Pe 14 ianuarie, cu o zi înainte de Ziua lui Mihai Eminescu, acest blog a împlinit 13 ani. Au trecut 13 ani de când am luat decizia să-mi fac un blog, să scriu despre ce mă preocupă, mă enervează sau mă interesează.

Anul trecut, al 13-lea de existență a blogului, a fost tare ciudat. Partea cea mai bună este că nu am renunțat la blog. Din clipa în care s-au închis școlile și grădinițele, (aproape) nimic din ce îmi propuneam să fac într-o zi nu se îndeplinea. Mereu apăreau lucruri neprevăzute, probleme sau situații care necesitau timpul și atenția mea, așa că timpul dedicat blogului a avut de suferit. Dacă nu aduce bani, nu merită investit timp, corect? (Nu, nu e corect, dar asta e altă poveste.)

Însă Never Give UP! este o atitudine care mă caracterizează. Pentru că programul meu zilnic s-a schimbat, asta nu înseamnă că trebuie să renunț la blog. Am renunțat deja la mersul la sală și am ieșit mai des la alergat în cartier sau la joacă pe afară cu copiii (dar nu e același lucru ca 1 oră de aerobic cu antrenor, în sală, pe muzică).

Îmi doresc ca în acest an, al 14-lea de blogging, să fie mai bogat în articole publicate și statusuri împărtășite pe pagina de Facebook a blogului. Îmi doresc să cresc comunitatea de cititori ai blogului, să cunosc oameni blânzi (Be Kind, remember?) și inteligenți, să ofer tot ce pot și știu pentru ca lumea să fie un pic mai bună datorită mie.

Mulțumesc din suflet cititoarelor și cititorilor blogului! Însemnați mult pentru mine și mă consider super norocoasă că ne putem conecta așa, prin intermediul blogului și al internetului. Comentariile voastre, aici și pe Facebook, sunt binevenite, indiferent de subiectele abordate.

Sunt recunoscătoare pentru acest spațiu, pentru cuvinte și timp, pentru reacții și conectarea cu alți oameni. Mulțumesc!