Arhiva Categoriei: Parerea mea

Jul
28
2020

Noul subiect care mă preocupă până la obsesie zilele astea este RESPECTUL. Am observat că lipsește în societatea românească, lipsește și la mine în familia extinsă și nu îmi place deloc acest lucru - lipsa de respect face ca totul să devină o competiție pentru locul I la categoria Eu știu mai bine/ Eu am dreptate. Refuz să particip la o astfel de competiție, nu am nimic de apărat și de demonstrat nimănui.

Dacă ar exista respect între noi și față de toate ființele de pe planetă, viața noastră ar fi mult mai frumoasă și ușoară.

Respectul este o alegere, nu este ceva ce poate fi obținut prin constrângere de la altă persoană.
Respectul este oferit în mod deliberat doar pentru că a fost învățat într-un mod admirativ și clar în copilărie. Nu uita, copiii oferă numai ce au văzut, simțit, experimentat pe propria piele - altfel nici nu știu cum arată respectul. De aceea, este esențial ca copiii să învețe ce este respectul direct de la părinți - părinții să-și respecte copiii mai presus decât orice.

Dacă respectul este rezultatul fricii și controlarea respectului înseamnă manipulare, atunci nu mai este vorba de respect ci de cu totul altceva.

Respectul este important/ vital, este o trăsătură umană; respectul pentru toate ființele este înnăscut în noi toți însă a ajuns să fie manipulat în noi prin frică, control și lăcomie.

Nu se poate cere respect, se poate doar da!
În calitate de părinte sau unchi/mătușă, discută cât mai des cu copilul despre respect. Chiar dacă se plânge că primește încă o predică, în final se lipesc informațiile de el și îți va fi recunoscător că a învățat atât de multe de la tine.

Respectul este o alegere pe care o facem în interiorul nostru față de noi înșine și față de alții. Copiii învață de la adulți cum arată respectul față de alții și cum se simte când cineva te respectă (părinții și alti membri ai familiei îl respectă pe copil).

La 10-11 ani, cât are fiica mea acum, respectul înseamnă să fii ascultat și luat în serios, iar să fii respectuos înseamnă să-i asculți pe alții chiar dacă atenția ta este împrăștiată peste tot.
Pe măsură ce copiii cresc, ei învață că respectul se transmite și prin felul în care vorbesc unii cu alții, tonul vocii, felul în care comunici nevoile tale celor din jur. Mai târziu, respectul ia forma demnității, a felului uman în care îi tratezi pe cei din jur dar și pe tine.

Respectul este o alegere. Îl oferi sau nu.
Însă, pentru a ajunge la maturitatea de a înțelege și trăi în respect deplin, este necesar să experimentăm lipsa respectului și consecințele sale asupra relațiilor interumane.

Exact ceea ce fac eu acum și ceea ce scoate la iveală această pandemie cauzată de COVID-19: lipsa de respect față de om exprimată de instituții, restaurante, comunități, familii etc.

Nu este ușor să învățăm respectul pe calea cea grea. Nu este ușor să respecți pe cineva într-o conversație când cealaltă persoană arată lipsă totală de respect, intenționat sau nu - însă aceasta este munca unui adult într-o relație. Adultul trebuie să mențină baza respectului astfel încât copilul să învețe cum acesta arată, cum se simte în interiorul său.

Eu am fost învățată că respectul este/ vine din FRICĂ. Am fost un copil respectuos, o tânără adultă respectuoasă, însă nu era respectul meu, nu era un respect izvorât din înțelegerea a ceea ce este respectul în esență. Cu siguranță nu mă respectam pe mine însămi. Adevărul este că îmi era teamă să nu arăt lipsa de respect. Simțeam că părinții alegeau să respecte un străin decât pe mine, de frica de a fi judecați sau tratați în mod defavorizat.

Așa că arătam respect în exterior, ca să nu sufăr în interacțiunile cu alții, în timp ce în interior eram confuză și indignată.

Așa arată peisajul intern al unei persoane forțate să-i respecte pe alții prin teamă și pedeapsă - nu vedeam mult respect la adulții din jurul meu.

Respectul este un proces ce se învață și copiii trebuie să treacă prin el pentru a-l învăța în mod autentic - dacă este construit pe o bază de frică va deveni o casă din cărți de joc.

Când respectul este rezultatul învățării din experiența conexiunilor și consecințelor (rănim sentimentele altora și învățăm din asta) din cadrul relațiilor, atunci el devine fundamental pentru felul în care interacționăm în viața noastră, atât cu noi înșine cât și cu alții.

Discuțiile cu copiii despre respect merită tot efortul deoarece ei chiar sunt viitorul planetei. Chiar dacă copiii nu apreciază efortul, discuțiile trebuie avute cu blândețe și răbdare. Pe măsură ce vor crește, se vor vedea rezultatele.

Oricât de grele, enervante sau plictisitoare ar fi conversațiile și momentele de conectare cu copiii, indiferent de vârstă, ele merită pe deplin și devin esențiale unei dezvoltări armonioase pe termen lung.

