Pentru mine, saptamana de dinaintea plecarii in vacanta este una dintre cele mai frumoase saptamani ale anului, alaturi de saptamana dinainte de Craciun. Imi place efeverscenta pregatirilor, a planurilor. Imi place sa fac bagajele, cate putin in fiecare zi. "Secretul" meu este ca rascolesc toata casa, o iau de la inceput cu "Ce imi place sa mai port si la ce pot sa renunt?" si impusc mai multi iepuri cu ocazia asta.
Este un proces destul de lung, recunosc, insa nu-i dedic mai mult de 1-1,5 ore pe zi. Sunt dispusa sa incep pregatitul bagajelor cu o saptamana inainte de plecare (excluzand excursiile de 1 zi si cele de weekend) si imi place sa-mi rascolesc viata si casa si sa fac din nou ordine (de cativa ani, ma straduiesc sa imi simplific viata si mediul in care traiesc si muncesc).
(Mentionez din start ca nu ma ocup de hainele, accesoriile, cosmeticele si gadget-urile sotului. Partea lui de bagaj si-o face singur, atunci cand vrea si cum vrea. Ne sfatuim, insa nu mai mult de atat. Daca mergem cu masina, tot el se ocupa cu pregatirea ei.)
Asadar, lista mea de facut bagajul complet pentru vacanta de vis este urmatoarea, impartita pe zile (cate o categorie in fiecare zi):
Haine, Incaltaminte, Alergat. Asta dureaza cam 2 ore, pentru ca fac, in acelasi timp, si ordine in haine. Le sortez, le triez, le analizez.
Incaltamintea o pregatesc separat pentru fiecare ocazie: plaja, cina, plimbare.
Pentru alergat imi iau adidasii, pantalonii, bustiera si tricoul, sapca daca este cald, casti daca am internet sa pot asculta muzica.
Imi place sa merg la nunti, botezuri, aniversari cu multi invitati si, in general, orice eveniment sau petrecere care presupune dichiseala, atentie la detalii si voie buna. In viata de zi cu zi ma imbrac comod, nu ma aranjez si nici nu sunt prea cocheta; iar cand vine vorba sa organizez petreceri si aniversari, nu ma bag decat daca e musai si nu am de ales. Din aceste motive am facut un acord cu mine insami sa merg la toate petrecerile la care sunt invitata (atat cat se poate) si sa ma bucur pe deplin de acele momente.
Toate femeile stiu - si domnisoarele invata repede - ca una dintre cele mai mari provocari este sa gasesti rochii de ocazie ieftine. Cel putin in cazul meu, rochia imi da cel mai mult de munca. Si cum o vorba din popor zice ca nu e ok sa ma imbrac la doua petreceri la fel (cica ma vede lumea cunoscuta si ma comenteaza), e musai sa am in garderoba cateva rochii de ocazie ieftine pe care sa le port alternativ la petrecerile din aceasta vara. Online-ul vine iar cu solutia prin mondris.ro/rochii (cine mai umbla din magazin in magazin sa probeze zeci de rochii ca intr-un final sa cedeze oboselii si presiunii timpului si sa-si cumpere ceva la nimereala?).
Geanta, pantofii, coafura si machiajul sunt ma usor de gestionat, insa rochia este cea care vorbeste despre mine la momentul respectiv. Dupa doua nasteri, am constatat ca trebuie sa imi reinnoiesc garderoba cu rochii elegante si de ocazie; nu stiu care va fi forma la care se va stabiliza corpul meu asa ca trebuie sa ma adaptez la momentul prezent si sa am rochii care imi vin acum.
Pentru ca oferta de modele este foarte mare, m-am uitat prin ultimele editii ale revistelor glossy si mi-am propus, mental, sa gasesc anumite modele. Insa am fost flexibila si, daca imi pica cu tronc vreo rochie, aia urma sa fie norocoasa. Importanta este croiala care ma avantajeaza si mai putin imprimeul. Pe Mondis.ro preturile pornesc de la 90 de lei pana la 270 lei (la data scrierii acestui articol) iar politica de retur este de bun simt. Prefer sa comand mai multe rochii, sa le probez acasa in liniste cu pantofii sau sandalele si sutienul care se potrivesc, sa aleg exact ce imi vine cel mai bine si imi place mult, iar restul sa le returnez.
Si sa va mai spun un secret: rochiile de ocazie pe care le purtati la petreceri devin rochii de seara pentru cinele linistite din concediu, la hotelurile si restaurantele care cer un anumit dress code (si bine fac!). Pentru mine este o mare placere sa remarc doamne cochete care iau cina in tihna alaturi de partener, fara sa fie atinse de agitatia specifica vacantelor. Am vazut chiar domnisoarele cu rochii de seara care au ales sa ia sandalele in mana si sa se plimbe pe plaja dupa cina, cu un sal pe umeri, pentru siesta de seara. Ce frumos si romantic!
Iti place rochia aleasa de mine (in poza de mai sus)? Dupa cum ziceam, nu imi place sa port negru ...
Ma intreb daca se mai asorteaza coloristic cuplurile la petreceri; plus copiii, in cazul nostru. :good:
Pe vremea cand eram pustoaica, se purtau foarte mult treningurile. Iti mai aduci aminte? Toti din familie aveam un trening bun pe care il purtam cand ieseam seara la mare sa ne plimbam pe promenada sau cand mergeam la munte cu masina ori la picnicul de duminica. Ce vremuri! Sincer, credeam ca treningurile au disparut de tot, ca nimeni nu le mai poarta si nu le mai vinde.
Asta pana cand, dupa cum ma stiti cu pasiunea pentru sport, am inceput sa-mi caut ceva dragut, vesel, modern. Am cautat direct pe site-urile din strainatate, convinsa ca in Romania nu gasesc nimic frumos. M-am orientat gresit! Am dat o cautare, de curiozitate, pentru trening dama si am dat peste maroko.ro/treninguri-dama. Din prima pagina mi-am ales deja cateva modele care mi-au placut. M-au atras pozele moderne si vesele, modelele colorate (nu port negru) si din bumbac de calitate.
Turcoaz, roz, rosu, albastru inchis, gri deshis - am avut de unde alege. Insa m-a interesat cel mai mult sa am fermoar la jacheta, asa ca am ales modelul din catifea rose (este chiar modelul din poza). Cand i-am spus maica-mii ca vreau sa imi cumpar un training nou, a deschis imediat cutia cu amintiri si mi-a zis ca mi-l trimite pe al ei din sifonier sau pe cele pe care le purtam in copilarie (nu stiu de ce le-a pastrat, cu siguranta nu imi mai vin acum). Am linistit-o si i-am spus ca vreau ceva modern, din material usor si de calitate, si intro culoare care sa ma reprezinte si sa ma bine dispuna. A parut surprinsa, pentru ca nu a mai zis nimic. Cu prima ocazie cand ne intalnim, voi purta treningul meu de dama din catifea fina rose. Sigur voi primi complimente! ;-)
Vreau sa revin putin asupra motivului pentru care am vrut sa imi cumpar un trening nou. Pentru ca nu am mai purtat de mult unul iar ce aveam eu era prea copilaros. Acum am copii la randul meu si nu pot sa ma imbrac ca la 20 de ani. Pentru ca am o slabiciune pentru costume, pentru seturile asortate. Pentru ca m-am saturat de purtat blugi toata ziua, in toate situatiile. Pentru ca stiu cat de util si practic este un trening bun si comod, mai ales in situatiile mai casual: la munte la pensiune, plimbari in natura sau pe malul marii, calatorii lungi cu masina, mersul la sala (acolo ma schimb cu hainele speciale de yoga sau pilates).
