Azi este prima zi de toamnă autentică a lui 2019. Este 4 Octombrie și până acum a fost frumos afară, chiar cald și însorit.
Azi s-a schimbat vremea, așa cum anunțau meteorologii - temperaturile au scăzut drastic, plouă din cerul plumburiu și bate un vânt ce pătrunde până sub haine. Bineînteles, se întâmplă tot felul de nefăcute: fântâna arteziană cu luminițe de pe bulevardul principal din Sectorul 6 funcționează bine-merci, traficul s-a aglomerat și lumea e mai agitată, s-au oprit lucrările de reabilitare a străzilor ce au paralizat întreg sectorul.
Dar las bârfa la o parte. Important este că a venit toamna și nu mai este cale de întoarcere către vară. În weekend trec la hainele pentru sezonul rece și fac un inventar al florilor de pe pervaz și balcon (vântul de azi noapte mi-a zburat 2 ghivece cu crizanteme și nu le-am mai recuperat de jos - sper ca cine le-a luat să aibă grijă de ele, erau tare frumos înflorite).
La tine cum arată acest început de toamnă?
P.S. Azi sărbătorim Ziua Internațională a Zâmbetului și a Faptelor Bune! :joy:
Anul acesta am decis să le oferim copiilor o vacanță în Grecia, cadou de 1 Iunie Ziua Copilului, în loc de jucării și alte cumpărături ce ne-ar umple casa și așa plină cu de toate.
Am chiulit de la școală și de la muncă și ne-am pregătim de stat o săptămână pe malul Mării Egee, în golful Strymonian. Vreau să vă povestesc și vouă această mică vacanță (evident că au trecut foarte repede zilele), însă într-un fel anume: prin intermediul celor 5 simțuri. E ca un fel de experiment, să vedem ce iese.
Iată cum a fost cele 6 zile de vacanță în Grecia, începând cu 1 Iunie 2019:
Instructoarea mea de yoga, Andreea, a avut inspiratia sa organizeze pentru a doua oara o provocare de 30 de zile cu plank-uri. Provocarea a fost gandita in asa fel incat si incepatorii, cei mai nepriceputi si neinitiati in ale efortului fizic constant, sa nu fie descurajati si sa inregistreze progrese, oricat de mici, zi dupa zi.
Provocarea a avut loc pe un grup privat de WhatsApp; am fost peste 50 de participanti, din care cunoasteam personal doar o mana de oameni ce practica yoga alaturi de mine la studioul Andreei. Restul oamenilor, si femei si barbati, erau total straini si nu stiam ce si cat pot in legatura cu provocarea asta. Rezultatul a fost peste asteptarile mele: ne-am motivat si ne-am incurajat cum am stiut noi mai bine, desi nu ne cunosteam deloc intre noi.
Iata concluziile mele dupa 30 de zile de plank-uri (aproape) zilnice:
== orice forma de sport, oricat de lejera sau redusa ca durata, este excelenta pentru trup si stare de spirit
== plank-urile facute dimineata sunt mai placute, mai usor de facut, mai eficiente decat cele facute seara
== cateva minute de plank-uri corect facute dimineata (cu 1 minut de incalzire la inceput si 2-3 minute de relaxare la final) reprezinta prima victorie importanta a zilei. Iar asta nu e putin lucru!
== prin practica poti ajunge sa faci exercitiile chiar si cand nu ai chef, cand crezi ca esti prea obosit(a) sau racit(a)
== am pornit de la 3 minute de plank-uri, diverse pozitii si pauze de 10 secunde intre ele, si am ajuns la 5 minute de plank-uri cu doar cateva secunde pauza intre ele (pauzele de relaxare erau mai mult pentru psihic)
== orice efort constant aduce in timp rezultate. Atat in sport cat si in viata cotidiana.
== copiii vad, copiii imita. Cei mici din casa m-au vazut ca fac plank-uri si au incercat si ei. Nu le-a placut ideea de a o face in fiecare zi (li se pare apasator, ca o obligatie), insa eu nu i-am fortat in nicio directie; ii anuntam ca ma apuc de facut, ca sa nu ma mai strige si sa ma lase in pace; inevitabil, ei veneau sa vada ce fac (sau sa o vada pe Andreea in video ori cainele ei ... nici nu stiu sigur).
== plank-urile pot fi facute oriunde: si intr-o camera de hotel si intr-un colt de aeroport (am vazut asta cu ochii mei) si langa un perete liber dintr-un birou aglomerat. Vorba aia: unde e vointa, se gasesc solutii.
== intr-un grup nu conteaza cat de sportiv sau de fit sunt membrii lui; fiecare isi gaseste ritmul propriu.
== daca intr-o zi pur si simplu nu am avut energie sa le fac (cu totii stim cum se simt racelile de primavara) nu a cazut cerul pe mine si nici nu s-a intamplat vreo tragedie. Mai e si maine o zi!
== exercitiile sunt mult mai usor de facut impreuna cu cineva care le face in acelasi timp cu tine. Am mai participat la o provocare in care faceam singura exercitiile programate si nu era la fel de placut, ba chiar plictisitor.
== in 30 de zile se pot intampla multe: mi-am luxat un tendon la umar, am fost la un botez si la o inmormantare, a inceput Postul Pastelui, unii din grup s-au certat si s-au impacat, ne-am starnit apetitul pentru sucuri proaspat stoarse si smoothie-uri de dimineata si multe altele.
== dupa 30 de zile de executat exercitiul plansa, corpul nu este transformat radical (o mare miciuna) si nici rezultatele nu sunt uimitoare (alta gogomanie). Beneficiile sunt cu totul altele, atat la nivel de corp cat si de minte, insa cresterea este progresiva, cu pasi mici si fermi. Nimeni nu mai este acceasi persoana dupa ce trece prin aceasta provocare insa nimeni nu se transforma in Jennifer Lopez.
Acum ca totul s-a terminat, imi cam lipseste exercitiul zilnic si compania celor din grup.
Sper sa mai fie astfel de provocari la care voi participa cu siguranta. Daca te intereseaza, urmareste blogul (prin newsletter sau Facebook) si vei primi de veste.
Cu nu-stiu-ce ocazie, am primit cadou o placuta pe care scrie Do more of what makes you happy. Tot stergand-o de praf si mutand-o de colo-colo (ideea mea de reamenajare), am ajuns sa ma gandesc la citatul asta aproape zilnic: sa fac mai mult din ceea ce ma face fericita.