Noul subiect care mă preocupă până la obsesie zilele astea este RESPECTUL. Am observat că lipsește în societatea românească, lipsește și la mine în familia extinsă și nu îmi place deloc acest lucru - lipsa de respect face ca totul
Jun
23
2020
Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este dușul de la finalul zilei. Fiecărei zile, fără excepție. După cum vă povesteam altă dată, am o vastă colecție de geluri de duș de la Yves Rocher iar dușul de seară este o adevărată bucurie pentru mine (exceptând întreruperile copiilor și enervanta ușă care rămâne intredeschisă după ei). Doar că acum a apărut și excepția – nu mai este apă caldă la robinet de vreo săptămână. Nu avem centrală și nici robinet special, așa că depindem de apa caldă furnizată de primăria Bucureștiului. Surprizele de genul ăsta nu sunt dese, dar acum se joacă cu nervii noștri care oricum sunt prea întinși după 3 luni de autoizolare. Aș prefera sa oprească gazele naturale, dar să dea apă caldă. Aș prefera să fi anunțat cumva (SMS, e-mail), măcar cu o oră înainte, că vor opri apa caldă și să aproximeze perioada. Așa aș fi scăpat de stresul imprevizibilului și al așteptării în van. Și uite așa învățăm să apreciem lucrurile simple, cum este dușul cald de la finalul zilei. Ieri au dat drumul la apă caldă pentru câteva ore și au oprit-o fix când mă pregăteam să închei ziua într-un mod plăcut și practic: sub duș. Am sperat că pot începe ziua de azi mai bine și că voi găsi apă caldă la robinet, dar nu a fost să fie ziua bună de dimineață. Am aflat astfel că lipsa apei calde îmi strică cheful, mă face irascibilă și devin enervantă pentru cei din jur. Ceea ce sper că nu ți-am transmis și ție, poate ești mai tolerantă decât mine la astfel de probleme. Tu cum ești când nu ai apă caldă acasă?
Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este dușul de la finalul zilei. Fiecărei zile, fără excepție. După cum vă povesteam altă dată, am o vastă colecție de geluri de duș de la Yves Rocher iar dușul de seară este o adevărată bucu
May
12
2020
Nu îmi place că s-a strecurat în mine teama de oameni, de spații închise, de viruși. Poate unora nu le este teamă, și este OK și această opțiune, căci întotdeauna avem posibilitatea de a alege. Însă umanitatea este mult mai complexă decât pot înțelege știința, guvernele, companiile etc și nu va accepta să trăiască în teamă și separare ca o nouă normă socială. Fiecare dintre noi este mult mai mult decât crede – suntem capabili de a crea multă frumusețe și bunătate, însă suntem învățați să ne focusăm aproape exclusiv pe ceea ce este rău și urât. Iar asta nu e bine deloc, nu putem fi creativi și relaxați când suntem în modul apărare tot timpul. Intențiile rele există, însă este alegerea noastră cât timp alocăm concentrării pe ele. Este mai sănătos să ne conducem mereu atenția asupra rezistenței și perseverenței noastre, asupra aptitudinilor și nevoilor noastre comune umane pentru conectare. Toate acestea ne vor ridica din cenușă, de fiecare dată: îmbrățișările, atingerile, sprijinirea pe umărul celuilalt, consolarea reciprocă cu o atingere pe mână sau pe spate, faptul de a fi prezent și atent unul pentru altul, ținând mâinile unei persoane iubite în timp ce moare sau se află pe patul spitalului. Toate acestea sunt nevoi umane de bază pentru conectarea unuia cu celălalt. Cu toții avem aceste nevoi. Cu toții de pe Planetă. În ultima perioadă ni s-a spus să ne fie teamă de apropiere și atingere, să ne fie teamă unii de alții, că apropierea umană este periculoasă și împrăștie virusul. Poate că aceasta este doar o perioadă în care trebuie să menținem distanțarea socială față de necunoscuți, însă apropierea și atingerile vor reveni la normal în viața noastră de zi cu zi, căci nu putem trăi fără ele. Eu abia aștept să merg iar pe stradă fără să fac zig-zag între trotuare și să mă feresc de oameni ca și cum ar fi ceva în neregulă cu ei sau cu mine. (Poză de Vonecia Carswell pentru Unsplash.com)
Nu îmi place că s-a strecurat în mine teama de oameni, de spații închise, de viruși. Poate unora nu le este teamă, și este OK și această opțiune, căci întotdeauna avem posibilitatea de a alege. Însă umanitatea este mult mai complexă d
May
6
2020
Luna trecută, Andreea antrenoarea mea de yoga a organizat un concurs ce avea ca subiect recunoașterea a 3 calități sau super-puteri pe care le conștientizăm. Nu știu de ce, dar m-am blocat și nu mi-a venit nicio idee. Evident, eram într-o pasă proastă, chiar foarte proastă. Andreea mi-a zis că e imposibil să nu știu 3 calități despre mine, trebuie doar să fac puțină liniște și să mă uit bine în adâncul meu. Dacă mi-ar fi zis careva că eu nu am calități, i-aș fi dovedit imediat contrariul. Așa, pentru că mi-am spus singură că nu știu/ nu am, m-am crezut și am rămas în apele mele tulburi. Ce chestie și cu mintea asta mincinoasă! Bineînțeles că am super puteri, chiar mai multe de 3. Dar din modestie, voi enumera doar 3, în ordine aleatorie:
  1. Gândesc în termeni de soluție, și nu de vinovăție. Cu alte cuvinte, când apare o problemă, nu dau vina pe nimeni și nici nu disec situația pe toate părțile, ci mă focusez pe căutarea de soluții și realizarea de pași mici spre înainte. Cu alte cuvinte, orice problemă are o soluție ce așteaptă să fie găsită sau inventată.