De cand am copii, imi cumpar haine de dama online si Maroko.ro este unul dintre magazine. Este mult mai comod sa cumpar online, am liniste sa ma concentrez si stiu ce marimi mi se potrivesc. Pana acum nu a fost nevoie sa fac retur. Adaug in cosul de cumparaturi tot ce imi place si cred ca am nevoie, iau o mica pauza, apoi revin asupra cosului si filtrez de acolo ceea ce am musai nevoie sau imi place mult (evit astfel cumparaturile impulsive). Deocamdata, strategia functioneaza pentru mine.
Ah, la comanda mea am primit si o pereche de cercei cadou, sub forma de cap de bufnita cu ochi turcoaz. Nici nu am apucat sa ma uit bine la ei ca fiica-mea Ruxandra a zis ca sunt ai ei. Cred ca o sa-i purtam cu randul ... doar suntem prietene. :yes:
Tu ce haine ti-ai mai cumparat din magazinele online in ultima vreme?
La jumatatea lunii Octombrie m-am jucat putin pe Facebook si am postat, 21 de zile la rand, poze cu frunze de toamna. Ai urmarit postarile? Ti-au placut?
Majoritatea pozelor au fost alese de pe site-ul Unsplash.com sau din arhiva personala, special pentru aceasta provocare. Mi-a placut mult sa aleg pozele si sa compun textele care sa se potriveasca cu poza si starea mea din acea zi. Dupa cum ai remarcat, am scris in engleza pentru ca am si prieteni vorbitori de limba engleza care urmaresc activitatea mea pe Facebook.
Cele mai multe voturi - 25 - a primit poza cu ariciul. Este una dintre pozele mele preferate pentru ca imi aduce aminte de una dintre serile de la malul marii, cand ne plimbam cu bebe Cezar dupa lasarea serii si am vazut o familie de arici in iarba de pe marginea trotuarului. Erau atat de simpatici si linistiti, isi vedeau de treaba lor printre frunze si nu erau deloc deranjati de privitori. Ne-a placut mult momentul si ma bucur ca am gasit aceasta poza care sa-mi reaminteasca de el.
Cele mai putine voturi - 2 - are poza cu frunzulita rosie printre frunze galbene, prinse impreuna pe o ramura. Am ales poza asta pentru ca mi-a reamintit ca avem cu totii ritmuri diferite de evolutie, chiar daca momentul in timp este acelasi. In situatii asemanatoare, fiecare reactioneaza diferit si este ok sa fii diferit. Nu toate frunzele ingalbenesc odata sau la fel.
Ce parere ai de aceasta tema? Ti-a placut? Ai urmarit postarile zilnice cu hashtag-ul #21DaysofLeaves? Daca ti-au placut (sau ai aflat abia acum de el), te invit sa urmaresti blogul si pagina lui de Facebook pentru a afla cand mai postez pe teme asemanatoare. De fapt, chiar as vrea sa stiu pe ce subiect ti-ar placea sa vezi astfel postari pe Facebook, pe pagina mea personala. Tema celor de 21 de zile ramane valabile.
Cea mai mare provocare a fost sa fiu constanta, sa postez zi de zi. Desi imi place sa postez pe retelele de socializare, constanta nu este punctul meu forte pentru nici programul meu zilnic nu e stabil. De aceea vreau si trebuie sa exersez a fi constanta, e ca un muschi ce trebuie antrenat si intarit.
Mi-a placut acest exercitiu, insa as vrea sa stiu si parerea ta despre el, chiar daca ma urmaresti pe Facebook sau nu, chiar daca ai comentat pe Facebook la poze sau nu.
Care poza ti-a atras atentia, dintre cele 21? Le gasesti pe toate aici pentru admirat, comentat si votat.
P.S. Am fost putin dezamagita ca nu au fost mai multe voturi, insa dezamagirea s-a evaporat repede si am ramas multumita ca am facut aceste posturi, ca am gasit aceste poze minunate care, fiecare in parte, spune o mica poveste.
Ma gandesc la alte idei acum. Sugestii?
In calitate de mama a unei fetite ce va implini in curand 8 ani, am purtat deja o discutie cu ea despre epilat. Stie ce inseamna, de ce ma epilez, ce se intampla la salonul de cosmetica, cum arata pielea inainte si dupa. Am avut aceeasi discutie despre epilat si cu alta mama de fata, totul pornind de la intrebarea: ce solutie oferim fiicelor noastre atunci cand va veni momentul sa se epileze pentru prima data?
Premisa acestei discutii este ca o mama vrea sa ofere cea mai buna varianta de epilat fiicei sale iar momentul va veni mai repede decat s-ar astepta ea. Cand vine vorba de sfaturi despre ingrijire corporala dar si infrumusetare, eu sunt dispuna sa gasesc cea mai eficienta si sanatoasa optiune pentru copilul meu. Nu sunt o mama destul de hippie ca sa pot spune ca am incercat toate variantele de epilat sanatoase, ecologice, bio sau naturale. Asa ca ii voi vorbi copilului meu din propria experienta.
Asadar, nu ii recomand Ruxandrei epilarea cu aparatul de ras; eu am facut-o o singura data cu multi ani in urma si regret si acum. Epilarea cu spuma este o solutie de mega-urgenta, dar nu o recomand nici pe asta. Epilarea cu ceara este dureroasa si nu cred ca ar accepta-o; deja da ochii peste capcand vine vorba de vreo buba sau zgarietura. Asadar, mai ramane doar o solutie eficienta: epilarea definitiva.
Partea buna este ca cei care au facut-o, o recomanda mai departe. Partea proasta este ca eu inca nu m-am epilat definitiv. Insa momentul este cel mai bun, caci vara este pe terminate si eu incep sa ma echilibrez din punct de vedere hormonal caci am terminat cu sarcina, nasterea si alaptarea. Am citit deja cateva materiale despre epilarea definitiva si cred ca sunt destul de informata ca sa pornesc pe acest drum. Sunt decisa sa ma epilez definit inainte de a o conduce si pe Ruxandra pe aceasta directie.
Inainte de toate, voi merge cu ea la un control dermatologic pentru a discuta cea mai buna metoda de epilare definitiva pentru ea. Apoi vom cauta o clinica dermatologica sau un salon de epilat care sa fie de foarte mare incredere. Apoi ne vom face un plan in asa fel incat sa respectam toate regulile de dinainte si intre sedintele de epilare. Daca tot o facem, vreau sa fie cat mai bine.
Tu ce metoda de epilare folosesti? Ce ai recomanda copilului tau?
Nu am fost niciodata o domnisoara sau o femeie prea cocheta. Nu m-a preocupat acest lucru, desi mama lucreaza intr-un salon. Am spus bine ca "nu am fost", pentru ca acum sunt. Cu alte cuvinte, sunt mult mai atenta la a-mi exprima si cultiva feminitatea. Aceasta latura a mea a iesit la suprafata de cand o am pe Ruxandra. E ca si cum am fost dintotdeauna cocheta si eleganta si moderna, insa am ales sa nu dau atentie acestor aspecte.
Sa nu credeti acum ca imi petrec toata ziua in fata oglinzii sau la salon ori sala de sport. Nici prin magazine nu prea ma duc. E mai mult un sentiment, o stare anume de bine care ma indeamna sa am grija de mine mai mult. Fac cate putin din toate, ca asa e bine. Recent am facut o sedinta de peeling enzimatic pentru fata, gat si decolteu ca sa pregatesc pielea pentru vara. Gomaj fac si eu acasa cu o crema speciala dar si cu o perie electrica, insa nu se compara cu vizita la salon. Consider ca este foarte relaxant si frumos in a lasa pe altcineva sa se ocupe de tine, in deplina incredere si intimitate, in timp ce tu te relaxezi.
