CALITATEA VIETII

Reîntoarcerea în sala de aerobic după izolare, cu distanțare și echipament nou

Pandemia asta cu Covid-19 a scos la iveală, pe lângă multe alte subiecte, nevoia noastră vitală de mișcare. Mișcarea este sănătate și sănătatea este mișcare. Chiar ieri glumeam cu colegele mele de la sală despre faptul că, dacă nu am veni la sală să facem sport, ne-am anchiloza de tot.

Lăsând gluma la o parte, cu nevoia de sport/ mișcare nu e de glumit. Eu o iau foarte în serios. De aceea, după ridicarea stării de urgență și redeschiderea sălilor de sport, eu am fost printre primele fete care s-au dus la sală. Cu puțină teamă în suflet, recunosc, însă nu mai puteam sta fără să fac aerobic – nicio plimbare prin parc sau joacă cu copiii nu echivalează cu un antrenament la sală (o oră este suficientă), iar acasă nu pot face sport de niciun fel (mă mai amuz cu copiii în fața unor videoclipuri cu zumba pentru copii).

După primele săptămâni de mers la sală, când m-am lămurit că totul e ok, că voi continua să merg la sală pentru că îmi iau și se iau măsuri de siguranță, am marcat momentul cu ceva frumos de la Decathlon. Am comandat online și am ridicat din magazin, căci am simțit că așa e mai bine. Și a fost, precum o zi de Crăciun: noul echipament pentru aerobic s-a potrivit la fix cu entuziasmul meu.

A trecut ceva timp de atunci și merg în continuare la sală. O iau și pe fiica mea, căci îi place, știu că îi face bine și e în siguranță acolo. Am mai încercat noi două să alergăm prin cartier și jurul blocului însă, nefiind ceva organizat și fixat clar în calendar, s-a diluat entuziamul nostru. Pentru că asta face mersul la sală, cu abonament plătit și program fix: te scoate din casă chiar dacă nu ai super chef și ai vrea să faci cu totul altceva.

(Niciodată nu am regretat mersul la sală, deși m-am dus uneori fără chef și mai mult din inerție.)

Acum avem amândouă colanți noi, tricouri și bustiere frumoase, iar Ruxandra și-a luat și niște elastice colorate – toate de la Decathlon. Sincer, echipamentul nou ne alimentează entuziasmul pentru orele de aerobic și face mai ușor de suportat stresul ăsta cu virusul și regulile stricte de igienă.

Ceea ce îți doresc și ție! Dacă ai nevoie de un mic imbold pentru a merge la sală sau a face sport acasă, încearcă un nou echipament. Decathlon are de toate la prețuri bune, nu am fost dezamăgită de calitatea produselor până acum și avem chiar și card de fidelitate.

Bonus: în magazinele Decathlon poți găsi echipamente sportive create într-un mod sustenabil. ♻️ 🌏 Programul #EcoDesign reprezintă angajamentul Decathlon de a reduce impactul asupra mediului înconjurător, începând cu momentul conceperii produselor.

La tine cum merge cu sportul în perioada asta atât de tulbure și confuză?

0
  • Lasa un comentariu
Lasa un comentariu la acest articol sau un trackback de pe site-ul tau.
You can leave a comment, or trackback from your own site.
-->
Ți-a plăcut articolul? Votează-l!
Prinde și noutățile pe e-mail!

 

libris.ro answear.ro carturesti.ro

Adresa ta de e-mail rămâne confidențială. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

:bye: 
:good: 
:negative: 
:scratch: 
:wacko: 
:joy: 
B-) 
:heart: 
:rose: 
:whistle: 
:yes: 
:cry: 
:mail: 
:( 
:unsure: 
;-) 
:star: 
:) 
;;) 
:ruj: 
:sos: 
O:-) 
b-( 
>:/ 
:-@ 
:cafea: 
:-?? 
[-( 
\\:D/ 
$-) 
:rom: 
;)) 
:-j 
:!! 
:idee: 
:admir: 
:-* 
:^o 
:)) 
L-) 
:lost: 
:-B 
%%- 
%-( 
^:)^ 
:wrong: 
:)>- 
:secret: 
[-O< 
:happy: 
:interzis: 
:shop: 
:scris: 
:econom: 
:urari: 
 
Acest articol are 3 comentarii aprobate până acum.
Alina

Asa este, ne adaptam, important este sa nu ne lasam, sa nu ne abandonam noi pe noi insine. Trebuie sa ne mentinem intr-o stare de echilibru si sanatate, iar sportul, alimentatia si odihna sunt poate cei mai importanti 3 factori. Acelasi efect il are alergatul si asupra mea, ma simt mai energica si mai optimista, am moralul mai ridicat in zilele in care reusesc sa ies la alergat. Mai mult decat atat, dorm mai bine noaptea. De cand m-am apucat sa alerg in aer liber, dorm mai mult si mai profund. Pana acum a fost o vreme incredibil de frumoasa, neasteptat de buna… Dar am de gand sa ies la alergat si pe vreme rea, sper doar sa am vointa…

Bravo, Alina!
Tot pe principiul “mai bine așa decât nimic” am ieșit și eu cu fiică-mea la alergat în parc azi dimineață. N-avea niciun chef și am tras de ea, însă nu o pot lăsa așa: învață de acasă și nu mai face niciun fel de sport/ mișcare. Vremea e super bună (nu mă așteptam să îmi placă atât de mult diminețile de toamnă), iar acum ea e veselă și plină de energie, în așteptarea începerii orelor de școală de după-amiază.
Ne adaptăm la vremuri, nu?

Alina

Te apreciez si te admir pentru vointa!
Eu eram si inainte de pandemie sedentara, dar sunt constienta cat de important este sportul pentru sanatate. In ultima luna am iesit de cateva ori pe saptamana la alergat in aer liber. Daca nu pot sa alerg, atunci incerc sa merg pe jos cat mai mult in ritm mai vioi. Ieri de exemplu, am mers 8 kilometri. Stiu ca nu e la fel de solicitant precum o ora de aerobic, dar mometan este tot ce pot face si sunt multumita, mai bine asa decat nimic.