  2. Paharul este întotdeauna pe jumătate plin. Cu alte cuvinte, sunt optimistă și nu renunț ușor la bătălie. Nici măcăr la bătălia de a mă descoperi pe mine, de a scoate la iveală esența a ceea ce sunt, am fost și voi fi eu cu adevărat.
  3. Sunt ordonată și cred în puterea ritualurilor (de dimineață, de seară, de scris, de citit, de joacă cu cei mici, de a face ordine în casă, de a pregăti cina etc). Am felul meu de a face lucrurile și mereu m-a interesat mai mult updatarea stilului de viață decât a garderobei sau al dulăpiorului cu cosmetice.
N-a fost așa de greu să găsesc 3 calități pe care să le conștientizez, să le împărtășesc lumii și care să facă parte din esența mea (adică nu se vor schimba niciodată, le am impregnate în piele). De fapt, cred că eu însămi sunt o super putere formată din multitudinea de super puteri pe care le am în tolbă. Se pare că am nevoie să îmi reamintesc de ele din când în când și-i mulțumesc Andreei pentru asta. Aș putea spune că ultima super putere activată este pornirea pe drumul autocunoașterii. Parctica yoga mă ajută, alături de alte tehnici, să parcurg acest drum cu mai multă încredere. Pe Andreea (Tomuleasa pe numele întreg) o găsiți pe Facebook, Youtube și Instagram sub numele ei și al studioului EnjoyLife Yoga Studio.
Luna trecută, Andreea antrenoarea mea de yoga a organizat un concurs ce avea ca subiect recunoașterea a 3 calități sau super-puteri pe care le conștientizăm. Nu știu de ce, dar m-am blocat și nu mi-a venit nicio idee. Evident, eram într-o pa
Apr
20
2020
intrebari pandemie concurs forbeslife romaniaintrebari pandemie concurs forbeslife romania Revista ForbesLife România a lansat un concurs pe pagina ei de Facebook prin care invită cititorii să răspundă la una sau mai multe întrebări cu privire la starea de fapt a momentului prezent, în contextul pandemiei și autoizolării determinate de COVID-19. Deși concursul se desfășoară pe platformele de social media, vreau să le las și aici pe blog, ca să-mi aduc aminte de ele. De asemenea, te invit și pe tine să răspunzi la ele, poate gândim la fel (sau nu, e OK oricum). Premisa: Cu toții stăm acasă doar noi, cu gândurile noastre. Nu mai avem unde să alergăm și nici cum să fugim de noi înșine. Întrebările: La ce vă gândiți în aceste zile? Nu prea apuc să mă gândesc la multe pentru că zilele sunt pline. Când meditez caut gânduri liniștitoare și când citesc evit să las gândurile să zboare aiurea. Dar, totuși, mă gândesc că va fi bine. Nu are cum altfel. Cum credeți că va arăta lumea când vom ieși, în sfârșit, din izolare? Habar nu am, dar sigur vor fi schimbări atât micro (la nivel de individ) cât și macro (la nivel de societate). Nu știu cine știe cum va arăta lumea post-izolare, poate cei care vor iniția schimbările și profită de solul fertil rămas în urma a ceea ce vom pierde. Poate ar trebui să mă gândesc și eu la cel mai bun și fericit și optimist scenariu cu privire la lumea mare și lumea mea. Măcar să visez cu ochii deschiși la mai bine și mai frumos. Sper măcar un singur lucru să iasă bine: respectul, grija și atenția față de planetă. Ne-negociabil. Mama Natură ne-a plămpdit un trup și ne umple plămânii cu aer și stomacul cu mâncare - îi suntem datori. Se va termina distanțarea socială sau va deveni noua normă? Cred că va deveni noua normă, însă mai puțin isterică decât acum. Clar ne vom proteja în continuare, vom aplica regulile stricte de igienă învățate în această perioadă și vom purta mască atunci când suntem răciți sau în spații închise. Și poate restaurantele nu se vor mai lăcomi să lipească scaunele unele de altele sau să lase toaletele fără săpun (ar trebui să existe un buton de alarmă pentru asta). Ce credeți că va ieși bun din această criză? Cred că vom întelege că puterea noastră stă în efortul nostru comun, că tot ceea ce face fiecare dintre noi afectează pe restul din jur, că e cazul să ne curățăm gunoaiele din curte: minciuna, înșelătoria, promisiunile goale etc. Că sănătatea este bunul nostru cel mai de preț, restul sunt bonus. Că degeaba avem arme și armate dacă un virus invizibil și inert ne pune la pământ. Că bătrânii sunt prețioși pentru societate și îi regretăm abia când nu mai sunt printre noi. Că fără o natură armonioasă și lăsată în pace să-și urmeze ritmurile, noi nu am exista. Și multe, multe, alte lucruri pot ieși bune din această criză, numai de noi depinde dacă le materializăm sau nu. True fact: suntem construiți pentru astfel de vremuri tulburi și complicate. Vom ieși cu bine, mai ales noi cei care nu ne temem de schimbare. Ce s-a schimbat în modul în care priviți viața? Am rămas optimistă, însă am învățat să accept și să trăiesc cu incertitudinea. Și să mă apreciez mai mult pentru calitățile mele de bucătăreasă și menajeră. Ce s-a schimbat în modul în care vă faceți planuri? Nu mai fac niciun plan. De când am copii, am eliminat planurile pe termen lung și mediu, însă acum nici pe termen scurt nu mai fac. Iau fiecare zi așa cum este și cam atât. Mă pricep să mă mobilizez rapid, dacă este cazul (tot meseria de mamă m-a învățat asta). Cum ați fost și cum veți fi? Cred că am devenit mai îngăduitoare, mai tolerantă, mai răbdătoare. Înainte refuzam ieșiri în weekend și eram nerăbdătoare să fac ce nu am făcut toată săptămâna: treabă prin casă, ordine în lucruri sau gătit mâncare. Acum mi-am făcut deja promisiunea că nu voi mai refuza niciodată propunerile de ieșire la plimbare, picnic, admirat copacii sau pur și simplu plimbat aiurea prin parc sau cu mașina pe șoselele & dealurile țării. Astea sunt întrebările de la ForbesLife România. Ar fi mult mai multe de spus. Te las și pe tine să răspunzi la întrebările care ți se potrivesc. Cu siguranță multă lumea vrea să știe la ce te gândești zilele astea. Dacă vrei să trimiți răspunsurile tale către revista ForbesLife România, găsești mai multe detalii pe pagina ei de Facebook.