Cred ca toata lumea e de acord ca ceea ce ne aduce bucurie si chiar fericire ar trebui sa se regaseasca in programul nostru zilnic. Suna foarte bine sa pot face toata ziua numai ce-mi place, indiferent daca aduce bani, daca ii influenteaza pe altii etc.
Insa eu traduc mesajul asta altfel: sa nu uit sa fac zilnic si ceea ce-mi place mult, nu numai ceea ce trebuie sau e bine sau e necesar sau imi plateste facturile. Pentru ca viata asa e construita: si din ce ne place si din ce nu ne place. Este imposibil sa facem numai ceea ce ne place; nici macar daca am trai intr-un palat de cristal tot nu ne-ar iesi planurile asa.
Viata este asa cum este si o pretuiesc, altfel ar fi Iadul pe Pamant. Personal, fac foarte multe lucruri, zilnic, care nu-mi plac sau nu-mi aduc vreo satisfactie imediata; insa imi face bine sa-mi reamintesc sa includ zilnic si cate ceva din ceea ce imi aduce bucurie: cititul, scrisul pentru blog si in jurnal, meditatia, sportul, un pahar cu vin si un serial, pictat cu fata sau jucat cu baiatul si multe altele.
Dar am inteles ca este inutil sa ma pacalesc ca in fiecare zi pot face numai ce imi place sau ca imi ies planurile. De cand am capatat entorsa asta minunata la umarul stang, chiar nu imi mai fac planuri detaliate ci doar in linii mari (am sa iti povestesc si despre asta intr-un articol viitor).
Asadar, mesajul meu de azi pentru tine este sa incerci sa mentii un echilibru intre ceea ce trebuie facut si ceea ce faci pentru placere, bucurie, relaxare. A mentine un echilibru zilnic este mai simplu de facut decat a forta lucrurile atunci cand o iau razna.
Tu ai vreun citat de care dai cu ochii zilnic (acasa sau la birou)?
Mai obligat, mai fortat, romanii au inceput sa recicleze. Vorba aia: daca-i musai, cu placere!
Asadar, ce e de facut? De unde incepi? Daca tot ai ajuns aici, profita de experienta mea intr-ale reciclarii si ia aminte de urmatoarele sfaturi.
(Poate unii procedeaza altfel, nu exista cale buna si cale gresita, ci doar a recicla sau a nu recicla :good: ).
Salutare! In calitate de sotie si mama a doi copii, gestionarea rufelor si a hainelor are loc zilnic si imi ocupa mult timp. Prea mult timp, zic eu, pentru ca ma ocupam numai eu de asta, pana recent. Si nu este corect sa imi asum eu toata responsabilitatea pentru toate rufele familiei. Si cand zic rufe ma refer la hainele care trebuie date la spalat, sunt date la spalat, sunt spalate, sunt uscate si stranse, apoi sunt puse la locul lor.
Cand m-am maritat si am decis sa am o familie cu copii, nu m-am abonat la rolul de spalatoreasa si menajera. In niciun caz! Si nicio femeie nu cred ca isi doreste sa isi asume 100% acest rol, decat daca ea insasi ia aceasta decizie si se informeaza asupra consecintelor pe care si le asuma.
Sotiile si mamele nu sunt menajere! Ele organizeaza aceasta parte a traiului in aceeasi casa, dar asta nu inseamna ca trebuie sa faca ele totul. Eu una m-am saturat de atatea rufe si haine si ordine si am decis sa nu mai port totul pe umerii mei. Eu mi-am pus totul in cap (mare prostie rolul asta de sacrificiu), acum eu imi dau jos totul de pe umeri si impart cu membrii familiei care sunt destul de mari (sotul si fata) sa faca cate ceva prin casa. Cu totii suntem responsabili pentru bunastarea noastra, inclusiv pentru starea hainelor pe care le purtam.
M-am gandit mult cum sa impart atributiile legate de spalatul rufelor cu restul familiei. Si nu mi-a fost greu, pentru ca imi este clar ce trebuie sa poata faca un adult sau un copil ce primeste educatie acasa.
Iata obligatiile membrilor familiei:
- sa puna hainele murdare in cosul de rufe din baie (nu pe jos in baie, nu pe langa cos, nu aruncate prin casa in speranta ca le ridica mami si le duce la spalat).
- sotul sa ma ajute la stransul rufelor de pe sarma (pentru ca este mai inalt decat mine si nu trebuie sa se mai urce pe scara) sau fata sa ma ajute atunci cand ii cer asta.
- sa isi impatureasca fiecare partea lui de haine, asa cum considera ca trebuie sa fie aranjate frumos (fiecare cu metoda lui, caci fiecare are dulapul lui organizat dupa bunul plac).
- sa isi puna fiecare hainele in dulap, pe categorii (deja sunt aranjate asa).
Cum ti se pare asta? Ceva complicat si nerezonabil? Daca un adult nu este in stare sa-si tina hainele in ordine sau nu stie ce are de facut cu ele odata ce sunt murdare, e cazul sa-si asume aceasta responsabilitate si sa invete. Eu una nu vreau sa am copii care nu stiu sa-si ingrijeasca hainele si depind de altii sau, mai rau, sa-si cumpere haine noi cand nu mai au nimic curat in sifonier (iti aduci aminte de scena din Teoria Big-Bang, nu?).
Am si eu obligatiile mele:
- ma ocup de hainele baiatului mic, care e mult prea mic pentru aceasta activitate
- ma ocup de rufele ce tin de casa (lenjerii de pat, prosoape etc)
- sortez hainele din cosul de rufe
- le spal in masina de spalat
- sunt atenta sa nu le stric la spalat (mai verific etichetele din cand in cand)
- le pun la uscat pe balcon
- le strang dupa ce se usuca (daca nu o face sotul)
- le impart in categorii pentru ca fiecare sa se ocupe de partea lui (ii anunt din timp ca diseara sau maine dimineata, de exemplu, ne vom ocupa de hainele curate)
- duc la spalatoria ecologica hainele pe care nu le pot spala in masina de spalat; le si iau, daca nu ii este mai usor sotului cand merge cu masina
- daca este ceva de calcat, vreau sa fiu anuntata in timp util si nu cand ne imbracam ca sa iesim din casa; in aceasta situatie, fiecare isi calca singur hainele si-si asuma lipsa de organizare si comunicare
- cumpar detergenti si balsam si alte chimicale necesare spalarii
Pana aici, toate bune, nimic prea complicat. Insa exista si o parte complicata, nu puteam scapa de ea: este vorba despre pregatirea hainelor pentru spalat. Daca are cineva impresia ca da o haina jos si o arunca direct la spalat, greseste. Sunt si aici cateva reguli de respectat, ca sa ne fie bine pe parcurs:
- toate buzunarele cu fermoar sunt inchise
- toti nasturii sunt inchisi (camasi, pantaloni etc)
- sosetele sunt intinse, nu stranse; atentie atunci cand se poarta 2 perechi de sosete --> se scot una din alta (da, exista si cazuri de acest fel)
- se scoate cureaua de la pantaloni
- toate buzunarele sunt verificate de catre persoana care a purtat haina
- ce este rupt si nu mai poate fi reparat, se arunca (sau se spala si pastreaza pentru confectionarea de haine pentru papusi); in niciun caz nu se da la spalat in ideea ca o arunca mami la gunoi ca mie imi este mila.