Am facut peeling-ul enzimatic si pentru ca urma o sedinta de mezoterapie faciala. Initial m-am dus la salon cu gandul sa incerc ceva nou. Am plecat de la premisa ca pot sterge de pe fata urmele noptilor cu somn intrerupt de care am parte de cand s-a nascut Cezar. Evident, mi-am facut temele inainte de a alege aceasta procedura (am verificat si salonul sa aiba review-uri bune).
Va fac un scurt rezumat: mezoterapia a fost inventata in 1948 de un doctor francez si a fost recunoscuta in 1987 de Academia Franceza de Medicina drept o specialitate a medicinei. De aceea aceste proceduri (tratament de dermoporatie) se fac numai de catre personal specializat, la salon. Mezoterapia este o tehnica prin care mai multe injectii fine cu medicamente sunt aplicate pentru a trata anumite zone cu probleme specifice. Pare o metoda extrema si complicata, dar nu este; nu este nici dureroasa, mai ales pentru persoanele obisnuite cu scosul cosurilor si al punctelor negre sau de sebum (cu frecventa recomandata de odata la 2 luni). Dureaza 15 minute si gata.
Pentru ca ma apropii de 40 de ani, am decis ca e cazul sa incerc si alte metode de tratare a ridurilor si pielii lasate, mai mult de dragul diversitatii. Rutina mea zilnica si saptamanala merita putin intrerupta, sa vad acum cu ce rezultate. Pentru pielea matura se preteaza injectiile cu multivitamine sau ser de intinerire. Pielea a fost stimulata sa produca singura colagenul, elastina si acid hialuronic de care are nevoie. Bine ca nu am prietene care sa strambe din nas cand le spun ca am fost la salon pentru mezoterapie.
Daca ar fi sa incerci un tratament facial nou, tu ce ai alege?
Am profitat de revederea cu ocazia Sarbatorilor Pascale si am pus iar cateva intrebari fetelor. Acum Miruna are 7 ani si 5 luni iar Ruxandra are 7 ani si 4 luni. De fapt, este o diferenta de 46 de zile ori 1 luna si 16 zile intre cele doua verisoare.
De data asta, am abordat subiectul Bogatie. Intrebarile sunt creatie proprie iar raspunsurile sunt sincere, cel putin asa le-am incurajat pe fete. Le-am spus de la inceput ca nu exista raspunsuri bune sau gresite, ci doar parerea lor pe un subiect iar sa discutam despre bogatie este chiar amuzant.
Iata discutia intreaga noastra:
Ador faptul ca am un blog. Imi place mult sa scriu articole pe blog, sa caut poze pentru ele si sa imi structurez gandurile astfel incat sa ma fac cat mai bine inteleasa.
Ador faptul ca cititoarele mele se duc la chioscul de presa si isi aleg revistele pe baza informatiilor de pe blog. Imi place ca tin cont de recomandarile mele dar si de parerile altor iubitoare de reviste glossy care comenteaza. Iubesc opiniile lor si abia astept sa le citesc si sa le raspund.
Imi place mult cand cititorii blogului voteaza poll-urile si isi exprima liber parerea, chiar daca nu este in acord cu a mea. Imi place cand cititorii scriu idei care influenteaza pozitiv viata altora care ajung aici pe blog. Imi place ca cititorii mei nu se mai cearta asa cum o faceau cu mult timp in urma. ;)
Ador sa scriu "advertoriale" (de fapt nu laud pe nimeni si nu vand nimic), pentru ca exprima parerea mea reala despre subiectul respectiv si castig si ceva banuti pe langa asta. Imi place sa prezint oportunitati de cumparaturi online care aduc bucurie cititorilor: transport gratuit, promotii, reduceri etc. Imi place sa scriu pe subiecte care ma intereseaza si sa dezvolt ideile impingandu-le putin mai departe de zona de confort. Imi place sa fac cercetare online pe anumite teme si sa caut poze care sa se potriveasca si sa incante cititorul.
Imi place sa imi gestionez singura timpul, programul si evolutia zilelor. Fiecare zi este mai interesanta decat cealalta, cu exceptia zilelor in care ceva nu este cum trebuie si atunci o las doar sa treaca de la sine, nu ma agit prea mult. Uneori ma mai pierd in sirul cumparaturilor online, fictive sau reale, care imi usureaza mult viata. N-as fi crezut, cu cativa ani in urma, ca pot sa fac aproape totul de pe laptop, chiar si sa comand de la o farmacie online. Este atat de simplu incat ar trebui sa o invat si pe mama sa o faca. Acum ma plimb prin magazine doar cand trebuie sa iau cadouri.
De cand am blogul, curierul vine mai des la mine ... :)
Imi place ca am timp sa scriu pe blog. Ideile imi vin continuu, si le notez pe toate, oricat de simple sau interesante mi-ar parea la inceput. Imi place sa caut sau sa fac poze pentru articole si sa aranjez totul atat de bine incat sa fie usor de gasit de catre cei ce-l folosesc pe Tata Google.
Ma bucura mult cand vad ca articolele mele sunt share-uite pe Facebook si comentate acolo. Scriu din placerea de a ma exprima si de a explora anumite subiecte si nu pentru a atrage atentia sau a primi cadouri. Viata mea s-a schimbat in bine decat am blogul. Ceea ce recomand oricui vrea sa se apuce de a scrie pe blog.
Ador biroul de la care scriu si laptopul meu minunat. Uneori am flori pe birou, alteori am o lumanare parfumata care lumineaza cald. Imi place mult ceaiul fierbinte si aromat pe care il sorb cand scriu. Imi place cum inspiratia da navala peste mine si ma straduiesc sa pun ideile intr-o ordine cat mai coerenta. Ador soarele care imi lumineaza biroul din partea stanga si zgomotul strazii care uneori imi distrage atentia. Uneori ciugulesc fulgi de porumb sau alune ori merisoare sau un fruct proaspat. Dar intotdeauna am o crema de maini comandata online de la farmacie langa laptop; imi place sa imi simt mainile hidratate si parfumate cand tastez.
Ador sentimentul pe care il am cand apas butonul de Publish. Stiu ca gandurile si ideile mele au plecat spre cel/cea care este pregatit(a) sa le primeasca. Stiu ca fiecare articol este scris cu mult drag si consideratie pentru cititor iar informatiile sunt adunate cu atentie. Cand citesc alte bloguri, ma bucur sa dau peste oameni inteligenti si frumosi ce vor sa imparta din binele si frumosul din viata lor.
Cu singuranta intreaga lume s-a schimbat de cand au aparut blogurile. Eu ma simt onorata cand vad ca am cititori din intreaga lume, de pe unde s-au dus romanii cu diverse scopuri. Scriu numai in limba romana si articolele mele sunt citite de romani aflati in vacanta, la studii ori la munca in diverse colturi ale lumii.
Asta sunt eu si blogul meu.
Vreau sa va povestesc ceva personal, putin stiut de multa lume. Si voi incepe asa cum stiu eu, fara ocolisuri: eu am fost cea care a propus ideea de casatorie sotului meu. La momentul respectiv, am simtit ca este pasul cel mai natural ce poate fi facut in relatia noastra si n-am avut nicio ezitare. Te regasesti sau stii fete care au facut astfel de pasi?