Revista ForbesLife România a lansat un concurs pe pagina ei de Facebook prin care invită cititorii să răspundă la una sau mai multe întrebări cu privire la starea de fapt a momentului prezent, în contextul pandemiei și autoizolării determi
Apr
16
2020
Despre Responsabilitatea socialaDespre Responsabilitatea socialaIndiferent în ce credem noi toată viața noastră - Dumnezeu, Univers, Suflet, Extratereștri etc - nu putem da vina pe nimeni. Umanitatea este responsabilă pentru ea însăși și pentru deciziile, alegerile, reacțiile, acțiunile sale. Punct. Nimic mai mult. Nimic de negociat. Fără "dacă..." sau "poate..." ori "stai să vezi...". Ca umanitate, nu putem da vina pentru comportamentul nostru pe o entitate superioară, atotștiutoare și cu control total asupra noastră. Dacă ai impresia că avem această opțiune, te autopăcălești și îți furi din libertate. Nu este nimic divin în lipsa noastră de a ne asuma 100% responsabilitatea pentru comportamentul nostru și consecințele sale. Comportamentul, alegerile, tiparele de gândire, uitarea, ignoranța, răutatea, incompetența - toate aceastea sunt umane, țin de umanitatea noastră. Suntem responsabili pentru tot ce se întâmplă în lumea noastră și nu vine nimeni să ne salveze. Noi suntem aici și trebuie să ne rezolvăm singuri problemele. Asumă-ți - tu, eu și fiecare dintre noi - responsabilitatea de a învăța cum să colaborăm cu adevărat, cum să comunicăm și să ne implicăm chiar și atunci când este foarte, foarte greu. Primul pas este să fim conștienți de fiecare alegere pe care o facem, minut cu minut. Este nevoie de muncă internă (invizibilă și, deci, nelăudată sau apreciată de alții) și mult curaj pentru a căuta să înțelegem când jucăm rolul de victimă, când abunzăm de alții sau de noi înșine etc. Însă la capătul celălalt se află miza cea mare - calmul și libertatea interioare. [sursă foto: Luis Villasmil pentru Unsplash.com]
Indiferent în ce credem noi toată viața noastră - Dumnezeu, Univers, Suflet, Extratereștri etc - nu putem da vina pe nimeni. Umanitatea este responsabilă pentru ea însăși și pentru deciziile, alegerile, reacțiile, acțiunile sale. Punct. N
Apr
14
2020
Viața și soareleViața și soareleAdor soarele! Indiferent de temperatură, anotimp, precipitații sau vânt, dacă este soare afară sunt cea mai fericită. Zilele de toamnă și iarnă, în special, sunt mai suportabile când este soare afară. De când cu #staiacasă, autoizolarea și starea de urgență, duc dorul soarelei și plimbărilor prin parc. Când aveam libertate totală de mișcare, mi se părea o pierdere de timp să mă plimb prin parc sau pe străzi. Eram cumva stresată că ies din casă să bucur de Natură, de aer și soare, de copaci și spațiu, în loc să fac treburile pe care le am de făcut prin casă sau la laptop. Și într-o zi mi s-a aprins un bec: "Ce tâmpenie mare este această perspectivă! În loc să mă bucur de Natură, de tot ce îmi oferă Dumnezeu pe acest pământ minunat, eu mă plâng că nu fac treabă, că sunt în urmă cu proiecte, că rămân multe nefăcute? Pur și simplu nu e normal, nu e OK așa." Atunci am avut un wake-up call și mi-am dat seama că e cazul să schimb perspectiva. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, mă stresam singură. Îmi făceam singură filme în minte care îmi dădeau o stare de agitație, de stres și de nemulțumire. Știam teoria cu privire la beneficiile plimbărilor în aer liber, ale apropierii de Natură și ale admirării frumuseții Naturii. Eu nici nu mai vedeam acea frumusețe și nu mă mai minunam, pentru că aveam un nor de gânduri deasupra capului care mă împiedica să văd clar acea frumusețe și minune a lumii naturale. Din acel moment, am început să fac eforturi conștiente de a realiza un echilibru între muncă, casă și Natură. Iar acum, că au trecut mai mult de 30 de zile de stat în casă, chiar nu mai vreau niciodată să mă plâng că stau prea mult pe afară, indiferent că e vorba de mersul la pădure sau pe malul mării. Mai ales că locuiesc în București, la bloc, și pentru a sta o zi în Natură trebuie să plec de acasă cu mașina și cu toate cele necesare după mine. Ca o ironie, acum cu #staiacasă am ceea ce mi-am dorit: timp să lucrez pe laptop, să stau în casă și să fac treburi casnice ca să arate totul bine și curat și civilizat pentru familia mea (casa e mereu în dezordine de jucării & co, iar de gătit mâncare o fac numai pentru că trebuie). Și mi-au cam ieșit pe nas toate astea, m-am săturat. Vreau afară! Vreau în parc și la pădure și pe plajă. Am trecut pe modul simplificare în ceea ce privește casa și vreau să mă hrănesc iar cu nectarul și culorile și adierile Naturii. Acum am înțeles clar că treburile și proiectele pot aștepta și că ratez ocazia de a mă echilibra sufletește dacă nu mă bucur și de Natură. Cred că Dumnezeu a creat acest minunat pământ pentru noi, oamenii, iar planeta poate supraviețui și merge mai departe chiar dacă noi nu mai suntem. E de datoria mea și privilegiul meu să mă bucur de această Natură, de pădure și de plajă, și să mă hrănesc cu frumusețea, calmul, freamătul și inteligența lor. Sunt recunoscătoare pentru toate acestea! Cum aș putea să fiu creatoarea propriei mele realități dacă nu iau lecții de creație de la însăși mama creației, Natura? Și să-ți mai zic ceva: tot acel stres, sentiment de vinovăție, nemulțumire, agitație - nici nu erau ale mele, erau învățate și preluate de la alții care puneau mai multă valoare pe aceste lucruri decât pe omul în sine așa cum este el. (Sursă foto: Julian Paolo Dayag pentru Unsplash)