Toate aceste reguli sunt de bun simt si se bazeaza pe respectul reciproc in cadrul familiei si asumarea responsabilitatii pentru lucrurile care ne apartin, inclusiv hainele. Nicio femeie nu este obligata sa faca lucruri in locul membrilor familiei, decat daca isi doreste cu adevarat acest lucru si crede ca sacrificarea timpului si energiei personale conteaza in vreun fel pentru ei.
Aceasta este metoda mea - am numit-o Metoda Dani - si o consider destul de echilibrata in contextul familiei mele. Pe parcurs voi face modificari, daca va fi cazul.
Mi-ar placea mult sa imi spui parerea ta cu privire la acest subiect. Cum este acum la tine in familie? Cum ti-ai dori sa fie?
Pentru mine, saptamana de dinaintea plecarii in vacanta este una dintre cele mai frumoase saptamani ale anului, alaturi de saptamana dinainte de Craciun. Imi place efeverscenta pregatirilor, a planurilor. Imi place sa fac bagajele, cate putin in fiecare zi. "Secretul" meu este ca rascolesc toata casa, o iau de la inceput cu "Ce imi place sa mai port si la ce pot sa renunt?" si impusc mai multi iepuri cu ocazia asta.
Este un proces destul de lung, recunosc, insa nu-i dedic mai mult de 1-1,5 ore pe zi. Sunt dispusa sa incep pregatitul bagajelor cu o saptamana inainte de plecare (excluzand excursiile de 1 zi si cele de weekend) si imi place sa-mi rascolesc viata si casa si sa fac din nou ordine (de cativa ani, ma straduiesc sa imi simplific viata si mediul in care traiesc si muncesc).
(Mentionez din start ca nu ma ocup de hainele, accesoriile, cosmeticele si gadget-urile sotului. Partea lui de bagaj si-o face singur, atunci cand vrea si cum vrea. Ne sfatuim, insa nu mai mult de atat. Daca mergem cu masina, tot el se ocupa cu pregatirea ei.)
Asadar, lista mea de facut bagajul complet pentru vacanta de vis este urmatoarea, impartita pe zile (cate o categorie in fiecare zi):
Haine, Incaltaminte, Alergat. Asta dureaza cam 2 ore, pentru ca fac, in acelasi timp, si ordine in haine. Le sortez, le triez, le analizez.
Incaltamintea o pregatesc separat pentru fiecare ocazie: plaja, cina, plimbare.
Pentru alergat imi iau adidasii, pantalonii, bustiera si tricoul, sapca daca este cald, casti daca am internet sa pot asculta muzica.
Imi place sa merg la nunti, botezuri, aniversari cu multi invitati si, in general, orice eveniment sau petrecere care presupune dichiseala, atentie la detalii si voie buna. In viata de zi cu zi ma imbrac comod, nu ma aranjez si nici nu sunt prea cocheta; iar cand vine vorba sa organizez petreceri si aniversari, nu ma bag decat daca e musai si nu am de ales. Din aceste motive am facut un acord cu mine insami sa merg la toate petrecerile la care sunt invitata (atat cat se poate) si sa ma bucur pe deplin de acele momente.
Toate femeile stiu - si domnisoarele invata repede - ca una dintre cele mai mari provocari este sa gasesti rochii de ocazie ieftine. Cel putin in cazul meu, rochia imi da cel mai mult de munca. Si cum o vorba din popor zice ca nu e ok sa ma imbrac la doua petreceri la fel (cica ma vede lumea cunoscuta si ma comenteaza), e musai sa am in garderoba cateva rochii de ocazie ieftine pe care sa le port alternativ la petrecerile din aceasta vara. Online-ul vine iar cu solutia prin mondris.ro/rochii (cine mai umbla din magazin in magazin sa probeze zeci de rochii ca intr-un final sa cedeze oboselii si presiunii timpului si sa-si cumpere ceva la nimereala?).
Geanta, pantofii, coafura si machiajul sunt ma usor de gestionat, insa rochia este cea care vorbeste despre mine la momentul respectiv. Dupa doua nasteri, am constatat ca trebuie sa imi reinnoiesc garderoba cu rochii elegante si de ocazie; nu stiu care va fi forma la care se va stabiliza corpul meu asa ca trebuie sa ma adaptez la momentul prezent si sa am rochii care imi vin acum.
Pentru ca oferta de modele este foarte mare, m-am uitat prin ultimele editii ale revistelor glossy si mi-am propus, mental, sa gasesc anumite modele. Insa am fost flexibila si, daca imi pica cu tronc vreo rochie, aia urma sa fie norocoasa. Importanta este croiala care ma avantajeaza si mai putin imprimeul. Pe Mondis.ro preturile pornesc de la 90 de lei pana la 270 lei (la data scrierii acestui articol) iar politica de retur este de bun simt. Prefer sa comand mai multe rochii, sa le probez acasa in liniste cu pantofii sau sandalele si sutienul care se potrivesc, sa aleg exact ce imi vine cel mai bine si imi place mult, iar restul sa le returnez.
Si sa va mai spun un secret: rochiile de ocazie pe care le purtati la petreceri devin rochii de seara pentru cinele linistite din concediu, la hotelurile si restaurantele care cer un anumit dress code (si bine fac!). Pentru mine este o mare placere sa remarc doamne cochete care iau cina in tihna alaturi de partener, fara sa fie atinse de agitatia specifica vacantelor. Am vazut chiar domnisoarele cu rochii de seara care au ales sa ia sandalele in mana si sa se plimbe pe plaja dupa cina, cu un sal pe umeri, pentru siesta de seara. Ce frumos si romantic!
Iti place rochia aleasa de mine (in poza de mai sus)? Dupa cum ziceam, nu imi place sa port negru ...