De atunci au trecut 12 ani si nu am niciun regret. Decat unul singur. Mic, mititel. Nu am primit inel de logodna. Pentru ca sirul faptelor a fost diferit de cel clasic (intr-un fel, asta e stilul nostru): am stabilit impreuna ca e cazul sa facem o nunta, aveam verighetele luate de vreun an sau 2, nu exista niciun motiv sa o mai lungim asa, lumea tot facea glume nesarate despre concubinaj iar eu consumasem toate replicile inteligente; ne-am mobilizat si am organizat cele necesare in 2 luni si asta a fost tot.
Dar sa revin la obiectul dorintei: inelul de logodna. Imi doresc unul. Sotul meu stie asta si mi-a zis sa imi aleg unul care-mi place mie, de unde vreau eu. Dar eu nu vreau sa merg pe calea asta. Sa-mi aleaga el, sa decida el totul: si de unde il cumpara, si cum arata, si cum urmeaza sa mi-l ofere. De atunci am primit multe inele de la el, dar nu the one. Pentru ca stiu ca ii place sa faca cumparaturi online, i-am spus ca il poate alege folosind calea internetului, doar stie marimea care mi se potriveste. Restul depinde numai de el caci sunt destule modele online de inele de logodna foarte frumoase.
Evident, ca omul care s-a vazut cu sacii in caruta, satisfacerea acestei placeri de-ale mele a trecut pe un plan foarte indepartat. Caci este o placere si nu o nevoie. Nu am nevoie de inel de logodna, cel putin nu dupa atatia ani de casnicie, 2 copii si mii de amintiri. Insa intra in aceasi categorie cu multe alte lucruri de care nu avem nevoie insa ne fac viata mai frumoasa si spun intregii lumi ceva despre noi doi. Sau, cel putin, reactia mea cand il voi primi va fi demna de notat in catastifele familiei (daca am avea asa ceva).
De fapt, ma intereseaza cel mai mult efortul pe care el este dispus sa il faca in aceasta directie. Ca atunci cand stii ca un inel de logodna nu schimba mersul lucrurilor pe Pamant dar poate schimba multe in lumea ta; de cele mai multe ori in bine. Poate ca daca as fi decis atunci sa astept un inel de logodna de la el, as fi asteptat si in ziua de azi (are un talent deosebit de a rezolva anumite lucruri). Acum insa, cand trecem pe langa un magazin cu bijuterii sau rasfoim website-uri ale bijutierilor, el se uita numai dupa inele de logodna iar eu dupa orice altceva imi incanta sufletul.
Pentru ca eu am fost super sincera cu tine, e randul tau sa imi povestesti despre inelul tau de logodna, cel pe cate il ai deja sau ti-l doresti.
Vine o vreme in traiectoria unui parinte cand este pus in fata unei decizii foarte grele: "Ce spunem copilului despre adevaratul Mos Craciun?" Chiar daca mami sau tati pot discuta aproape orice cu cel mic, ii pot explica si lamuri toate intrebarile existentiale, cand vine vorba despre Mos Craciun nimeni nu vrea sa dea vestea cea ... complicata.
Nu-mi mai aduc aminte de discutiile pe care le-am avut cu parintii mei pe tema Mos Craciun. Cred ca ei banuiau ca eu banuiam ceva (fiind mai mare decat fratele meu) asa ca au recunoscut doar ca ei cumpara cadourile si impodobesc bradul (Mosul e tare batran si are multe planuri pe cap, deci are nevoie de ajutor). Asta nu infirma nici nu confirma existenta Mosului. Dar odata cu trecerea anilor mi-am pierdut interesul in a cerceta mai multe detalii despre subiect. Doar cand mai primeam cadouri despre care stiam ca sunt scumpe sau greu de procurat (pe atunci nu exista vanatoarea reducerilor din online), ma strafulgera gandul: "Poate totusi exista Mos Craciun! Ai mei nu au de unde sa cumpere Zana-Pusculita. E atat de frumoasa si scumpa!" Acum se gaseste online aici si stiu sigur ca este destul de incapatoare atat pentru banuti cat si pentru nasturi mai deosebiti, margele si pietricele dragute, paiete si ce mai gaseam eu stralucitor si demn de colectionat la varsta aia. Oh, ce amintiri! Pe atunci credeam ca tot ce luceste si imi ademeneste ochiul este si pretios. Sau de pret.
Apropo de asta, am un pont pentru matusile si unchii care nu au copii dar vor sa ofere nepoteilor ceva deosebit: puteti cumpara jucarii mai scumpe pe care si le doresc copilasii si pe care parintii nu le-ar cumpara niciodata din motive financiare. Mai multe persoane pot pune bani la un loc si face o surpriza de neuitat, in special celor care adora figurinele sau animalele fantastice (cele originale arata foarte bine dar au si preturi pe masura calitatii). Putine lucruri bucura mai mult un copil decat primirea unui cadou pentru care nu au complotat parintii; atunci el stie ca primeste cadoul doar pentru ca si l-a dorit foarte mult si nu pentru ca parintii ii fac pe plac sau ca este recompensat pentru ceva.
Deocamdata Ruxandra mea are 7 ani si abia si-a terminat de scris scrisoarea catre Mos Craciun. Isi doreste 2 pestisori aurii si e convinsa ca Mosul ii aduce orice ar cere ea (noi sa stam fara griji caci nu trebuie sa cheltuim bani si nici sa mergem prin magazine). Eu ma fac ca nu stiu nimic, in timp ce sotul meu e cam prea entuziasmat. I-am spus clar ca, daca Mosul aduce pestisorii, eu nici nu ma ating de ei, toata responsabilitatea e a lui si a ei. Presimt ca o sa ma distrez pe tema asta ... asta daca nu se va lasa cu rasu'-plansu'. Daca in dimineata de Craciun Ruxandra va gasi pestisorii sub brad, atunci va sti cu siguranta ca exista Mos Craciun caci numai el i-ar aduce un cadou cu care parintii nu sunt de acord. S-ar putea sa trecem hopul cu bine si anul asta. ;-)
La tine cat de credibila este povestea Mosului?
Una dintre "bucuriile" de a fi mamica de copil mic este ca, exact cand ti-e lumea mai draga - a se citi ca ai mult de munca pentru job, plus curatenie in casa pentru Sarbatorile Pascale care se apropie - se lasa cu febra si stat acasa. Mi s-a intamplat destul de recent un astfel de episod si nu vreau sa-l tin numai pentru mine.
Sa presupunem ca trebuie sa stai acasa cu copilul ce are si febra si muci si tuse - tot tacamul. Cunosc sentimentul de dezamagire si mila, insa trebuie sa trecem peste ele si sa ne asiguram ca zilele de stat acasa (2-3-5) nu devin generatoare de frustrari si suparari.
Din propria experienta, am intocmit cateva sfaturi de supravietuire unei astfel de perioade destul de grele:
... este supranumit pe buna dreptate blogul cu reviste, insa aici gasesti multe alte subiecte interesante & relaxante, dar si comentarii constructive si idei indraznete & sincere.
Salutare OCTOMBRIE! Ne aduci dovleci magici, bauturi calde si aromate, sosete si jachete calduroase. Halloween Day incheie luna cu multa distractie, placinte calde si cadouri "infricosatoare". Pisicile negre si lumanarile parfumate sunt peste tot!
Intr-o dimineata racoroasa dar insorita de octombrie, pun ibricul cu apa pe foc sa fac o cafea. Doar pentru mine, altii din casa nu beau cafea. Pana fierbe apa din ibric, mai strang una-alta prin bucatarie, admirand albul frumos al masinii de spalat rufe - cu o zi inainte o stersesem bine de tot, caci e montata sub blatul de la bucatarie si se murdareste imediat cu tot ce curge de pe blat, fara sa ne dam seama, inclusiv cu tot felul de firmituri lipicioase. Am constatat ca frumusetea obiectelor mari si albe consta in reflectarea luminii din incapere si luminarea locului; deci e musai sa fie si curate.