Ador soarele! Indiferent de temperatură, anotimp, precipitații sau vânt, dacă este soare afară sunt cea mai fericită. Zilele de toamnă și iarnă, în special, sunt mai suportabile când este soare afară. De când cu #staiacasă, autoizola
Apr
12
2020
Sărbători Pascale 2020Sărbători Pascale 2020Cea mai frumoasă amintire a mea legată de Sărbătorile Pascale? Nu am una anume, iar de când cu autoizolarea asta mi se pare că timpul se scurge mult mai lent și a trecut mult timp de la ultimele sărbători, iar amintirile s-au cam diluat. Nu am o anumită amintire legată de Paște, ci mai degrabă un cumul de sentimente, de senzații generate de activitățile din preajma Sărbătorilor Pascale. De Paște, eu și familia mea mergem în orașul meu natal și ne reunim cu familia din care provin. Totul începe cu Floriile, căci cei mici au vacanță și reușim să facem cele o mie de bagaje cu de toate ca să petrecem Paștele într-un loc în care avem oricum de toate și într-un oraș în care găsim tot ce ne trebuie. Începând cu Floriile ținem și noi post complet, așa că îmi amintesc agitația din jurul meniului zilnic. E greu și totuși relaxant să ne descurcăm cu un meniu de post simplist. Partea de "greu" se referă la împăcarea tuturor gusturilor și la gătitul zilnic. (Secret personal: dacă aș avea pe cineva care să-mi gătească constant, aș mânca numai mâncare de post. Îmi place, știu că e sănătoasă, însă necesită eforturi constante de a găti și prepara.) Apoi încep alte pregătiri, cu meniul de Paște, cu ordine și curățenie în casă. Stabilim programul de întâlniri cu familia și prietenii, plus ieșitul la iarbă verde la un mic picnic. Îmi amintesc cu drag ieșirile la biserică și slujba de Înviere (mereu somnoroasă). Îmi amintesc liniștea din fiecare seară. E o perioadă pe cât de intensă, pe atât e obositoare. Iar copiii amplifică și intensitatea pregătirilor, și oboseala. Amintirile legate de Sărbătorile Pascale au mai mult legătură cu felul în care mă simt în această perioadă: mai liniștită, mai bucuroasă că m-am adunat cu familia, mai relaxată că împart agitația pregătirilor cu mama (mereu am lucrat mai bine în echipă decât singură) și, sper eu, mai detașată de așteptări. Acum, de Paște 2020, nu mai pot face nimic din toate astea. Stăm în casă și încercăm să recreem cum putem spiritul Sărbătorilor Pascale. Cred că esența poate fi păstrată, chiar dacă nu ne adunăm cu marea familie și nici nu mergem la biserică. Acum este momentul să dovedim că suntem uniți ca familie și să aducem la viață noi obiceiuri și tradiții în familia noastră. Copiii abia așteaptă să caute ouă de ciocolată și din cele reale vopsite prin casă, dar unde să le ascund într-o casă așa mică și plină? :wacko: Care este cea mai frumoasă amintire a ta legată de Sărbătorile Pascale? (sursa foto: lidl.ro)
Cea mai frumoasă amintire a mea legată de Sărbătorile Pascale? Nu am una anume, iar de când cu autoizolarea asta mi se pare că timpul se scurge mult mai lent și a trecut mult timp de la ultimele sărbători, iar amintirile s-au cam diluat.
Apr
10
2020
Când am primit ultimul compliment? Nu mai țin minte - asta pentru că nu prea primesc complimente. Lucrez de acasă, alături de familie și noi în familie nu prea ne facem complimente unul altuia. Adică eu laud copiii și le spun cuvinte frumoas
Apr
6
2020
Flore de primavaraFloare de primavaraDupă atâtea discuții serioase și stresante despre starea de urgență, m-am gândit să vă povestesc despre ceva lipsit de importanță dar plin de frumusețe: ultima poză cu o floare din telefonul meu. Este această floricică roz din stânga, primită pe WhatsApp de la un prieten drag cu ocazia zilei mele de naștere (a fost recent, la mijlocul lunii Martie). El este fotograf amator iar floricica asta reprezintă felul lui de a-mi spune la mulți ani. Acestă poză nu schimbă cu nimic starea de fapt, însă pe mine mă face să zâmbesc de fiecare dată când o văd și am vrut să îți transmit și ție această stare. Cu alte cuvinte, în vremuri grele și confuze, este bine să căutăm să ne înconjurăm cu lucruri și cuvinte frumoase, orice ne ridică starea de spirit și ne ajută să ne simțim mai bine și mai conectați la viață. Am constatat că atunci când sunt pe pozitiv cu starea și cheful meu, îmi vin idei bune - ceea ce îți doresc și ție. Tot în slujba frumosului și a stării de bine las clipul de mai jos. E primit e la o mătușă care lucrează în Germania și, de fiecare dată când îl privesc, îmi reamintesc cât de minunată este natura. A venit momentul să întoarcem foaia și să privim totul din jurul nostru cu mult mai mult respect - florile pot trăi fără noi, însă noi fără flori nu putem trăi.