Ma intreb daca se mai asorteaza coloristic cuplurile la petreceri; plus copiii, in cazul nostru. :good:
Living in RO Colors este supranumit blogul cu reviste încă de la lansare în 2008, însă aici găsești și recomandări de produse cosmetice și idei ce ne ajută să trăim în armonie cu Mama Natură și să depășim momentele tensionate ale fiecărei zile.
Susține acest blog prin folosirea link-urilor de afiliere pentru cumpărăturile tale online. Mulțumesc! XOXO
Este OK sa spui NU fără nicio explicație.
- Poți să faci asta pentru mine?
- Nu.
Foarte multă lume consideră că a spune un simplu NU este un gest nepoliticos, lipsit de bunătate, egoist și chiar inutil.
Iar felul în care spunem Nu a devenit cam ciudat.
"Nu sunt sigur(ă) că pot rezolva săptămâna asta, dar lasă-mă să văd dacă reușesc ceva săptămâna viitoare ..." - în loc de Nu.
"Nu știu ce să zic, nu este genul meu de acțiune." - în loc de Nu.
"M-am tot gândit la subiectul ăsta, am meditat și am scris în jurnal și sunt de părere că nu este acum cel mai potrivit moment pentru mine" - în loc de Nu.
"Poate ..." - în loc de Nu.
"Soția mea/ mama/ fratele meu/ prietena mea cea mai bună mi-a spus ceva din horoscop și despre schimbarea planetelor, deci e mai bine să mai aștept o perioadă" - în loc de Nu.
Nu este nepoliticos sau răutacios să spui, pur și simplu, NU. Fără explicații, brizbrizuri, pufoșenii sau ocolișuri.
NU este bun și foarte OK ca și propoziție completă.
O explicație atașată lui NU înseamnă că nu îți asumi întreaga responsabilitate pentru acel NU și arunci responsabilitatea/ vina asupra unei surse ce este înafara ta. O explicație conduce, de cele mai multe ori, la un șir interminabil de replici contradictorii ce nu duc nicăieri.
Este vorba despre respectul de sine. Șmecheria este să poți spune Nu fără explicații și nici să nu ceri explicații atunci când primești un NU. Probabil că mintea ta va încerca să găsească tot felul de explicații pentru acel Nu și va țese tot felul de scenarii pentru a-l covinge pe celălalt de punctul tău de vedere.
Cu alte cuvinte: cere o favoare fără a avea nicio așteptare și spune Nu fără a da explicații.
După un simplu și sincer Nu, fără a ceda impulsului de a da explicații, urmează un spațiu în care ia naștere o putere la care renunțăm cu ușurință din dorința de a nu supăra pe alții sau de a fi pe placul altora.
Uneori, în spatele unui simplu Nu se află iubire și respect pentru interlocutor.
Deși este finalul lui Noiembrie și toată lumea se pregătește de sărbători, toamna blândă abia acum a plecat de la noi și a venit rapid vremea de iarnă. Azi noapte, 22 spre 23 noiembrie, a cazut prima zăpadă ușoară în București. Foarte ușoară, abia ce a acoperit cu un strat fin mașinile parcate. Însă în ultimele două zile a fost super frig și o vreme tare mohorâtă.
Mă bucur că s-a domolit vântul. Mă bucur că a venit iarna, căci fără iarnă nu avem sărbători așa cum trebuie. Fiică-mea, născută în Decembrie, este cea mai bucuroasă că a venit frigul. Pentru ea, Moș Nicolae și Crăciunul sunt mult mai aproape acum, cred că deja le simte mirosul și aude foșnetul ambalajelor cadourilor și dulciurilor.
Mie îmi plac căldurica și confortul, însă nu m-aș putea bucura de ele dacă nu aș experimenta contrastul adus de iarnă. Acesta este și unul dintre motivele pentru care îmi place iarna: îmi reamintește că am nevoie de frig, gri și disconfortul adus de tot ce înseamnă iarnă pentru a mă putea bucura de restul anotimpurilor.
Cum aș putea savura o cană cu ciocolată caldă dacă nu aș ține mâinile pe ea să mă încălzesc, dacă nu aș lăsa aburul să-mi dezghete nasul și fierbințeala lichidului gros să-mi dezmorțească corpul până în vărful picioarelor? Avem nevoie de iarnă pentru ca vara să aibă sens.
Cum a fost la tine prima zi de iarnă din acest an? Ai o băutură preferată pe timp de iarnă? :cafea:
De la o vreme am observat ca tot apar zile proaste în viața mea. Zile în care nu se leagă nimic și abia aștept să treacă timpul. Ba mă doare capul de nu sunt în stare de nimic, ba nu am niciun fel de energie creativă, ba sunt copiii bolnavi și tre să stau toată ziua după ei, ba am o stare generală demotivată, ba sunt super obosită și trag de mine degeaba, și multe alte situații asemănătoare. Ți s-a întâmplat și ție?
Astfel de zile sunt oribile și vreau să se termine cât mai repede. Le urăsc pur și simplu, însă știu că și ele fac parte din viață. E normal să am zile proaste, e normal să fie acest amalgam de bun și mai-puțin-bun, însă e OK și să nu-mi placă. Nu scriu acest articol pe blog ca să mă plâng ci ca să vă împărtășesc o concluzie la care am ajuns în urma acestei observații: în zilele cât de cât bune, voi trage tare să fac tot ce mi-am propus, tot ce trebuie să fac și tot ce este de făcut ca să fie bine. Fără amânări și scuze. Pentru că știu sigur că vor urma și zile proaste - acele zile în care nu voi face mare lucru.
Toată lumea are zile proaste, de la bebeluși la cei mai înțelepți adulți. Șmecheria este să știm cum să abordăm aceste zile în așa fel încât să ne afecteze cât mai puțin. Eu acum descopăr acestă șmecherie pe care o testez în viața mea.
Așadar, Just Do It este o vorbă foarte înțeleaptă pe care o aplic începând din ultima zi cu durere de cap. Pur și simplu trag tare de mine în zilele în care mă simt bine sau nu sunt forțată de împrejurări să îmi schimb total programul și fac cât de multe lucruri pot.
Iar în zilele proaste îmi voi permite să o las mai moale, să mă odihnesc și să mă îngrijesc, fără a mai fi presată de treburi restante ce au devenit urgente.
Deci, când am o zi proastă încerc să scot tot ce pot mai bun din ea. Iar când am o zi bună, turez motoarele la maxim și ignor motivele pentru care aș lăsa-o mai moale.