Ma rog, m-am felicitat in gand ca am o masina de spalat rufe asa de curata cum n-a mai fost de mult. Scot borcanul cu cafea macinata din frigider, iau ibricul de pe foc si torn prima lingurita de cafea masinata in ibric, luand ibricul de pe aragaz (fereasca Sfantul sa stropesc aragazul curat) si tinandu-l deasupra blatului.
Soc si groza !!! :joy: Vulcan la ibric, nu alta! Toata apa clocotita s-a involburat, a dat pe dinafara si a curs pe blat, peste masina de spalat rufe si pe jos. S-a intamplat atat de repede incat nici nu am apucat sa reactionez cumva.
Nu-mi venea sa cred ca totul s-a umplut de cafea macinata uda. Peste tot era ud si cafea si ... oribil. Ca sa fie si mai interesant, baby boy a intrat in bucatarie sa vada ce fac eu acolo (cred ca am scos un mic strigat speriat, nu sunt insa sigura) si a inceput sa stearga suprafata masinii cu mana. Si sa bage in gura. :whistle:
Dupa ce a incetat sa mi se mai invarta mintea, mi-ar revenit si am incercat sa dreg busuiocul: am mai pus apa rece in ibric, am pus restul cafelei macinate si am pus din nou pe foc. Nemaifiind clocotita apa, urma sa treaca ceva timp pana sa dea iar in clocot - numai bine aveam timp sa sterg toata mizeria. Si am inceput sa sterg si sa bombanesc in mintea mea de cat de naspa e situatia - abia stersesem si curatasem prin bucatarie si chiar eram multumita de cum arata.
Brusc, mi-am adus aminte de ce am invatat la clasa de yoga (multumesc, Andreea!) si am activat imediat recunostinta. In acel moment, eram recunoscatoare ca:
- nu m-am oparit la mana si nu a curs nimic pe mine
- am cu ce sa sterg si sa curat mizeria
- nu a curs peste copilul care era prin zona si asista la "experiment"
- am ocazia sa sterg si mai bine blatul din bucatarie, suprafata masinii de spalat si pe jos
- mai am cafea macinata cu care sa completez paguba
- ma pricep sa fac ordine si curatenie si ma motiveaza cand o fac pentru familia mea
- nu a curs apa si cafea prin locuri unde nu as fi putut ajunge sa curat
Una peste alta, treptat, mi s-a schimbat starea in ceva mult mai ok. Pana la urma, cred ca asta se poate intampla oricui, nu? Momentul neplacut de neindemanare (nu e prima data cand imi fac cafea la ibric sau pun ceva in apa clocotita) a trecut mai repede datorita faptului ca nu am stat sa-l disec pe toate partile: de ce s-a intamplat, cum era mai bine, de ce sunt asa de neatenta etc etc (toata lumea stie judecatile aspre ale egoului).
Pana la urma, mi-am facut cafeaua si am baut-o, ba chiar am avut bucataria mai curata decat inainte. In plus, la finalul zilei am fost testata din nou, de data asta cu vinul pus la fiert in care aveam de adaugat condimente si putin zahar - acelasi ibric, insa l-am luat de pe foc, am asteptat putin si am tinut ibricul desupra chiuvetei ca sa torn condimentele. Vinul s-a involburat dar nu a dat prea mult pe dinafara.
Pacat ca nu era si copilul cel mare langa mine ca sa invete o lectie importanta. Eu n-am de gand sa mai repet patania, asa ca va trebui sa invete lectia pe cont propriu, daca va fi cazul.
V-am povestit si voua, poate va amuza putin si va inveseleste ziua.
Insa partea cea mai importanta este morala: recunostinta salveaza situatia. Intotdeauna! Sau, mai bine zis, ne salveaza de la afundarea pana peste cap intr-o situatie care oricum este neplacuta, urata, enervanta etc. Recunostinta este cea care ne mentine la suprafata, cu mintea clara, cu oxigenul in nari, pentru a nu ne dizolva in tiparele de gandire care ne sufoca: ce neindemanatica sunt, trebuia sa stiu mai bine, cat de mult ghinion pot sa am, iar am murdarit masina de spalat si masa, iar am de treaba in plus aiurea in loc sa fac altceva mai util si mai creativ, etc etc etc (egoul meu este foarte creativ in acest sens, insa ma opresc aici).
Chiar si in cele mai urate si grele momente, am motive pentru care sa fiu recunoscatoare. Aceasta atitudine este ca o masca de oxigen care ma ajuta sa nu ma intoxic cu ganduri negative, sa nu alunec si mai mult spre ceea ce nu sunt: o gramada de etichete si tipare de gandire.
Tu pentru ce esti recunoscatoare in acest moment? Nu trebuie sa fie ceva "maret" si ceva real si valabil pentru tine.
Reciclarea este un subiect sensibil pentru mine. Sunt foarte pornita in aceasta directie, am inteles de la inceput de ce e bine sa reciclez, cum sa o fac, ce anume sa reciclez. Si am facut-o timp de multi ani, strangand intr-un colt din bucatarie tot ce mergea la reciclat si carandu-le doar eu atunci cand era cazul. Indiferent de vremea de afara, duceam materialele la reciclat caci altfel ma copleseau in casa. Si asta a fost o lectie invatata rapid: mai multe materiale mergeau in punga pentru reciclat decat in cosul de gunoi.
Apoi lectia s-a intrerupt pentru ca au disparut containerele de la locul lor. Nu stiu care a fost povestea lor insa, intr-o zi, m-am trezit cu pungina in mana si fara niciun loc unde sa le las. M-a deranjat foarte mult acest lucru. Nicio explicatie, nicio alternativa. De parca totul era spontan si anonim, fara nicio responsabilitate: nici a cetatenilor, nici a salubritatii (sau cine se ocupa de colectarea deseurilor reciclabile).
Am suferit si m-am revoltat in sinea mea, caci toate eforturile mele de a recicla de pana atunci disparusera in eter. Colaborarea mea secreta si tacita s-a dizolvat, fara preaviz insa cu cateva consecinte din partea mea: ceea ce reciclam inainte mergea acum direct la gunoi (lucru deja observat de copilul meu care incepuse sa-mi puna tot felul de intrebari caci a invatat la scoala despre reciclare), duceam gunoiul mult mai des pentru ca se umplea cu tot felul de ambalaje care altfel ar fi mers la reciclat si, cel mai greu de suportat, a aparut mustrarea de constiinta care ma atentiona ca trebuie sa reciclez acele materiale insa nu o fac. Mi-a fost greu sa ma dezvat de un obicei care stiam ca e bun pentru mine si comunitate, insa nu il pot practica din motive care nu tineau de mine. Imi venea sa ma inscriu in Clubul Reciclatorilor Anonimi si sa-mi plang oful acolo (cuvantul "reciclator" nu exista in Dex, l-am inventat eu acum si aici).
Insa miracolul s-a intamplat si Zeii Reciclarii au zambit si pe strada mea: intr-o buna zi vad ca au aparut, pe o strada cat de cat aproape de mine, pubele pentru reciclare selectiva. Dar nu orisicum, ci cu stapan, lacat si program.
