Imi plac copacii. Intotdeauna sunt mai inalti decat mine si asta e bine. Ma simt protejata, inclusa in familia lor.

Mi-ar placea sa pot lucra printre copaci, sa am biroul intr-o padure marginita de un lac. Insa as vrea sa fie si oameni in jur, nu-mi place prea mult solitudinea dar nici bazaiala la cap a oamenilor. Imi plac umbra si racoarea atunci cand echilibreaza caldura soarelui. Imi place fosnetul frunzelor atunci cand e atat de liniste de nici ideile nu mai zboara prin cap.

De mult timp am obsesia ca fiecare sambure din fructele mancate de oameni sa fie plantat inapoi in pamant, ingrijit, si ajutat sa devina in vlastar, un copacel, un copac, apoi un pom roditor. Sa fim inconjurati de livezi de meri si pruni, parcurile sa fie pline de ciresi si peri.

Copiii sa stie ce inseamna sa ia un fruct din copac si sa-l manance.

Samburii de avocado se prind atat de repede in pamantul umed!

Indiferent de directia in care va evolua tehnologia, copacii vor ramane si padurile ne vor sustine viata. Copiii nostri vor alerga prin padure, vor culege toporasi si vor asculta muzica vantului.
Cred acest lucru: Mama Natura este mult mai puternica decat noi oamenii. Mereu a fost si asa va ramane.

Iti pun la indemana aceste poze aici pentru a le contempla, a-ti lasa imaginatia sa zboare cand te uiti la ele. Sunt facute cu telefonul, in Martie al acestui an, intr-o zi insorita de primavara.

Cum ti se pare primavara acestui an?