Tu cum abordezi zilele proaste?
[Credit foto: George Pagan III pentru Unsplash.com]
Viața de familie, în special familia extinsă, oferă atât de multe lecții pentru a crește și a învăța ceva nou în fiecare zi, încât este imposibil să nu te bucuri de fiecare ocazie. Sau să o ratezi. De exemplu, ocazia de a nu lua decizii în numele copiilor deveniți adulți. Și nu musai adulți mari, cu realizări, familii, palate și nave spațiale, ci adulți-tineri trecuți de vârsta de 18 ani.
Legislația românească zice că ești considerat adult din momentul în care împlinești 18 ani. În realitate, nimeni nu devine adult peste noapte, este o calitate ce trebuie exersată zi de zi, cu multe învătăminte și ajustări pe parcurs. Căci fiecare este adult în felul lui (unii nu se maturizează niciodată, dar asta e altă poveste).
A lua singur(ă) decizii cu privire la viața ta este cel mai bun exercițiu prin care îți poți defini viața, înveți despre tine și preferințele tale, înveți să iei decizii bune și să repari deciziile proaste. Sfatul meu este să nu delegi niciodată altora dreptul de a lua decizii în numele tău, indiferent de situație. Daca nu iei tu decizia, nu ai tu puterea asupra vieții tale. Cuvântul cheie aici este PUTERE.
Arta de a lua decizii în numele tău este la fel de importantă ca arta de nu lua decizii în numele altora. Copiii trebuie să învețe de mici să ia decizii în ceea ce-i privește, de la lucrurile mărunte până la cele mai importante. Adulții trebuie să învețe să-și lase copiii să ia decizii singuri, iar cand aceștia devin adulți să le dea pe deplin puterea de a lua singuri decizii.
Este OK să ne sfătuim, să discutăm și să analizăm împreună, însă decizia finală aparține copilului-adult. Uneori decizia este evidentă, alteori mai puțin evidentă. În asta stă puterea de a ne cunoaște viața și a ne exprima în interiorul ei.
Articolul ăsta a pornit din dorința de a mă adresa adulților, căci ei sunt capul răutăților: lăsați tinerii adulți să ia singuri decizii. Chiar dacă vă așteptați ca răspunsul să fie DA sau NU. Un răspuns evident nu dă dreptul nimănui de a fura ocazia altui om să-și exprime părerea. Da, aceasta este tot o formă de furt.
Sunt așa de înverșunată pe tema asta pentru că, de curând, unii adulți din familia mea au luat o decizie în ceea ce privește participarea mea la un eveniment de familie, fără să mă întrebe. Au decis ei dacă pot participa sau nu, fără să se gândească nicio secundă la consecințe. Probabil că s-au gândit că-mi fac un bine și că mă scutesc de un drum, însă nu au de unde ști ceea ce simt eu cu privire la acest lucru: mă simt exclusă, invizibilă, dată uitării.
E OK, trec peste asta cu ușurință, însă lecția trebuie învățată de ambele părți: părinții să lase copiii de orice vârstă să ia singuri decizii, iar copiilor-adulți să nu le fie teamă să ia decizii. Consecințele sunt mult mai ușor de gestionat atunci când PUTEREA îți aparține.
Ce părere ai?
Dupa cum v-am mai povestit, Hornbach este unul dintre brandurile preferate de familia mea (au castigat puncte multe de cand au pus la intrarea in magazin un tonomat de stors sucul din portocale). Mergem acolo pentru orice intra in categoria "Tati tre'sa mestereasca ceva prin casa" sau "E cazul sa reparam asta, nu se mai poate asa" ori "Mai schimbam si noi ceva prin casa asta veche?".
Pentru mine, acestea sunt motive destul de bune pentru a iti povesti despre noua campanie "Asa miroase primavara!" asortata cu harnicia de primavara. Am vazut reclama TV, am vazut posterele prin oras si mi-au placut. Reclama TV este cam controversata, multe lume o comenteaza insa pe mine nu ma deranjeaza cu nimic. Publicul tinta al Hornbach sunt barbatii ce fac diverse proiecte prin casa sau prin curte, nu domnii cu manichiura.
Disclamer: imi plac barbatii indemanatici si harnici. Daca mai scot si radacinile de copaci din pamant cu bratele goale ... :yes:
Spre incantarea ta si a mea, iti las aici galeria cu postere.
[nggallery id="350"]
Care este posterul tau preferat?
Daca nu iti place aceasta campanie, nu se supara nimeni. Viata merge oricum mai departe, iar florile vor fi minunate in aceasta primavara.
Imi plac copacii. Intotdeauna sunt mai inalti decat mine si asta e bine. Ma simt protejata, inclusa in familia lor.
Mi-ar placea sa pot lucra printre copaci, sa am biroul intr-o padure marginita de un lac. Insa as vrea sa fie si oameni in jur, nu-mi place prea mult solitudinea dar nici bazaiala la cap a oamenilor. Imi plac umbra si racoarea atunci cand echilibreaza caldura soarelui. Imi place fosnetul frunzelor atunci cand e atat de liniste de nici ideile nu mai zboara prin cap.
De mult timp am obsesia ca fiecare sambure din fructele mancate de oameni sa fie plantat inapoi in pamant, ingrijit, si ajutat sa devina in vlastar, un copacel, un copac, apoi un pom roditor. Sa fim inconjurati de livezi de meri si pruni, parcurile sa fie pline de ciresi si peri.
Copiii sa stie ce inseamna sa ia un fruct din copac si sa-l manance.
Samburii de avocado se prind atat de repede in pamantul umed!
Indiferent de directia in care va evolua tehnologia, copacii vor ramane si padurile ne vor sustine viata. Copiii nostri vor alerga prin padure, vor culege toporasi si vor asculta muzica vantului.
Cred acest lucru: Mama Natura este mult mai puternica decat noi oamenii. Mereu a fost si asa va ramane.
Iti pun la indemana aceste poze aici pentru a le contempla, a-ti lasa imaginatia sa zboare cand te uiti la ele. Sunt facute cu telefonul, in Martie al acestui an, intr-o zi insorita de primavara.
Cum ti se pare primavara acestui an?