Deschiderea florilor

Posted by
Next Observer din  Monday, May 27, 2019

Povestește-ne și tu despre ultima poză cu o floare din telefonul tău. Poate fi făcută de tine sau primită de la cineva. Dacă vrei, o poți posta într-un comentariu pe pagina de Facebook a blogului. Ai vreo floare preferată?
După atâtea discuții serioase și stresante despre starea de urgență, m-am gândit să vă povestesc despre ceva lipsit de importanță dar plin de frumusețe: ultima poză cu o floare din telefonul meu. Este această floricică roz din stânga,
Apr
4
2020
Sambure de avocadoSambure de avocadoÎmi plac avocado și mango. Atât de mult încât sâmburii îi pun la încolțit. Sunt mari și frumoși și se prind relativ destul de repede. De aceea am pe balcon multe recipiente de plastic cu pământ și câte un sâmbure pus la prins. Nu am unde să plantez micile plăntuțe, nu am pământ la țară sau grădină la bloc, însă chiar nu mă lasă inima să arunc sâmburii ăștia de mango si avocado când văd cât de frumoși sunt și cât de repede fac rădăcină. Poate că într-o zi o să am unde să-i plantez. Sunt plăntuțe firave, care ar vrea în aer liber și în pământ fertil. Deocamdată stau la mine pe balcon. Mereu am avut un punct slab pentru copaci, pomi și tot ce înseamnă verdeață. Mi se rupe inima când văd crengi rupte (mai ales primăvara când pomii sunt înfloriți) de vânt sau furtună, ori flori rupte. Dacă ar fi după mine, aș replanta fiecare creangă vie și sămânță sau sâmbure. Chiar mi se pare risipă de material viu atunci când arunc sâmburii de măr sau pară sau caisă sau ... Sâmbure de mango copacDin câte am observat eu în plimbările mele prin țară, sunt multe terenuri agricole care nu sunt valorificate, din diverse motive. Cum ar fi oare să le transformăm în livezi de pomi fructiferi de mango sau avocado? Cum ar fi ca orașele să aibă grădini publice din care oamenii să-și poate culege singuri fructe? Sau poate gradinițele din fața blocurilor să fie disponibile pentru plantat puieți de avocado și mango sau roșii sau ardei sau orice. Cred că știu răspunsul la aceste întrebări și mai știu și de ce nu sunt posibile aceste scenarii: societatea românească nu a ajuns la stadiul la care să avem încredere unii în alții și să muncim împreună pentru interesul comun. Mango și avocado au atâtea beneficii încât chiar merită să încercăm să îi aclimatizăm la noi în țară și să învățăm mai multe despre ei. Ai și tu obsesia asta cu sâmburii de fructe sau legume?
Îmi plac avocado și mango. Atât de mult încât sâmburii îi pun la încolțit. Sunt mari și frumoși și se prind relativ destul de repede. De aceea am pe balcon multe recipiente de plastic cu pământ și câte un sâmbure pus la prins. Nu am
Dec
2
2019
Libertatea de a spune NULibertatea de a spune NUEste OK sa spui NU fără nicio explicație. - Poți să faci asta pentru mine? - Nu. Foarte multă lume consideră că a spune un simplu NU este un gest nepoliticos, lipsit de bunătate, egoist și chiar inutil. Iar felul în care spunem Nu a devenit cam ciudat. "Nu sunt sigur(ă) că pot rezolva săptămâna asta, dar lasă-mă să văd dacă reușesc ceva săptămâna viitoare ..." - în loc de Nu. "Nu știu ce să zic, nu este genul meu de acțiune." - în loc de Nu. "M-am tot gândit la subiectul ăsta, am meditat și am scris în jurnal și sunt de părere că nu este acum cel mai potrivit moment pentru mine" - în loc de Nu. "Poate ..." - în loc de Nu. "Soția mea/ mama/ fratele meu/ prietena mea cea mai bună mi-a spus ceva din horoscop și despre schimbarea planetelor, deci e mai bine să mai aștept o perioadă" - în loc de Nu. Nu este nepoliticos sau răutacios să spui, pur și simplu, NU. Fără explicații, brizbrizuri, pufoșenii sau ocolișuri. NU este bun și foarte OK ca și propoziție completă. O explicație atașată lui NU înseamnă că nu îți asumi întreaga responsabilitate pentru acel NU și arunci responsabilitatea/ vina asupra unei surse ce este înafara ta. O explicație conduce, de cele mai multe ori, la un șir interminabil de replici contradictorii ce nu duc nicăieri. Este vorba despre respectul de sine. Șmecheria este să poți spune Nu fără explicații și nici să nu ceri explicații atunci când primești un NU. Probabil că mintea ta va încerca să găsească tot felul de explicații pentru acel Nu și va țese tot felul de scenarii pentru a-l covinge pe celălalt de punctul tău de vedere. Cu alte cuvinte: cere o favoare fără a avea nicio așteptare și spune Nu fără a da explicații. După un simplu și sincer Nu, fără a ceda impulsului de a da explicații, urmează un spațiu în care ia naștere o putere la care renunțăm cu ușurință din dorința de a nu supăra pe alții sau de a fi pe placul altora. Uneori, în spatele unui simplu Nu se află iubire și respect pentru interlocutor.
Este OK sa spui NU fără nicio explicație. - Poți să faci asta pentru mine? - Nu. Foarte multă lume consideră că a spune un simplu NU este un gest nepoliticos, lipsit de bunătate, egoist și chiar inutil. Iar felul în care spunem Nu
Nov
23
2019
Ciocolata calda pentru iarbaCiocolata calda pentru iarbaDeși este finalul lui Noiembrie și toată lumea se pregătește de sărbători, toamna blândă abia acum a plecat de la noi și a venit rapid vremea de iarnă. Azi noapte, 22 spre 23 noiembrie, a cazut prima zăpadă ușoară în București. Foarte ușoară, abia ce a acoperit cu un strat fin mașinile parcate. Însă în ultimele două zile a fost super frig și o vreme tare mohorâtă. Mă bucur că s-a domolit vântul. Mă bucur că a venit iarna, căci fără iarnă nu avem sărbători așa cum trebuie. Fiică-mea, născută în Decembrie, este cea mai bucuroasă că a venit frigul. Pentru ea, Moș Nicolae și Crăciunul sunt mult mai aproape acum, cred că deja le simte mirosul și aude foșnetul ambalajelor cadourilor și dulciurilor. Mie îmi plac căldurica și confortul, însă nu m-aș putea bucura de ele dacă nu aș experimenta contrastul adus de iarnă. Acesta este și unul dintre motivele pentru care îmi place iarna: îmi reamintește că am nevoie de frig, gri și disconfortul adus de tot ce înseamnă iarnă pentru a mă putea bucura de restul anotimpurilor. Cum aș putea savura o cană cu ciocolată caldă dacă nu aș ține mâinile pe ea să mă încălzesc, dacă nu aș lăsa aburul să-mi dezghete nasul și fierbințeala lichidului gros să-mi dezmorțească corpul până în vărful picioarelor? Avem nevoie de iarnă pentru ca vara să aibă sens. Cum a fost la tine prima zi de iarnă din acest an? Ai o băutură preferată pe timp de iarnă? :cafea:
Deși este finalul lui Noiembrie și toată lumea se pregătește de sărbători, toamna blândă abia acum a plecat de la noi și a venit rapid vremea de iarnă. Azi noapte, 22 spre 23 noiembrie, a cazut prima zăpadă ușoară în București. Foart
Oct
24
2019