Cu alte cuvinte:
- este o persoana angajata in permanenta acolo
- programul este 8:00-18:00 de luni pana duminica, dupa care se incuie totul
- locul este curat
- totul este ingradit si cu portita de acces, in afara orelor mentionate nu pot lasa materialele reciclabile in tomberoane. Probabil este o masura de preventie a vandalismului.
- persoana angajata acolo (odata am dat peste o doamna, ale ori peste un domn) m-a ajutat/ asistat sa pun fiecare obiect in tomberonul potrivit.
Asadar, operatiunea Reciclam a inceput din nou. Ma bucur! Am pus-o pe Ruxi responsabila de reciclat; deocamdata doar o iau cu mine atunci cand le ducem la tomberon si ea le imparte.
Cel mai tare ma deranjeaza lipsa de comunicare intre cele doua parti: cei care colecteaza materialele reciclabile si cei care le aduna de acasa si le cara pana acolo. Totul este la mila cerului, fara nicio structura concreta. Pe mine ma motiveaza propria constiinta si dorinta pentru un viitor mai bun pentru copiii mei; altfel, n-am auzit de nicio campanie, de nici un raport de rezultate, de niciun multumesc, de nicio consecinta a faptelor mele. Cu toate astea, reciclez incontinuare si ii invat si pe copiii mei sa o faca.
Mi-ar placea totusi ca acest proces sa se desfasoare altfel. Sa fie ca o colaborare, sa simt ca fac parte dintr-o comunitate de oameni care recicleaza si care sunt preocupati de mediul in care traiesc. Asa cum cei care doneaza sange au parte de beneficii, asa si noi cei care reciclam am putea macar sa primim un multumesc si un raport care sa reflecte eforturile noastre. Nici macar nu stiu unde ajung si ce se intampla cu tot ce duc la tomberoanele de reciclat.
Va las mai jos doua poze cu noua locatie pentru reciclare. Ma bucur ca exista si nu ma plang ca este prea departe sau ca are program fix.
Tu cum stai cu reciclarea?
Nu ne vorbim. Nici nu interactionam in vreun fel. De aceea, aceasta scrisoare nu va fi niciodata citita de el. Insa este in regula pentru ca aceasta scrisoare este mai mult pentru mine si voi, decat pentru el. De fapt, nici macar nu ii pasa de parerea mea in legatura cu orice aspect al vietii.
Iti multumesc ca mi-ai aratat cu o claritate deosebita omul care nu vreau sa fiu niciodata si viata pe care nu vreau sa o am. Iti sunt recunoscatoare pentru ca imi reamintesti in fiecare zi proverbul "Ajuta-ma sa ma ajut." Este atat de puternic acest proverb si vorbeste atat de mult de starea emotionala a multor oameni din jurul nostru.
Iti multumesc ca m-ai invatat sa apreciez cadourile si grija pe care o primesc de la cunoscuti si necunoscuti. Am descoperit ca viata are multe daruri si surprize pentru noi, insa trebuie sa vrem si sa stim cum sa le primim. Acum stiu ca exista o bucurie si mai mare in a oferi altuia un dar - intai ma bucur cand il caut, iar apoi ma bucur cand il ofer.
Iti multumesc ca mi-ai aratat cat se poate de clar cum sa nu ma port cu cei din jurul meu. Cum sa nu-i ranesc, cum sa nu ma folosesc de bunatatea lor si cum sa nu-i consider responsabili pentru starea mea de bine. Nimeni nu are aceasta responsabilitate si acest rol, cu exceptia mea. Doar a mea!
Am inteles bine ca oamenii merita sa fie primiti cu un pahar de apa, o bucata de paine pe masa si bratele deschise atunci cand vin la tine sa te vada. Tu nu ai facut asta niciodata pentru noi iar noi nu am inteles de ce. Nu este vorba de a avea, ci de a oferi fara sa astepti nimic la schimb.
Iti multumesc ca mi-ai dovedit ca lipsa muncii, a creatiei, a unui hobby, ca lipsa preocuparilor zilnice pentru o viata mai buna il omoara pe om incetul cu incetul. Nu degeaba se spune ca omul sfinteste locul. Scuzele au putere zero in fata motivatiei. Cu alte cuvinte: a gasi/inventa scuze pentru ceea ce esti & faci acum este o preocupare fara sens si rezultate, comparativ cu actiunea pusa in practica de motivatie.
Cea mai puternica lectie a vietii mele vine tot de la tine: frica este inutila; frica este o fantoma; frica este o iluzie.
Uitandu-ma la tine si la mosternirea ta, am inteles ca a avea copii este un privilegiu, iar a-i iubi neconditionat este un exercitiu zilnic, o arta, o magie care se intampla chiar in viata si inima ta. Bineinteles, daca iti dai voie sa traiesti toate astea. Tu le-ai refuzat pe toate, ceea ce le-a clarificat si mai mult importanta.
Am inteles ca un om care nu este iubit nu poate oferi iubire la randul lui. Daca aceasta forma de energie nu se afla in el, nu are cum sa o daruiasca mai departe.
Am auzit azi de dimineata un mesaj care spunea ca o relatie este un mediu de a multiplica bucuria din viata ta, de a deveni mai mult decat ai fost la inceput. Nu am vazut nimic din toate astea la tine, si vad unde si cum ai ajuns. Acum am inteles ca nu calea aleasa de tine este cea buna, ci cu totul alta; eventual, opusul ei.
De parca ar mai fi fost nevoie, ne-ai demonstrat inca o data ca alcoolul ucide si ii afecteaza pe toti cei apropiati.
Iti multumesc ca mi-ai aratat cat de seaca este viata fara prieteni si cunostinte apropiate. Nu vreau sa fiu ca tine la batranete. Vreau sa fiu inconjurata de oameni diversi cu care sa fac activitati cat mai variate. Nu trebuie sa ma placa sau sa ii plac pe toti ci doar sa ne simtim bine impreuna. Cred cu tarie ca omul nu este facut sa traiasca singur, decat pe perioade scurte de timp.
Apreciez lectia pe care mi-ai dat-o si pe care o tin minte foarte bine: fiecare trebuie sa-si vada de viata si casa lui, fara sa se amestece in treburile altora, nici macar cu un sfat daca el nu a fost cerut.
Multumesc, inca o data, pentru toate aceste lectii de viata. Poate mi-au scapat cateva detalii, insa le voi adauga la text pe masura ce mi le amintesc. Sper sa serveasca si altcuiva inafara de mine.
Stiu ca lumea cauta mentori si modele de la care sa invete; asta e moda. Insa pe lume exista si modele negative, care ne arata consecintele deciziilor proaste. Acesti oameni ofera si ei o lectie, aceea de "Asa nu!". Cred ca in viata exista mai multe perspective, iar cele corecte pot fi intarite de cele dezastruoase.
Sa-ti spun un secret: niciodata nu am acceptat sa fiu asociata cu tine, sa admit ca suntem in aceeasi familie si ca ai vreo legatura cu copiii mei. Insa am inteles acum ca asta este o alta forma de frica. Si atunci am ales sa renunt la aceasta perspectiva si sa abordez alta: ai si tu rolul tau in lume si decizia imi apartine daca iti ofer atentie si timp sau nu. Atat de simplu este! Puterea asupra a ceea ce se intampla in viata mea imi apartine si nu are nicio legatura cu tine, indiferent de ceea ce faci sau gandesti sau comentezi tu.
Calatoria continua!
[Photos by Jeff Sheldon & Luke Chesser on Unsplash]
Pentru ca fiica-mea este mare pasionata de colectii (stickies, cartonase, puzzle de la Lidl, Mega Image, benzinarii, McDonald's etc), ne-a prins si pe noi aceasta agitatie. Nu cred ca sunt toti copiii asa, insa ea pur si simplu adora vanatoarea asta de colectii, o amuza mult si o motiveaza. Noi incercam sa o tinem in frau si sa-i moderam cat de cat aceasta agitatie.