Rezolutiile de la inceput de an au capatat o reputatie proasta. Se spun multe, se declara intentii, insa se fac putine in realitate. Si astfel apare dezamagirea si demotivarea. Daca ai trecut si tu prin procesul asta, nu-ti face griji, nu esti singura. Chiar si eu am liste intregi cu rezolutii scrise la inceputul agendelor din anii trecuti insa cu putine rezultate in viata de zi cu zi. Revista Forbes a studiat problema si a aflat ca doar 8% dintre cei ce-si stabilesc rezolutii la inceput de an le si indeplinesc.
Asa ca lumea s-a orientat catre ceva mai simplu: cuvantul anului. Este vorba de un mod total diferit de a-ti mentine concentrarea pe parcursul intregului an si a obtine rezultatele dorite. Este un fel de fir rosu care te va ghida si re-echilibra pe parcursul anului.
Iata cum functioneaza aceasta metoda: in locul listelor cu rezolutii, planuri si dorinte marete, uneste totul sub un singur cuvant. Simplitatea are o forta inegalabila. Cercetatorii intr-ale productivitatii au ajung la concluzia ca nu este bine sa ne concentram pe mai multe lucruri deodata, ne scade randamentul si pierdem inutil energie. In schimb, focusul pe un singur cuvant rezolva aceasta problema si iti ofera un ghid, ca un far luminos, ca o busola corecta pentru tine.
Cuvantul meu pentru anul 2019 este claritate. Aceasta este busola mea, farul meu, ghidul meu, firul meu rosu. Voi cauta ca tot ceea ce fac si gandesc sa fie privit prin lupa claritatii. Aduce aceasta actiune mai multa claritate in viata mea? Imi este clar ce vreau sa obtin? Simt ca am nevoie de mai multa claritate in viata, caci in ultimii ani mi-am imprastiat atentia si actiunea in mult prea multe directii care nu mi-au adus nimic bun sau util.
Care este cuvantul tau pentru 2019? Daca nu ti-ai ales unul, foloseste aceasta ocazie si alege-ti acum un cuvant reprezetativ pentru 2019. Un cuvant in care jurul caruia sa-ti centrezi intreaga viata timp de 1 an de zile.
Dupa ce l-ai ales, scrie-l in cateva locuri din casa, pe laptop, in agenda; declara-l in social media si pune-ti pe telefon un screensaver care sa contina acel cuvant. Poate iti cumperi un tricou imprimat sau un accesoriu care sa iti reaminteasca tot anul de cuvantul ales.
Foloseste agenda sau calendarul pentru a-ti centra toate activitatile in jurul acestui cuvant. Urmatoarele 365 de zile vor deveni un efort constient de a trai conform cuvantului ales, de a-l aduce in realitatea vietii tale. Cand ai timp, contempleaza putin pornind de la cuvant si scrie ideile care-ti vin. Aceste este un exercitiu foarte puternic.
Acum ai cuvantul anului 2019 care sa-ti defineasca urmatoarele 12 luni (precum culoarea anului aleasa de Institutul Pantone) si conform caruia sa-ti traiesti viata.
Un cuvant, un an ! :joy:
P.S. Pentru cine are nevoie de traducere, iata ce scrie in poza de la inceputul articolului: "Claritatea vine din a sti ceea ce vrei si a actiona in acea directie. Universul te ghideaza si te ajuta in fiecare pas pe care il faci."
Bine te-am regasit in 2019! Iata ca a venit vremea pentru un nou inceput. Desi la mine se simte mai mult ca o continuare mai plina de forta a ceea ce am inceput in 2018.
Toata lumea vorbeste zilele astea despre rezolutii. Ni le stabilim la inceput de an, in momentele in care avem mintea limpede si inima plina de speranta, si ne concentram pe ele pana incepe sa ne prinda iar valtoarea muncii si a treburilor. Apoi speram sa nu le uitam si sa ne tinem de ele asa cum ne-am promis.
Eu inca nu mi le-am stabilit pe ale mele, caci nu imi sunt clare niste lucruri. Lucrez asupra acestor aspecte si urmaresc sa aduc mai multa claritate in intelegerea mea. Poate ca e si asta o rezolutie: sa aduc mai multa claritate in perspectiva mea asupra proprie-mi vieti.
Bineinteles, raman valabile regulile de stil de viata pe care le-am avut si pana acum.
Insa te ascult pe tine daca vrei sa ne povestesti - mie si restul cititoarelor - despre ce ti-ai stabilit la inceput de acest an. Ca sa pornesc conversatia, te ajut cu o intrebare.
[poll id="268"]
La inceput de an vorbim despre rezolutii. Ori in sinea noastra, ori in gura mare - adevarul este ca iti plac inceputurile proaspete, promisiunile unei schimbari in bine si sentimentul acela minunat cum ca orice si totul este posibil sa fie mai bine in viata ta.
In ultimii ani nu mi-am mai stabilit rezolutii la inceput de an din mai multe motive:
- nu m-am mai gandit la ce imi doresc eu;
- mi se parea obositor sa imi propun aceleasi lucruri pe care mi le doream si in trecut si sa nu se manifeste nimic in realitate;
- lumea tine socoteala la ce spun ca fac si dreg si ma intreaba cand mi-e lumea mai draga despre planuri, iar mie nu-mi place deloc sa fiu iscodita si trasa la raspundere pentru ce nu am facut in viata mea. De parca ar fi posibil ca cineva sa inteleaga cum este viata mea, traita de mine, zi de zi.
Insa acum ma simt mai relaxata in legatura cu rezolutiile de inceput de an si, pentru ca sunt putin mai inteleapta, imi propun o singura rezolutie: sa clarific exact ce conteaza pentru mine si sa investesc timp, bani si energie numai in ceea ce conteaza cu adevarat in viata mea. Am cateva lucruri clar stabilite si se refera la o baza pe care vreau sa construiesc, nu la ceva maret si final. Nu stiu cum va arata finalul lui 2019, nici nu vreau sa ma gandesc la asta. Insa stiu cum vreau sa ma simt tot anul 2019.
Daca ai chef si timp, mi-ar placea mult sa imi povestesti despre rezolutiile tale la inceput de 2019. Daca sunt mai multe fete cititoare ale acestui blog care au rezolutii in comun, poate ne sustinem si ne sfatuim una pe cealalta. Pana la urma, asta inseamna Smart Glossy: sa avem vise marete insa sa fim si cu picioarele pe pamant pentru indeplinirea lor. Nimic nu cade din cer, ci totul porneste din noi.
La multi ani 2019 si sa auzim numai de bine! :joy:
Reciclarea face parte din viata mea. M-am obisnuit sa reciclez, inteleg bine de ce o fac, sper din toata inima sa fie cu folos.
