Am coborât din avion ușor timorată.
Toată viața mea de până atunci rămăseseră departe.
Acum începea o altă provocare despre care nu știam nimic.
Știam doar că este iubire.
Că eu sunt unde ar trebui să fiu.
Era inutil să mă gândesc la ce urmează.
Era un început de poveste.
Pe care am hotărât să o trăiesc din clipa aceea, deși povestea începuse demult și devenea tot mai frumoasă.
…
Mi-am luat bagajele de pe bandă și m-am oprit pentru o clipă printre oamenii grăbiți ce se înghesuiau.
Mă gândeam că partea asta de poveste trebuie să înceapă fără pic de teamă sau incertitudine.
În fond, dragostea e mereu ca o loterie … joci fără să știi finalul.
Mi-am făcut loc prin aglomerație și am zâmbit.
Eram fericită.
L-am văzut.
El vizibil emoționat.
Eu vizibil îndrăgostită.
Emana o caldură și o fericire în priviri încât știam că tot ce mi-a spus până acum în nopțile acelea fără sfârșit, era mai adevărat decât aș fi crezut.
M-a luat în brațe și am tăcut amândoi.
Nu mai erau loc de cuvinte.
Aerul cald, mediteranean, pe care începeam să îl simt, mă purta într-o liniște profundă.
Ne ținem de mână.
Simt că partea pierdută din mine a revenit.
Îl privesc.
Eu vizibil emoționată.
El vizibil îndrăgostit.

P.S. Aceasta poezie mi-a fost trimisa de Corina (in poza este chiar ea impreuna cu iubitul ei) la invitatia mea de a scrie pe blog pe orice tema, dupa bunul plac. Sper sa va placa!