M-am gandit ca, totusi, daca tot cheltuim niste bani, sa si invatam ceva din experienta asta.
Iata lista mea cu invataturi:
Intr-una dintre serile trecute, m-am enervat. Am fost la cumparaturi si m-am enervat. Am gasit tot ce mi-am dorit si m-am enervat. Era putina lume la casele de marcat (caci era sfarsit de program) si tot am plecat suparata de acolo. Am primit si complimente gratuite - "Uite doamna draguta ne lasa sa trecem in fata" - si m-am enervat si mai tare. Asta pentru ca femeia care mi-a aruncat aceste vorbe in timp ce se strecura pe langa mine nu m-a intrebat daca o las in fata mea si a restului de persoane din spatele meu, nu s-a uitat in ochii mei in timp ce vorbea despre mine, nu a asteptat sa raspund, nu si-a justificat gestul, nu si-a cerut scuze.
Nu m-am enervat si suparat pe doamna respectiva. Ea atat a stiut sa faca, atat a dus-o capul in seara aia. Probabil nu a vazut ca Ruxandra era rupta si topita de oboseala si statea rezemata de mine. Probabil nu a vazut ca sotul era cu bebelusul in brate si il tot plimba ca sa il linisteasca caci era agitat, nu avea chef de stat pe loc sau vroia la somn.
M-am enervat si m-am suparat pe MINE pentru ca nu am luat atitudine. Ruxandra m-a intrebat cu voce tare "De ce doamna aia a intrat in fata noastra?" Nu am stiut sa ii raspund, caci eram deja furioasa. Adica am stiut CE sa ii raspund, insa conditionarea mea din trecut - nu deranja oamenii, nu supara oamenii, stai cuminte in banca ta, cine esti tu ca sa iti spui parerea? etc etc - s-a activat instant. Nu mi-am luat singura apararea pentru ca nimeni nu mi-a luat vreodata apararea, nu stiu cum este acest sentiment.
Acum cand ma gandesc in urma la acel moment, ma si amuza naivitatea mea dar ma si enerveaza slabiciunea mea. Stiu ca degeaba imi invat copiii diverse principii daca nu le si aplic in fata lor. Atunci am avut o ocazie foarte buna de a educa prin exemplu si am ratat-o. Evident, va veni alta ocazie la care sper sa fiu mai puternica (adica mai pe faza).
Nu am nimic cu batranii si pensionarii. Insa varsta nu le da dreptul sa se poarte urat, fara respect. Aveam de cumparat 2 produse, se putea duce la casa prioritara sau alta casa unde era mai putina lume ori era tolerata intrarea ei inaintea altora. In urma ei, dupa ce a achitat produsele si sotul ei i s-a alaturat (trecuse si el de noi fara sa zica nimic), am bombanit eu ceva, insa degeaba, m-a enervat si mai tare situatia.
Acum si aici ii pot raspunde Ruxandrei: "Doamna aceea, impreuna cu sotul ei, a intrat in fata noastra presupunand ca nu avem nimic impotriva acestui gest. A presupus ca daca are doar 2 produse de cumparat, asta ii da dreptul sa se bage in fata. A mai presupus ca lumea o iarta pentru gest pentru ca este mai in varsta decat restul oamenilor de la coada. Insa doamna a presupus gresit. Ea doar isi vede de propriul interes si nu ii pasa ce simte lumea fata de gestul ei. Doar pentru ca mi-a spus ca sunt o "domnisoara draguta" asta nu inseamna ca si sunt. Dupa cum ti-am mai spus, cuvintele altora - urate sau frumoase - nu au legatura cu ceea ce esti tu sau cu viata ta. Singura iti faci viata cum vrei, nu dupa cum spun altii. Nu sunt nici domnisoara nici draguta (cel putin nu in acest moment, cu sensul de amabila)."
(Doamna respectiva ar fi avut in fata doar 2 persoane daca s-ar fi asezat la coada in loc sa se bage in fata mea.)
Urasc sa imi fie fortata mana, sa puna altii cuvinte in gura mea (chiar si pozitive), sa faca presupuneri despre mine, sa ma eticheteze. Dar asta e o nimica toata pe langa faptul ca nu am luat atitudine, ca nu am vorbit, ca nu am zis nimic. Tocmai eu, care o invat pe fiica-mea sa se exprime mereu, sa isi ia apararea, sa nu stie de frica sau rusinea altora.
Urmatoarea lectie pe care trebuie sa o pun in practica este sa invat cand si cum sa spun NU. Acum incerc sa repar greseala facuta in fata copilului meu si fata de mine.
Tu ai avut parte recent de vreo experienta asemanatoare? Ce ai invatat din ea?
Aproape fiecare oras si orasel din Romania are un magazin LIDL. Sunt peste tot, cu aceeasi marfa si organizare a magazinului. Pagina lor de Facebook are 1.747.510 de fani, 81,618 de opinii si rating de 4,1 din 5. Sunt foarte activi si raspund destul de rapid la mesaje.
Ii gasesti si in alte tari, cu aceeasi marfa (teoretic) si cam aceleasi preturi. Magazinele lor sunt la fel de aglomerate ca la noi, mai ales in zonele turistice.
Totusi, ce inseamna sa faci cumparaturi de la LIDL? Iata cateva observatii, la care mi-ar placea sa le adaug si pe ale tale:
Sunt mai bine aprovizionati la capitolul legume si fructe decat alte super- si hipermarketuri.
Am avut recent o experienta la care nu ma asteptam. Stand de vorba cu o prietena despre starea mea de graviditate si ce s-a mai intamplat in vietile noastre in ultimele saptamani, m-am trezit ca ma plang de una-alta. Nu-mi sta in fire sa ma plang, insa din cand in cand e bine sa te deschizi si sa spui ce ai pe suflet. Cand le verbalizezi, lucrurile se aseaza altfel in minte. Parca se structureaza mai bine, si iti dai seama daca unele nu sunt atat de grave pe cat par sau doar suna diferit in capul tau. Cred ca cu totii am trecut prin astfel de momente.
Apoi am aflat ca grupul nostru de amici cu care mai facem iesiri la munte (din care face parte si prietena amintita) s-a mobilizat si au fost 2 zile la munte. Pe mine/noi nici nu ne-au intrebat daca vrem / putem sa mergem. Poate eu nu as fi putut/vrut sa merg fiind deja in luna a 8-a si prinsa printre multe detalii pe care trebuie sa le pun la punct, insa sotul si fetita sigur puteau & doreau sa mearga. Ei au ramas dezamagiti iar eu cu un gust amar. Scuzele si motivele nu ma mai intereseaza deloc, desi le cam banuiesc. Deja sentimentul de abandon si "asa va vedem noi pe voi" s-a instalat deja.
Da, mi-ar fi placut sa merg la munte, chiar daca sunt insarcinata in luna a 8-a. Cine ma cunoaste si ma stie, a observat ca in aceasta sarcina am fost activa. Inca mai merg la sala, cam de 2 ori pe saptamana, unde fac exercitii usoare sub supravegherea antrenoarei. Daca pot sa fac exercitiile de la sala si treaba prin casa, sigur pot sa fac si o plimbare prin padure sau sa ma bucur in tihna de frumusetea muntelui si a naturii.