Reciclez numai eu: le strang si le car la tomberoanele de reciclat. Sotul zice ca el nu face asa ceva, sa stea sa adune si sa care gunoaie; il las in pace iar eu imi vad de ale mele; uneori ii mai spun in treacat sa puna una sau alta in punga cu reciclate si el o face. Copilul mare stie despre reciclare (a invatat la scoala), mai merge cu mine si arunca ambalajalele fiecare in tomberonul lui. Copilul mic nu are habar de asta, dar cara dupa el cu placere un bidon de apa de 5 litri gol, stie unde mergem cu el si se desparte de el fara prea mult scandal - chiar socializeaza putin cu doamna sau domnul care lucreaza acolo.
Insa subiectul principal al al articolului este altul: am observat ca se aduna foarte multe ambalaje. Extrem de multe! La cateva zile duc o punga de plastic plina cu hartie, ambalaje de plastic, sticle, aluminiu de la conserve sau doze. Chiar am fost atenta la cat de multe si cat de repede se strang si am remarcat ca ritmul este rapid. Orice cumparam vine amblat; dar absolut orice!
Si atunci m-am intrebat: cati bani dau eu pe ambalaje pe care le arunc? Cati bani costa ambalajele pe care le duc la reciclat, gest pentru ca nu primesc la schimb nimic cuantificabil? Sa fim seriosi, reciclatul face bine la moral, dorm mai bine noaptea. Dar nu primesc niciun multumesc pentru ca o fac, niciun ban sau un voucher, niciun copac plantat in cartier sau vreo groapa astupata pe strada pe care locuiesc. Dar o fac oricum si nu imi pare rau, insa astfel de intrebari imi apar in minte din cand in cand.
Dintre cele doua idei discutate mai sus, marimea cantitatii care se strange ma deranjeaza mai mult decat inexistenta recompensei primite pentru efort. Cred ca industria ambalajelor este infloritoare, avand in vedere cate ambalaje arunc numai eu. Si, inevitabil, ajung la intrebarea: chiar sunt necesare toate aceste ambalaje? Da, protejeaza mancarea, dar nu se poate si altfel? Raspunsul este da, se poate si altfel. Acest altfel este pus in practica de cei care si-au propus sa traiasca stilul de viata Zero Waste. In Romania nu stiu niciun exemplu in acest sens (poate ca este cineva care este pe drumul Zero Waste, insa nu a ajuns la urechile mele), insa in strainatate sunt foarte multe (daca te intereseaza subiectul, gasesti multe clipuri pe Youtube si exemple pe Instagram sau Facebook).
Incet-incet, acest Zero Waste subiect ma intereseaza tot mai mult. Stiu ca ambalajul vinde produsul, convinge cumparatorul, ofera informatii despre produs si il protejeaza; insa cred ca a venit vremea pentru alta atitudine de ambele parti: si a noastra a consumatorilor care scoatem banii din buzunar si folosim produsele, si a producatorilor care ne pun la indemana tot ce avem si nu avem nevoie.
Va tin la curent cu pasii mei spre viata Zero Waste. Ar fi ceva extraordinar sa pun in practica asa ceva. Te intereseaza si pe tine subiectul?
[Photo by Christian Wiediger on Unsplash]
Intr-o dimineata racoroasa dar insorita de octombrie, pun ibricul cu apa pe foc sa fac o cafea. Doar pentru mine, altii din casa nu beau cafea. Pana fierbe apa din ibric, mai strang una-alta prin bucatarie, admirand albul frumos al masinii de spalat rufe - cu o zi inainte o stersesem bine de tot, caci e montata sub blatul de la bucatarie si se murdareste imediat cu tot ce curge de pe blat, fara sa ne dam seama, inclusiv cu tot felul de firmituri lipicioase. Am constatat ca frumusetea obiectelor mari si albe consta in reflectarea luminii din incapere si luminarea locului; deci e musai sa fie si curate.
Ma rog, m-am felicitat in gand ca am o masina de spalat rufe asa de curata cum n-a mai fost de mult. Scot borcanul cu cafea macinata din frigider, iau ibricul de pe foc si torn prima lingurita de cafea masinata in ibric, luand ibricul de pe aragaz (fereasca Sfantul sa stropesc aragazul curat) si tinandu-l deasupra blatului.
Soc si groza !!! :joy: Vulcan la ibric, nu alta! Toata apa clocotita s-a involburat, a dat pe dinafara si a curs pe blat, peste masina de spalat rufe si pe jos. S-a intamplat atat de repede incat nici nu am apucat sa reactionez cumva.
Nu-mi venea sa cred ca totul s-a umplut de cafea macinata uda. Peste tot era ud si cafea si ... oribil. Ca sa fie si mai interesant, baby boy a intrat in bucatarie sa vada ce fac eu acolo (cred ca am scos un mic strigat speriat, nu sunt insa sigura) si a inceput sa stearga suprafata masinii cu mana. Si sa bage in gura. :whistle:
Dupa ce a incetat sa mi se mai invarta mintea, mi-ar revenit si am incercat sa dreg busuiocul: am mai pus apa rece in ibric, am pus restul cafelei macinate si am pus din nou pe foc. Nemaifiind clocotita apa, urma sa treaca ceva timp pana sa dea iar in clocot - numai bine aveam timp sa sterg toata mizeria. Si am inceput sa sterg si sa bombanesc in mintea mea de cat de naspa e situatia - abia stersesem si curatasem prin bucatarie si chiar eram multumita de cum arata.
Brusc, mi-am adus aminte de ce am invatat la clasa de yoga (multumesc, Andreea!) si am activat imediat recunostinta. In acel moment, eram recunoscatoare ca:
- nu m-am oparit la mana si nu a curs nimic pe mine
- am cu ce sa sterg si sa curat mizeria
- nu a curs peste copilul care era prin zona si asista la "experiment"
- am ocazia sa sterg si mai bine blatul din bucatarie, suprafata masinii de spalat si pe jos
- mai am cafea macinata cu care sa completez paguba
- ma pricep sa fac ordine si curatenie si ma motiveaza cand o fac pentru familia mea
- nu a curs apa si cafea prin locuri unde nu as fi putut ajunge sa curat
Una peste alta, treptat, mi s-a schimbat starea in ceva mult mai ok. Pana la urma, cred ca asta se poate intampla oricui, nu? Momentul neplacut de neindemanare (nu e prima data cand imi fac cafea la ibric sau pun ceva in apa clocotita) a trecut mai repede datorita faptului ca nu am stat sa-l disec pe toate partile: de ce s-a intamplat, cum era mai bine, de ce sunt asa de neatenta etc etc (toata lumea stie judecatile aspre ale egoului).