Zile proaste, zile buneZile proaste, zile buneDe la o vreme am observat ca tot apar zile proaste în viața mea. Zile în care nu se leagă nimic și abia aștept să treacă timpul. Ba mă doare capul de nu sunt în stare de nimic, ba nu am niciun fel de energie creativă, ba sunt copiii bolnavi și tre să stau toată ziua după ei, ba am o stare generală demotivată, ba sunt super obosită și trag de mine degeaba, și multe alte situații asemănătoare. Ți s-a întâmplat și ție? Astfel de zile sunt oribile și vreau să se termine cât mai repede. Le urăsc pur și simplu, însă știu că și ele fac parte din viață. E normal să am zile proaste, e normal să fie acest amalgam de bun și mai-puțin-bun, însă e OK și să nu-mi placă. Nu scriu acest articol pe blog ca să mă plâng ci ca să vă împărtășesc o concluzie la care am ajuns în urma acestei observații: în zilele cât de cât bune, voi trage tare să fac tot ce mi-am propus, tot ce trebuie să fac și tot ce este de făcut ca să fie bine. Fără amânări și scuze. Pentru că știu sigur că vor urma și zile proaste - acele zile în care nu voi face mare lucru. Toată lumea are zile proaste, de la bebeluși la cei mai înțelepți adulți. Șmecheria este să știm cum să abordăm aceste zile în așa fel încât să ne afecteze cât mai puțin. Eu acum descopăr acestă șmecherie pe care o testez în viața mea. Așadar, Just Do It este o vorbă foarte înțeleaptă pe care o aplic începând din ultima zi cu durere de cap. Pur și simplu trag tare de mine în zilele în care mă simt bine sau nu sunt forțată de împrejurări să îmi schimb total programul și fac cât de multe lucruri pot. Iar în zilele proaste îmi voi permite să o las mai moale, să mă odihnesc și să mă îngrijesc, fără a mai fi presată de treburi restante ce au devenit urgente. Deci, când am o zi proastă încerc să scot tot ce pot mai bun din ea. Iar când am o zi bună, turez motoarele la maxim și ignor motivele pentru care aș lăsa-o mai moale. Tu cum abordezi zilele proaste? [Credit foto: George Pagan III pentru Unsplash.com]
De la o vreme am observat ca tot apar zile proaste în viața mea. Zile în care nu se leagă nimic și abia aștept să treacă timpul. Ba mă doare capul de nu sunt în stare de nimic, ba nu am niciun fel de energie creativă, ba sunt copiii bolnav
Oct
4
2019
Prima zi de toamna 2019 Azi este prima zi de toamnă autentică a lui 2019. Este 4 Octombrie și până acum a fost frumos afară, chiar cald și însorit. Azi s-a schimbat vremea, așa cum anunțau meteorologii - temperaturile au scăzut drastic, plouă din cerul plumburiu și bate un vânt ce pătrunde până sub haine. Bineînteles, se întâmplă tot felul de nefăcute: fântâna arteziană cu luminițe de pe bulevardul principal din Sectorul 6 funcționează bine-merci, traficul s-a aglomerat și lumea e mai agitată, s-au oprit lucrările de reabilitare a străzilor ce au paralizat întreg sectorul. Dar las bârfa la o parte. Important este că a venit toamna și nu mai este cale de întoarcere către vară. În weekend trec la hainele pentru sezonul rece și fac un inventar al florilor de pe pervaz și balcon (vântul de azi noapte mi-a zburat 2 ghivece cu crizanteme și nu le-am mai recuperat de jos - sper ca cine le-a luat să aibă grijă de ele, erau tare frumos înflorite). La tine cum arată acest început de toamnă? P.S. Azi sărbătorim Ziua Internațională a Zâmbetului și a Faptelor Bune! :joy:
Azi este prima zi de toamnă autentică a lui 2019. Este 4 Octombrie și până acum a fost frumos afară, chiar cald și însorit. Azi s-a schimbat vremea, așa cum anunțau meteorologii - temperaturile au scăzut drastic, plouă din cerul plumb
Jun
22
2019
Arta de a lua decizii numai in numele tauArta de a lua decizii numai in numele tauViața de familie, în special familia extinsă, oferă atât de multe lecții pentru a crește și a învăța ceva nou în fiecare zi, încât este imposibil să nu te bucuri de fiecare ocazie. Sau să o ratezi. De exemplu, ocazia de a nu lua decizii în numele copiilor deveniți adulți. Și nu musai adulți mari, cu realizări, familii, palate și nave spațiale, ci adulți-tineri trecuți de vârsta de 18 ani. Legislația românească zice că ești considerat adult din momentul în care împlinești 18 ani. În realitate, nimeni nu devine adult peste noapte, este o calitate ce trebuie exersată zi de zi, cu multe învătăminte și ajustări pe parcurs. Căci fiecare este adult în felul lui (unii nu se maturizează niciodată, dar asta e altă poveste). A lua singur(ă) decizii cu privire la viața ta este cel mai bun exercițiu prin care îți poți defini viața, înveți despre tine și preferințele tale, înveți să iei decizii bune și să repari deciziile proaste. Sfatul meu este să nu delegi niciodată altora dreptul de a lua decizii în numele tău, indiferent de situație. Daca nu iei tu decizia, nu ai tu puterea asupra vieții tale. Cuvântul cheie aici este PUTERE. Arta de a lua decizii în numele tău este la fel de importantă ca arta de nu lua decizii în numele altora. Copiii trebuie să învețe de mici să ia decizii în ceea ce-i privește, de la lucrurile mărunte până la cele mai importante. Adulții trebuie să învețe să-și lase copiii să ia decizii singuri, iar cand aceștia devin adulți să le dea pe deplin puterea de a lua singuri decizii. Este OK să ne sfătuim, să discutăm și să analizăm împreună, însă decizia finală aparține copilului-adult. Uneori decizia este evidentă, alteori mai puțin evidentă. În asta stă puterea de a ne cunoaște viața și a ne exprima în interiorul ei. Articolul ăsta a pornit din dorința de a mă adresa adulților, căci ei sunt capul răutăților: lăsați tinerii adulți să ia singuri decizii. Chiar dacă vă așteptați ca răspunsul să fie DA sau NU. Un răspuns evident nu dă dreptul nimănui de a fura ocazia altui om să-și exprime părerea. Da, aceasta este tot o formă de furt. Sunt așa de înverșunată pe tema asta pentru că, de curând, unii adulți din familia mea au luat o decizie în ceea ce privește participarea mea la un eveniment de familie, fără să mă întrebe. Au decis ei dacă pot participa sau nu, fără să se gândească nicio secundă la consecințe. Probabil că s-au gândit că-mi fac un bine și că mă scutesc de un drum, însă nu au de unde ști ceea ce simt eu cu privire la acest lucru: mă simt exclusă, invizibilă, dată uitării. E OK, trec peste asta cu ușurință, însă lecția trebuie învățată de ambele părți: părinții să lase copiii de orice vârstă să ia singuri decizii, iar copiilor-adulți să nu le fie teamă să ia decizii. Consecințele sunt mult mai ușor de gestionat atunci când PUTEREA îți aparține. Ce părere ai?
Viața de familie, în special familia extinsă, oferă atât de multe lecții pentru a crește și a învăța ceva nou în fiecare zi, încât este imposibil să nu te bucuri de fiecare ocazie. Sau să o ratezi. De exemplu, ocazia de a nu lua deciz
Jun
20
2019
In Vacanta in Grecia in IunieIn Vacanta in Grecia in IunieAnul acesta am decis să le oferim copiilor o vacanță în Grecia, cadou de 1 Iunie Ziua Copilului, în loc de jucării și alte cumpărături ce ne-ar umple casa și așa plină cu de toate. Am chiulit de la școală și de la muncă și ne-am pregătim de stat o săptămână pe malul Mării Egee, în golful Strymonian. Vreau să vă povestesc și vouă această mică vacanță (evident că au trecut foarte repede zilele), însă într-un fel anume: prin intermediul celor 5 simțuri. E ca un fel de experiment, să vedem ce iese. Iată cum a fost cele 6 zile de vacanță în Grecia, începând cu 1 Iunie 2019:
