA – Cum se vede pandemia din casele a șase români care locuiesc în afara țării.

ELLE PSIHO – JOS MĂȘTILE! CUM MAI ARATĂ VIEȚILE NOASTRE ÎN VREMEA CORONAVIRUSULUI – Fără să vrem, pandemia de coronavirus ne obligă să dăm jos măștile pe care le purtam în relația de cuplu, cu prietenii, colegii sau chiar cu propria persoană. În cazul acesta, ne mai place ce vedem în oglindă sau cum arată radiografia reală a propriei vieți?

ELLE PSIHO – URMEAZĂ O NOUĂ CRIZĂ? UNA EMOȚIONALĂ? – Nu este deloc confortabil să stai închis în casă săptămâni întregi, să te temi de coronavirus, să tânjești după socializare, dar să fii nevoit să ocolești oamenii pe stradă când te duci la cumpărături. Ce va fi după ce ieșim din izolare? Se prefigurează o criză emoțională sau deja suntem în centrul ei?

ELLE PSIHO – CUM SUPRAVIEȚUIM NOII CRIZE ECONOMICE – Pandemia de coronavirus ne-a pus față în față cu o foarte probabilă criză economică. Specialiștii spun că va fi mai dificilă decât cea din 2008. Iată câteva soluții pentru a o gestiona din punct de vedere financiar, dar și psihologic.

ELLE x REGINA MARIA – ASCULTĂ-ȚI CORPUL. DEPRESIA ȘI ANXIETATEA, INAMICI SUBTILI PENTRU MINTE & CORP – „Sunt bine!” De câte ori nu te-ai auzit spunând asta ca un automatism, fără să te gândești măcar? Ce răspuns ai da dacă ai ști că nu ești judecată? Dacă ai ști că suferința ta psihică ar fi privită ca o boală oarecare?

ELLE BEAUTY – ÎNGRIJIREA ACASĂ DE LA A LA Z – Tu ai întrebat, specialiștii au răspuns. Află de la ei cum îți poți îngriji singură acasă pielea, părul sau unghiile.

ELLE BEAUTY – BEAUTY SECRETS: ANTONIA – În această lună, Antonia ne dezvăluie cum se menține în formă, care este parfumul său preferat, dar și care sunt produsele cosmetice la care nu ar putea să renunțe vreodată!

ELLE HEALTH – DIABETUL ZAHARAT: RISCURI ȘI PRECAUȚII ÎN PANDEMIE – Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian, președintele Societății de Neuropatie Diabetică, ne vorbește despre riscurile care apar atunci când, peste un diagnostic de diabet zaharat, se suprapune și unul de Covid-19.

sursa: elle.ro