Pana la urma, mi-am facut cafeaua si am baut-o, ba chiar am avut bucataria mai curata decat inainte. In plus, la finalul zilei am fost testata din nou, de data asta cu vinul pus la fiert in care aveam de adaugat condimente si putin zahar - acelasi ibric, insa l-am luat de pe foc, am asteptat putin si am tinut ibricul desupra chiuvetei ca sa torn condimentele. Vinul s-a involburat dar nu a dat prea mult pe dinafara.
Pacat ca nu era si copilul cel mare langa mine ca sa invete o lectie importanta. Eu n-am de gand sa mai repet patania, asa ca va trebui sa invete lectia pe cont propriu, daca va fi cazul.
V-am povestit si voua, poate va amuza putin si va inveseleste ziua.
Insa partea cea mai importanta este morala: recunostinta salveaza situatia. Intotdeauna! Sau, mai bine zis, ne salveaza de la afundarea pana peste cap intr-o situatie care oricum este neplacuta, urata, enervanta etc. Recunostinta este cea care ne mentine la suprafata, cu mintea clara, cu oxigenul in nari, pentru a nu ne dizolva in tiparele de gandire care ne sufoca: ce neindemanatica sunt, trebuia sa stiu mai bine, cat de mult ghinion pot sa am, iar am murdarit masina de spalat si masa, iar am de treaba in plus aiurea in loc sa fac altceva mai util si mai creativ, etc etc etc (egoul meu este foarte creativ in acest sens, insa ma opresc aici).
Chiar si in cele mai urate si grele momente, am motive pentru care sa fiu recunoscatoare. Aceasta atitudine este ca o masca de oxigen care ma ajuta sa nu ma intoxic cu ganduri negative, sa nu alunec si mai mult spre ceea ce nu sunt: o gramada de etichete si tipare de gandire.
Tu pentru ce esti recunoscatoare in acest moment? Nu trebuie sa fie ceva "maret" si ceva real si valabil pentru tine.
Reciclarea este un subiect sensibil pentru mine. Sunt foarte pornita in aceasta directie, am inteles de la inceput de ce e bine sa reciclez, cum sa o fac, ce anume sa reciclez. Si am facut-o timp de multi ani, strangand intr-un colt din bucatarie tot ce mergea la reciclat si carandu-le doar eu atunci cand era cazul. Indiferent de vremea de afara, duceam materialele la reciclat caci altfel ma copleseau in casa. Si asta a fost o lectie invatata rapid: mai multe materiale mergeau in punga pentru reciclat decat in cosul de gunoi.
Apoi lectia s-a intrerupt pentru ca au disparut containerele de la locul lor. Nu stiu care a fost povestea lor insa, intr-o zi, m-am trezit cu pungina in mana si fara niciun loc unde sa le las. M-a deranjat foarte mult acest lucru. Nicio explicatie, nicio alternativa. De parca totul era spontan si anonim, fara nicio responsabilitate: nici a cetatenilor, nici a salubritatii (sau cine se ocupa de colectarea deseurilor reciclabile).
Am suferit si m-am revoltat in sinea mea, caci toate eforturile mele de a recicla de pana atunci disparusera in eter. Colaborarea mea secreta si tacita s-a dizolvat, fara preaviz insa cu cateva consecinte din partea mea: ceea ce reciclam inainte mergea acum direct la gunoi (lucru deja observat de copilul meu care incepuse sa-mi puna tot felul de intrebari caci a invatat la scoala despre reciclare), duceam gunoiul mult mai des pentru ca se umplea cu tot felul de ambalaje care altfel ar fi mers la reciclat si, cel mai greu de suportat, a aparut mustrarea de constiinta care ma atentiona ca trebuie sa reciclez acele materiale insa nu o fac. Mi-a fost greu sa ma dezvat de un obicei care stiam ca e bun pentru mine si comunitate, insa nu il pot practica din motive care nu tineau de mine. Imi venea sa ma inscriu in Clubul Reciclatorilor Anonimi si sa-mi plang oful acolo (cuvantul "reciclator" nu exista in Dex, l-am inventat eu acum si aici).
Insa miracolul s-a intamplat si Zeii Reciclarii au zambit si pe strada mea: intr-o buna zi vad ca au aparut, pe o strada cat de cat aproape de mine, pubele pentru reciclare selectiva. Dar nu orisicum, ci cu stapan, lacat si program.
Cu alte cuvinte:
- este o persoana angajata in permanenta acolo
- programul este 8:00-18:00 de luni pana duminica, dupa care se incuie totul
- locul este curat
- totul este ingradit si cu portita de acces, in afara orelor mentionate nu pot lasa materialele reciclabile in tomberoane. Probabil este o masura de preventie a vandalismului.
- persoana angajata acolo (odata am dat peste o doamna, ale ori peste un domn) m-a ajutat/ asistat sa pun fiecare obiect in tomberonul potrivit.
Asadar, operatiunea Reciclam a inceput din nou. Ma bucur! Am pus-o pe Ruxi responsabila de reciclat; deocamdata doar o iau cu mine atunci cand le ducem la tomberon si ea le imparte.
Cel mai tare ma deranjeaza lipsa de comunicare intre cele doua parti: cei care colecteaza materialele reciclabile si cei care le aduna de acasa si le cara pana acolo. Totul este la mila cerului, fara nicio structura concreta. Pe mine ma motiveaza propria constiinta si dorinta pentru un viitor mai bun pentru copiii mei; altfel, n-am auzit de nicio campanie, de nici un raport de rezultate, de niciun multumesc, de nicio consecinta a faptelor mele. Cu toate astea, reciclez incontinuare si ii invat si pe copiii mei sa o faca.
Mi-ar placea totusi ca acest proces sa se desfasoare altfel. Sa fie ca o colaborare, sa simt ca fac parte dintr-o comunitate de oameni care recicleaza si care sunt preocupati de mediul in care traiesc. Asa cum cei care doneaza sange au parte de beneficii, asa si noi cei care reciclam am putea macar sa primim un multumesc si un raport care sa reflecte eforturile noastre. Nici macar nu stiu unde ajung si ce se intampla cu tot ce duc la tomberoanele de reciclat.
Va las mai jos doua poze cu noua locatie pentru reciclare. Ma bucur ca exista si nu ma plang ca este prea departe sau ca are program fix.
Tu cum stai cu reciclarea?