CARTI, FILME & CO

Povestea zilelor săptămânii, pentru copii

Fata mea m-a întrebat, la un moment dat, în ce zi a săptămânii sunt eu născută. Nu știu de unde i-a venit întrebarea asta, însă i-am răspuns: într-o zi de Miercuri. Și așa a început discuția noastră despre zilele săptămânii. M-a întrebat dacă a fost o zi bună și dacă mai țin minte cum era fost vremea afară atunci.

A fost o zi de primăvară, deci sigur a fost o zi frumoasă și bună, mai ales pentru mine. Văzând că este atât de curioasă pe această temă, i-am propus să scriem împreună Povestea Zilelor Săptămânii, specială pentru copii curioși și deștepți.

Iată ce a ieșit:

Într-o zi însorită de vară, în care veselia și perfecțiunea naturii pluteau în aer, Soarele și Luna s-au întâlnit să bea o limonadă și să mai discute despre lume. Au decis să facă un dar oamenilor, sub forma zilelor săptămânii, căci oamenii erau buni și se îngrijeau de Natură și umpleau aerul cu râsetele și muzica lor. Au convocat și planetele și s-au sfătuit cum să dea cele mai bune zile oamenilor, zile care să le aducă bucurii și realizări. Așa s-au născut Zilele Săptămânii.

Luni, prima zi, era o fetiță cu rochie albastră căreia îi plăceau mult clătitele cu lapte cald. Se juca toată ziua cu pisica ei, era visătoare și-i plăcea să facă planuri pentru toată săptămâna. Și-a primit numele de la Luna și a învățat repede să facă yoga împreună cu celelalte zile ale săptămânii.

Marți, a doua zi, era un băiețel cu tricou roșu căruia îi plăceau mult covrigii calzi cu mere și scorțișoară. Toată ziua se juca cu câinele său și se antrena cu scutul. Era foarte amuzant și încuraja pe toată lumea să își pună în aplicare ideile, oricât de ciudate ar părea. Și-a primit numele de la planeta Marte.

Miercuri, a treia zi, era un băiețel cu tricou verde ce adora să bea ceai de mentă cu miere de albine. Se plimba tot timpul cu trotineta sa cu aripi, împreună cu broasca sa țestoasă. În preajma lui, oamenii găseau mai ușor soluții la problemele lor și erau convinși să facă ceea ce este bine, chiar dacă părea greu. Și-a primit numele de la planeta Mercur.

Joi, a patra zi, era tot un băiețel cu tricou argintiu căruia îi plăcea mult înghețata de vanilie. Avea un skateboard foarte frumos iar animalul lui preferat era vulturul. Îi plăcea să protejeze călătorii și să aducă noroc oamenilor născuți de ziua lui. Și-a primit numele de la planeta Jupiter.

Vineri, a cincea zi, era o fată drăguță cu rochiță roz și cu o mare iubire pentru pizza cu fructe de mare. Toată ziua cânta la harpă și se juca cu lebăda sa albă. Împărțea în jur numai veselie și multe-multe îmbrățișări. Și-a primit numele de la planeta Venus.

Sâmbătă, a șasea zi, era tot o fată ce adora biscuiții cu cacao. Purta o rochiță mov și trăgea foarte bine cu arcul pentru că se antrena toată ziua, urmărită îndeaproape de bufnița ei. Îi plăcea să-și facă prieteni, de aceea cunoștea foarte multă lume. Avea un talent aparte de a evalua corect o situație. Și-a primit numele de la planeta Saturn.

Duminică, a șaptea și ultima zi din săptămână, era un băiat cu tricou galben ce spunea mereu numai și numai adevărul. Îi placea mult cozonacul cu stafide pe care îl împărțea cu celelalte zile ale săptămânii căci era foarte generos. Animalul său preferat era delfinul – se jucau împreună cu mingea și învățau trucuri noi. Și-a primit numele de la Soare.

Aceasta este povestea Zilelor Săptămânii pentru copii, compusă de mine și fiica mea în vârstă de 10 ani. A fost chiar amuzant să o compunem împreună și să ne gândim la personaje.

Tu în ce zi ești născut(ă)?

Ți se pare că o anumită zi din săptămână seamănă cu tine?

0
  • Lasa un comentariu

Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

vivre.ro yves-rocher.ro bottegaverde.ro

Adresa ta de e-mail ramane confidentiala. Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Articolul are niciun comentariu aprobat pânaă acum.