  1. Ce am văzut: Am prins furtuni pe malul celălalt și am văzut spectacol de fulgere, curcubee, albastrul azuriu al mării, vase de pescuit însoțite de alaiuri de pescăruși zgomotoși, cele mai frumoase pietre șlefuite de mare.
  2. Ce am auzit: Liniștea mării (fără muzică de "ambianță" care să bubuie pe plajă de la baruri), ciripitul păsărilor vecinilor noștri de la cazare, muzica mișto a unui post de radio grecesc proaspăt descoperit și adăugat deja în aplicația TuneIN Radio, tunete ce te făceau să tresari.
  3. Ce am mirosit: Aerul sărat al mării, aroma cafelei băută pe malul mării dimineața în briza răcoroasă, parfumul cremei de plajă adus de la vecini de briza mării, menta și busuiocul și oregano cumpărate în ghiveci și ținute pe masa din bucătărie.
  4. Ce am gustat: Plăcintă cu spanac la micul dejun, doradă și lavrac făcuți pe grătar pe terasa apartamentului unde am fost cazați, tzatziki și calamar la grătar servite la un restaurant din zonă, înghețată minunată cu fructe (aproape în fiecare seară altă aromă). cireșe roșii și galbene coapte și bune.
  5. Ce am simțit pe piele: Căldura soarelui, fluiditatea mării, răcoarea vântului, asprimea nisipului, finețea pietrelor șlefuite de apă și nisip.
  6. BONUS: Cel mai copilăresc lucru pe care l-am făcut: Am mers desculță prin nisipul afânat fără nicio țintă, cu ochii la mare și la pietrele din nisip.
Cam așa a fost vacanța noastră. Sper că ai gustat și tu puțin din ea prin cele 5 simțuri trezite de povestea mea. Dacă vrei să povestești și tu o vacanță experimentată prin intermediul celor 5 simțuri, trimite-mi textul pe e-mail (adresa o găsești
aici) și eu îl voi publica pe blog.
Anul acesta am decis să le oferim copiilor o vacanță în Grecia, cadou de 1 Iunie Ziua Copilului, în loc de jucării și alte cumpărături ce ne-ar umple casa și așa plină cu de toate. Am chiulit de la școală și de la muncă și ne-am p
Apr
6
2019
Dupa cum v-am mai povestit, Hornbach este unul dintre brandurile preferate de familia mea (au castigat puncte multe de cand au pus la intrarea in magazin un tonomat de stors sucul din portocale). Mergem acolo pentru orice intra in categoria "Tati tre
Mar
27
2019
Provocarea planks de 30 zileProvocarea planks de 30 zileInstructoarea mea de yoga, Andreea, a avut inspiratia sa organizeze pentru a doua oara o provocare de 30 de zile cu plank-uri. Provocarea a fost gandita in asa fel incat si incepatorii, cei mai nepriceputi si neinitiati in ale efortului fizic constant, sa nu fie descurajati si sa inregistreze progrese, oricat de mici, zi dupa zi. Provocarea a avut loc pe un grup privat de WhatsApp; am fost peste 50 de participanti, din care cunoasteam personal doar o mana de oameni ce practica yoga alaturi de mine la studioul Andreei. Restul oamenilor, si femei si barbati, erau total straini si nu stiam ce si cat pot in legatura cu provocarea asta. Rezultatul a fost peste asteptarile mele: ne-am motivat si ne-am incurajat cum am stiut noi mai bine, desi nu ne cunosteam deloc intre noi. Iata concluziile mele dupa 30 de zile de plank-uri (aproape) zilnice: == orice forma de sport, oricat de lejera sau redusa ca durata, este excelenta pentru trup si stare de spirit == plank-urile facute dimineata sunt mai placute, mai usor de facut, mai eficiente decat cele facute seara == cateva minute de plank-uri corect facute dimineata (cu 1 minut de incalzire la inceput si 2-3 minute de relaxare la final) reprezinta prima victorie importanta a zilei. Iar asta nu e putin lucru! == prin practica poti ajunge sa faci exercitiile chiar si cand nu ai chef, cand crezi ca esti prea obosit(a) sau racit(a) == am pornit de la 3 minute de plank-uri, diverse pozitii si pauze de 10 secunde intre ele, si am ajuns la 5 minute de plank-uri cu doar cateva secunde pauza intre ele (pauzele de relaxare erau mai mult pentru psihic) == orice efort constant aduce in timp rezultate. Atat in sport cat si in viata cotidiana. == copiii vad, copiii imita. Cei mici din casa m-au vazut ca fac plank-uri si au incercat si ei. Nu le-a placut ideea de a o face in fiecare zi (li se pare apasator, ca o obligatie), insa eu nu i-am fortat in nicio directie; ii anuntam ca ma apuc de facut, ca sa nu ma mai strige si sa ma lase in pace; inevitabil, ei veneau sa vada ce fac (sau sa o vada pe Andreea in video ori cainele ei ... nici nu stiu sigur). == plank-urile pot fi facute oriunde: si intr-o camera de hotel si intr-un colt de aeroport (am vazut asta cu ochii mei) si langa un perete liber dintr-un birou aglomerat. Vorba aia: unde e vointa, se gasesc solutii. == intr-un grup nu conteaza cat de sportiv sau de fit sunt membrii lui; fiecare isi gaseste ritmul propriu. == daca intr-o zi pur si simplu nu am avut energie sa le fac (cu totii stim cum se simt racelile de primavara) nu a cazut cerul pe mine si nici nu s-a intamplat vreo tragedie. Mai e si maine o zi! == exercitiile sunt mult mai usor de facut impreuna cu cineva care le face in acelasi timp cu tine. Am mai participat la o provocare in care faceam singura exercitiile programate si nu era la fel de placut, ba chiar plictisitor. == in 30 de zile se pot intampla multe: mi-am luxat un tendon la umar, am fost la un botez si la o inmormantare, a inceput Postul Pastelui, unii din grup s-au certat si s-au impacat, ne-am starnit apetitul pentru sucuri proaspat stoarse si smoothie-uri de dimineata si multe altele. == dupa 30 de zile de executat exercitiul plansa, corpul nu este transformat radical (o mare miciuna) si nici rezultatele nu sunt uimitoare (alta gogomanie). Beneficiile sunt cu totul altele, atat la nivel de corp cat si de minte, insa cresterea este progresiva, cu pasi mici si fermi. Nimeni nu mai este acceasi persoana dupa ce trece prin aceasta provocare insa nimeni nu se transforma in Jennifer Lopez. Acum ca totul s-a terminat, imi cam lipseste exercitiul zilnic si compania celor din grup. Sper sa mai fie astfel de provocari la care voi participa cu siguranta. Daca te intereseaza, urmareste blogul (prin newsletter sau Facebook) si vei primi de veste.
Instructoarea mea de yoga, Andreea, a avut inspiratia sa organizeze pentru a doua oara o provocare de 30 de zile cu plank-uri. Provocarea a fost gandita in asa fel incat si incepatorii, cei mai nepriceputi si neinitiati in ale efortului fizic constan
Mar
15
2019
Imi plac copacii. Intotdeauna sunt mai inalti decat mine si asta e bine. Ma simt protejata, inclusa in familia lor. Mi-ar placea sa pot lucra printre copaci, sa am biroul intr-o padure marginita de un lac. Insa as vrea sa fie si oameni in jur, nu-