PAREREA MEA

Noul consumator educat

Noul consumator educat  BIO-ECODe ceva vreme au inceput sa se auda si la noi in tara ecourile sustinatorilor unui stil de viata mai apropiat de natura si de realitatea din jurul nostru. Ni s-a adus aminte ca noi, in rolul de consumatori, avem puterea de a alege dintre milioanele de produse pe cele care ni se potrivesc cel mai bine si ne sustin stilul de viata.

Intotdeauna am avut aceasta putere, insa in ultimii ani am fost complesiti de poleiala ambalajelor si promisiunile din reclame incat ne-am simtit intr-un fel obligati sa incercam produsul X sau Y si sa-i facem loc in viata noastra. Apoi ne-am obisnuit cu el, l-am urmarit la promotii si ne-am lasat sedusi de combinatia Pret + Beneficii, uitand ca de fapt aducem in casele noastre mai mult decat atat.

Alegerile noastre in materie de produse ar trebui sa influenteze liniile de productie, insa se pare ca lucrurile stau invers: noi cumparam ceea ce vor ei sa produca, iar ei produc ceea ce le convine din punct de vedere financiar. Nimeni nu face acte de caritate gratuite.

Am fost surprinsa sa constat ca in Germania si Luxembourg (probabil si in alte tari din Vestul Europei) traditia produselor eco merge pana 25 de ani in urma si ca exista magazine cu produse bio din care poti sa-ti cumperi tot ce-ti trebuie pentru casa si ingrijire personala. Costa mai mult, insa incurajeaza producatorii sa se eficientizeze si sa nu renunte in fata presiunii venite din partea comertului conventional.

Au fost si inca sunt multe campanii in reviste si programe TV care ne ajuta sa renuntam la obiceiurile nesanatoase si sa ne reobisnuim sa traim mai simplu si mai aerisit. Pentru ca absolut totul porneste de la educatie, deschideti-va mintile si schimbati-va obiceiurile proaste.
Iata ce am retinut eu din toata aceasta miscare BIO-ECO:

  1. Citesc intotdeauna etichetele si renunt la produsele cu aditivi daunatori sanatatii. Cu cat au mai putine ingrediente, cu atat este mai bine.
  2. Incerc sa cumpar produse BIO, care sunt mai scumpe decat cele traditionale. De aceea cumpar mai putin si nu arunc nimic.
  3. Nu mai fac stocuri de produse in camara si in dulapiorul cu cosmetice.
  4. Incerc un produs de cel putin 3 ori inainte de a ma decide daca este potrivit pentru mine sau nu.
  5. Aplic principiul Putin si bun.
  6. Educarea papilelor gustative nu dureaza mult, nu doare si este numai in avantajul meu. Asa am renuntat definitiv la mezeluri, zahar in ceai, coca-cola, chipsuri si altele asemanatoare.
  7. Cumpar produse de sezon. Astfel renunt la capsune in iarna si ma intorc la tocanita de radacionoase cu care m-a crescut mama. In felul asta ma asigur ca am parte de diversitate, anotimpurile furnizandu-mi tot ceea ce am nevoie.
  8. Sunt constienta in fiecare clipa ca ceea ce cumpar este pe lista mea si nu pe lista lor, a celor din marketing.
  9. Nu mi-e rusine sa folosesc masti pentru ten si par facute de mine in casa.
  10. Gatesc cu drag pentru familia mea, in fiecare seara. Nu o consider o corvoada, incerc sa-i implic si pe cei din casa, iar cina devine o placere si un moment de socializare.

Am uitat sa adaug ceva? Convingeti-ma printr-un comentariu.

P.S. Frate-miu are o gradinita la bloc si se "joaca" mereu cu diverse seminte de legume si unelte de gradinarit. Nu stiu ce mare recolta are el, dar sigur ii face placere sa gradinareasca. Si mie mi-ar pacea, daca as avea ocazia. Deocamdata am grija de plantutele mele de pe balcon.

0
  • Lasa un comentariu

Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

libris.ro nemira.ro elefant.ro

Adresa ta de e-mail ramane confidentiala. Campurile obligatorii sunt marcate cu *.


:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Articolul are 1 comentariu aprobat pana acum.
Cya

Nu inteleg cum se face ca in tari unde acest curent are o mica istorie in spate (de pana la 25 de ani), producatorii nu au reusit nici pana acum sa reduca nivelul preturilor si au nevoie in continuare de “incurajari”.

Inafara de punctul 2 sunt de acord cu toate cele enuntate.Ma incapatanez sa ader intru totul la acest curent bio pentru ca prea are un aer mercantil si incearca sa vanda la suprapret bunuri pe care le consumam de regula si din bun simt inainte de era asta a marketingului.Ies pe banda rulanta in tari nu tocmai dezvoltate cum e RO, ca suntem nespalati, ca pasta de dinti e mai rara ca eclipsele solare, etc, ai astea doar cu scopul de a ne bate obrazul ca nu punem mai mult umarul la jugul capitalist.Cica e eco sa stingi lumina cand nu esti in camera, e bio sa plantezi patrunjel in jardiniera de pe balcon, e bio/eco sa faci/cumperi aia si ailalta.Pana si Leo DiCaprio e eco si renunta din cand in cand la deodorant.Pai ce facem acum, urmam o noua moda? Nu din bun simt si de nevoie faceam lucrurile astea pana sa dea navala capitalismul peste noi? Nu mai era bun sapunul de casa si bicarbonatul, acum ne intoarcem la ele si plus verzi de mandri ca suntem bio-eco.Bottom line: sa fim eco din bun simt, nu pentru ca ne spune (si de data asta, ca intotdeanuna) marketingul ca e bine asa.