Da, imi place sa fiu invitata la evenimente, chiar daca uneori exista probabilitatea mare sa refuz invitatia. E dreptul meu de a da un raspuns, de a evalua situatia. Nu stiu daca are legatura cu bagatul in seama, insa cu siguranta are legatura cu sentimentul de a face parte dintr-un grup pentru ca apoi sa-ti dai seama ca nu e chiar asa.
Da, sunt insarcinata si am unele optiuni limitate, insa sotul si fata nu trebuie musai sa sufere din aceasta cauza. Ii incurajez sa isi vada de ale lor, sa fie activi dar si sa se pregateasca pentru marea schimbare care se va intampla in vietile noastre. Si sunt convinsa ca Ruxandrei i-ar fi placut sa cunoasca alti copii si sa lege prietenii noi (pe toti copiii cu care se intelege bine ii considera prieteni, chiar daca ii intalneste o singura data in viata).
Concluzii sub forma de sfaturi:
1. Nu lua niciodata decizii in numele altora. Chiar daca tie ti se par evidente si te consideri bine intentionat(a).
2. Nu fa presupuneri despre viata altora. Nu cunosti toata povestea, nu stii ce-si doresc pe moment oamenii si nici ce eforturi sunt dispusi sa faca sau sa nu faca.
3. Mai bine intrebi si primesti un refuz, decat sa excluzi din start o posibilitate.
Am invatat pe propria piele ca nu e bine sa le spui oamenilor prea multe despre viata ta, mai ales despre ceea ce nu merge ca pe roate. Caci vor trage singuri concluziile care le convin si chiar te vor exclude selectiv din viata lor. Abia acum ii inteleg pe cei sunt discreti cu anumite subiecte.
Ti s-a intamplat si tie sa fii exclus(a) din grupul tau de prieteni doar pentru ca ei credeau ca tu nu poti face un anumit lucru?
Sau cum sa te trezesti de dimineata obligat-fortat pentru ca e vara si lumea e foarte ocupata si activa pe strazile Bucurestiului. Nu stiu cum e la voi in alte orase, insa aici e ... multa galagie. I-as spune poluare fonica (asa am invatat la ora de geografie), insa ma abtin.
Poate vara unii vor sa doarma putin mai mult dimineata, in primul rand datorita programului mai lejer si a noptilor pline de zapuseala care chiar nu te lasa sa ai un somn odihnitor. In calitate de mama, am exersat indelung arta de a ma trezi la (aproape) orice sunet pe care-l aud, chiar daca-l face copilul sau nu.
Decat sa tin pentru mine, mai bine va povestesc si voua despre ce-mi ajunge la urechi intr-o dimineata normala de vara, cand visez sa pot dormi si eu mai mult, sau sa ma bucur de liniste in timp ce scriu pe laptop. Ori pur si simplu sa sper ca Ruxandra doarme si ea mai mult, fiind in vacanta si fara un anume program.
Iata insemnarile:
Unii vecini comunica prin strigaturi unii cu altii. De la distanta. Chiar si cateva minute bune. Ca doar is pe fuga si nu au timp sa stea la taclale pe indelete, fata in fata. Si uite asa afla toata strada de problemele lor, de ce mai face unul sau altul, cand pleaca in concediu, cand se duc la strand ... Mare bucurie pe capul meu!
Fotograful Presedintelui. Cu el am petrecut 4 ore vineri seara. Eu si inca 39 de invatacei la Scoala Flanco, interesati de fotografie. Unii erau incepatori, altii amatori antrenati. M-am inscris din dorinta de a invata mai multe despre fotografie si pot spune ca exact asta am facut: nu credeam ca este atat de interesant sa ne exprimam prin fotografii. Si nu ma refer neaparat la instantanee, la pozele pe care le facem atunci cand vedem ceva dragut / interesant in drumul nostru. Ma refer la pozele pe care le facem atunci cand vrem sa exprimam ceva, fara cuvinte, fara a cumpara sau oferi ceva. O poza poate exprima o mie de cuvinte, insa putini sunt dispusi sa faca efortul asta.
Sotul meu este pasionat de fotografie, ceea ce mie pana acum mi s-a parut o pierdere de timp. Tot invata chestii, studiaza, urmareste tutoriale, testeaza setari peste setari. Are mii si mii de poze facute, dintre care putine vad lumina din ochii altor privitori. Cele care ajung sa fie printate, sunt apreciate. La fel si cele share-uite pe conturile de socializare. Am inteles ca pentru a face poze reusite trebuie sa nu stai in casa mai deloc. E necesar sa investesti mult timp, resurse de tot felul, inclusiv imaginatie.
Vreau sa va vorbesc despre un exercitiu facut in timpul cursului. Am facut echipe de cate 9 oameni si a trebuit sa facem cam o duzina de fotografii pe o tema data. Unii au avut ca tema liniile, altii mascota sau surpriza, noi am avut oamenii. Adica sa ne folosim de ceea ce gasim in magazinul Flanco din Baneasa pentru a face poze cu tema oamenii. Am crezut ca e simplu, dar m-am inselat. Oamenii sunt peste tot, facand tot felul de lucruri. Unii sunt de acord sa fie pozati, altii nu. Unora le place, altora nu.
Cum trebuia sa procedam: sa gasim o subtema, sa ne gandim la cateva ipostaze pe care sa le fotografiem si sa creem povestea, apoi sa facem pozele. Gandind acum in urma, mi-a venit o idee de fotoreportaj: o serie de poze care sa surprinda efortul unui fotograf de a face poze. Puteam pune pe fiecare din grup sa joace rolul de fotograf care se chinuie in tot felul de ipostaze: cu lupa pozand un produs foarte mic, incercand sa care un produs prea mare, bagand niste flori in congelator, scos de guler de paznicul magazinului, in tot felul de pozitii acrobatice etc. Sunt sigura ca la fata locului ne-ar fi venit mult mai multe idei, doar unde-s multi puterea creativa creste, nu?
Ce-am facut noi: ne-am imprastiat prin magazin, caci am avut mai multe camere foto, plus telefoanele mobile si o tableta. S-au facut poze aleatoriu, la oameni prin magazine, la angajati si unii altuia. Dupa ce timpul a trecut ca intr-o secunda, ne-am adunat sa descarcam pozele intr-un laptop si abia atunci ne-am dat seama ca nu avem o poveste pe care pozele noastre sa o spuna. Am reusit pana la urma sa gasim cateva poze cu un numitor comun: omul din spatele camerei foto. Adica cei cu camerele foto i-au pozat pe altii in timp ce faceau poze. Total aleatoriu, fara niciun plan. Si asta pentru ca nu am fost uniti, nu am facut echipa. O lectie invatata the hard way. Pacat, ar fi putut iesi ceva dragut.
Lasand la o parte acest exercitiu, restul a fost chiar peste asteptari. E minunat sa faci poze, este in primul rand munca de creatie si, pe langa toate astea, are legatura cu storytelling-ul despre care am invatat la cursul Cristinei Bazavan. Nu sunt eu prea tehnica (desi ma straduiesc) insa imi plac povestile si ideile amuzante. In plus, cine este pasionat de fotografie cu siguranta este o persoana dinamica si sociabila.
O ultima idee: mi-ar fi placut ca la final Dragos sa ne povesteasca despre cum sa organizam pozele, cum sa le sortam, cum le dam mai departe cui este cazul. Ideea e ca, cine face poze de placere si are camera la indemana mai tot timpul, ajunge sa adune foarte multe poze in timp. Si daca, la un moment are nevoie de o poza cu un trandafir galben, cum cauti acul in carul cu fan?
Sper sa particip si anul viitor la Scoala Flanco, indiferent de ce cursuri peste asteptari vor organiza.